Main menu

header

de Anda Postolache

Uleiul de migdale poate fi folosit cu succes în demachiere. Vitamina E pe care o conţine dă un aspect plăcut tenului şi are rolul de a hrăni, de a hidrata şi de a tonifia orice tip de ten.

Demachiant redutabil pentru pleoape
Înainte de folosi uleiul de migdale se umezeşte puţin discheta demachiantă. Veţi observa că acesta este cel mai bun demachiant, în special pentru gene, deoarece curăţă foarte bine rimelul şi hrăneşte în acelaşi timp rădăcinile genelor. Firele de păr de pe pleoape nu vor mai cădea aşa uşor şi nici nu vor mai intra în ochi. În plus, uleiul de migdale nu ustură ochii la folosire, aşa cum se întâmplă în cazul demachiantelor clasice.
Iată şi alte avantaje ale folosirii uleiului de migdale: împiedică apariţia cearcănelor şi umflarea pleoapelor, hidratează pielea din jurul ochilor, putând înlocui orice cremă destinată acelei zone şi nu necesită clătire după folosire.

Înmoaie cuticulele
Uleiul de migdale are efecte bune şi asupra podoabei capilare, dar şi a unghiilor. Pentru oprirea căderii părului se foloseşte la masarea scalpului înainte de spălarea părului. În cazul unghiilor se îmbibă un tampon cu ulei de migdale şi cu acesta se înmoaie cuticulele unghiilor înainte de a vă face manichiura - acestea vor fi hrănite şi se vor îndepărta mai uşor.

Pont! Uleiul de migdale este bun şi intern - în cazul în care consumaţi câte o linguriţă în fiecare zi, în salate, acesta va scădea colesterolul şi va hrăni celulele nervoase.