Main menu

header

de Daniela Anton

Beneficiile ceaiului verde asupra organismului sunt arhicunoscute. Însă se ştie mai puţin că poate contribui şi la îngrijirea pielii, la păstrarea unui ten sănătos şi la îndepărtarea ridurilor. Iată câteva beneficii, dar şi unele reţete care vă pot fi de folos.

Un puternic antioxidant
Ceaiul verde este un antioxidant puternic, mai eficient decât vitamina C de cel puţin 100 de ori, iar decât vitamina E, de 25 de ori. Aşadar, o mască sau o loţiune cu ceai verde va face, încă de la prima aplicare, ca tenul dumneavoastră să fie mai proaspăt şi să strălucească de sănătate. Chiar şi o simplă compresă cu ceai verde ajută ca pielea să fie protejată de toxinele din mediu, de razele ultraviolete ale soarelui, de radiaţii, de fumul de ţigară şi de alţi factori care produc poluarea aerului.

Previne cancerul de piele
Fie că este aplicat direct pe piele sau consumat zilnic, pe post de revigorant matinal, ceaiul verde îşi păstrează efectele profilactice împotriva arsurilor solare şi a riscului de cancer de piele. Efectul benefic este datorat catehinelor, compuşii naturali din ceai care au multiple beneficii antioxidante şi antiinflamatorii. Specialiştii au demonstrat că ceaiul verde poate fi o alternativă naturală eficientă la loţiunile de protecţie solară. Aplicat pe piele, cu cel puţin 30 de minute înainte de expunerea la soare, filtrează cu succes razele UV. Mai mult, consumat constant, scade semnificativ riscul de cancer de piele, întrucât substanţele antioxidante din el ţin la distanţă radicalii liberi şi enzimele care dăunează celulelor pielii şi le predispun la malignizare.

Are efect antiaging asupra tenului
Ceaiul verde este şi unul dintre cei mai puternici adversari ai îmbătrânirii premature a pielii. Antioxidanţii pe care îi conţine hrănesc celulele şi fac pielea să pară mai tânără şi mai frumoasă. Aplicaţi în fiecare dimineaţă cu un tampon de vată o compresă călduţă dintr-o infuzie de ceai verde la care adăugaţi puţină miere de albine şi câteva picături de lămâie. Pentru lifting facial, preparaţi o infuzie de ceai verde şi puneţi-o în forme pentru a fi congelată. În fiecare dimineaţă luaţi un cub de ceai îngheţat şi treceţi-l peste pielea feţei. Dacă sunteţi mai sensibilă, preparaţi un amestec dintr-o cremă de faţă şi o infuzie din două linguriţe cu ceai verde, utilizând 500 ml apă. Dacă aveţi cearcăne, aplicaţi după demachiere comprese reci cu ceai verde sau, dacă rezistaţi, faceţi cuburi din ceai verde îngheţat şi aplicaţi-le pe cearcăne.

Tratează acneea
Pe lângă efectul antiîmbătrânire şi antiinflamator, ceaiul verde are şi proprietăţi antibacteriene, contribuind cu succes la îmbunătăţirea tenului acneic. Este cunoscut, de asemenea, că ceaiul verde reduce producţia hormonală care predispune tenul la acnee. Pentu tratarea acesteia, puteţi să pulverizaţi pe faţă ceai verde concentrat în fiecare dimineaţă, după demachiere. Totodată consumaţi zilnic trei ceşti cu ceai verde, pentru eliminarea toxinelor din organism, care contribuie la apariţia acneei.

Loţiune tonică
O mână cu frunze de ceai verde se pune într-un bol cu apă minerală, la temperatura camerei, şi se lasă să acţioneze o oră. Apoi se strecoară lichidul, care poate fi folosit imediat. În cazul în care mai rămâne ceva din această loţiune, puneţi-o în sticle curate şi păstraţi-o la frigider până la următoarea întrebuinţare. Această loţiune poate fi utilizată atât pentru împrospătarea tenului, cât şi în cazul ochilor umflaţi sau încercănaţi. Se mai poate folosi pentru tratarea eczemelor uşoare, a tăieturilor superficiale sau arsurilor solare. În plus, este recomandată şi pentru puncte negre şi coşuri. Este indicat să se tamponeze zonele afectate de patru ori pe zi. Nu este necesară clătirea.

Mască revigorantă
Se amestecă trei linguri cu maioneză şi o linguriţă cu frunze de ceai verde, mărunţite. Aplicaţi compoziţia pe tenul demachiat în prealabil, evitând zona delicată a ochilor, şi lăsaţi masca să acţioneze timp de 20 de minute. Apoi, clătiţi-vă cu apă călduţă. Această mască este potrivită pentru orice tip de ten.

Mască hidratantă
Aveţi nevoie de o lingură cu ceai verde (granule) şi un albuş, care se amestecă. Masaţi-vă faţa şi gâtul, lăsând masca să acţioneze timp de 20-30 de minute. Apoi clătiţi din abundenţă cu apă călduţă. Pentru pielea fină şi sensibilă din jurul ochilor, puteţi prepara această mască astfel: tăiaţi un măr în feliuţe subţiri, pe care le cufundaţi în ceai verde rece timp de cinci minute şi le aplicaţi pe ochi. Nu necesită clătire.

• Pentru a obţine aceste reţete cu ceai verde aveţi nevoie doar de concentrat de ceai verde, pe care fie îl puteţi prepara acasă sau îl găsiţi în magazine, sub formă de capsule.