Main menu

header

de Dana Purgaru

Oamenii de ştiinţă de la International Hair Research Foundation, Universitatea din Brescia, şi de la Hebrew University Medical Centre din Israel au descoperit că pot stimula creşterea părului de pe cap prin injectarea de soluţie derivată din propriul sânge al pacienţilor.

Se injectează în scalp plasmă cu trombocite
Tratamentul „vampir”, aşa cum este supranumită această tehnică nouă, implică extragerea unei mostre de sânge de la pacient şi procesarea ei într-un aparat ce extrage PRP (plasmă bogată în trombocite), care este apoi injectată în scalp. Oamenii de ştiinţă cred că această soluţie stimulează formarea unor noi celule stem sub piele, ce ajută părul să crească din nou.
Astfel de tratamente-„vampir” sunt deja folosite în cadrul unor proceduri cosmetice, injecţiile cu PRP fiind utilizate în cadrul terapiilor ce au ca scop reducerea efectului de îmbătrânire de pe faţă şi mâini.

Funcţionează în mai multe tipuri de alopecie
Noua cercetare, ce a fost relatată în cel mai recent număr al publicaţiei British Journal of Dermatology, a fost efectuată în rândul unor persoane care suferă de alopecie areată, o formă de cădere a părului ce afectează circa 2% din populaţie.
Oamenii de ştiinţă cred că această metodă ar putea fi de folos şi celor care suferă şi de alte tipuri de pierdere a părului, mai răspândite. „Credem că această metodă ar putea ajuta oamenii care suferă de alopecie androgenică să-şi recapete părul. Suntem de părere că este cel mai bun tratament disponibil, cu excepţia intervenţiilor chirurgicale”, a explicat doctorul Fabio Rinaldi.

Rezultatele din cadrul testelor sunt încurajatoare
Studiul a fost efectuat pe 45 de pacienţi, care au beneficiat de injecţii pe o singură parte a capului. Unii au fost injectaţi cu PRP, alţii cu un tratament tradiţional pe bază de steroizi, iar alţii au recepţionat un tratament placebo. Fiecare pacient a beneficiat în total de trei injecţii, administrarea având loc o dată pe lună. Creşterea părului a fost analizată prin măsurarea zonei în care firele noi de păr au crescut pe scalpul rămas fără păr. Tratamentul cu PRP a dus la regenerarea semnificativă a părului în zonele pleşuve în comparaţie cu placebo-ul şi cu tratamentul cu steroizi.

• Cercetătorii intenţionează să aprofundeze studiile asupra acestui nou tratament şi speră să reuşească să-l transforme într-o cremă, pentru a elimina nevoia de a folosi ace