Main menu

header

de Gabriela Niculescu

Pentru un machiaj impecabil al ochilor aveţi nevoie de o bază pentru fardul de pleoape, care se găseşte de multe ori sub forma unui creion gros, numit jumbo. De altfel, există şi farduri sub această formă, însă ştim că la ascuţirea unor asemenea creioane pentru ochi se pierde, o dată cu lemnul sau cu plasticul din care sunt fabricate, şi foarte mult fard.

Topiţi conţinutul cu ajutorul foehnului
Există o metodă simplă prin care puteţi preîntâmpina pierderile de fard. Aveţi nevoie de un recipient mic din plastic sau din sticlă cu capac, de un cleşte şi de un uscător de păr. Scoateţi capătul din plastic şi capacul creionului, îl prindeţi cu un cleşte şi îl încălziţi cu foehnul, ţinând vârful deasupra recipientului. Durează aproximativ trei minute până când fardul-cremă din interiorul creionului va curge în recipient. Îl mai puteţi încălzi puţin pentru uniformizare, aşteptaţi să se răcească, apoi puneţi capacul recipientului, pentru ca fardul să nu se usuce.

• La fel puteţi proceda şi cu creioanele de buze, transformându-le în ruj-pastă, sau cu dermatograful ori creionul de sprâncene, pe care le puteţi aplica apoi, cu mai multă precizie, folosind o pensulă