Main menu

header

de Gabriela Niculescu

Machiajul a fost creat pentru a înfrumuseţa şi pentru a vă reda încrederea în propriul şarm. Noi vă putem oferi câteva reguli pentru a părea mai tinere, deoarece, fără să vă daţi seama, faceţi greşeli care vă îmbătrânesc, adăugând ani buni pe chipul dumneavoastră. Se mai întâmplă ca uneori să subliniaţi defectele pe care poate vreţi, în fapt, să le mascaţi. Totuşi, ţinând cont de câteva reguli de machiaj, veţi reuşi să arătaţi naturală şi frumoasă.

Fondul de ten lichid pune mai bine faţa în evidenţă
Pudra poate pătrunde în liniile fine de pe faţă, atrăgând şi mai mult atenţia asupra lor. Alegeţi un fond de ten lichid, care se întinde mult mai bine şi nu se strânge în locuri nedorite. Dacă tenul este gras şi are uneori un aspect uleios, folosiţi înainte de a aplica fondul de ten o bază specială care să estompeze strălucirea în exces a pielii.
Cel mai indicat în aplicarea fondului de ten este bureţelul, pentru că lasă cele mai puţine urme. Produsul se aşază pe faţă prin tamponare, nu prin întindere, obţinând astfel şi o durată mai lungă a rezistenţei machiajului.
După ce aţi aplicat fondul de ten, puteţi să pensulaţi uşor, în diagonala obrazului, chiar pe pomete, un blush care să vă îmbujoreze. Şi acesta vă conferă un aer de prospeţime. Atenţie însă să nu exageraţi!

Buzele par mai pline cu nuanţe pale
Buzele nu mai sunt atât de pline cum obişnuiau să fie în adolescenţă şi la 20 de ani, aşa că sunteţi tentate să folosiţi culori mai puternice, prin care să le scoateţi în evidenţă. Totuşi, aceasta nu este cea mai bună variantă, fiind recomandate nuanţele pale, rozalii.
La fel cum o rochie neagră, simplă, va ajută să aveţi şolduri mai micuţe, aşa rujurile intense vor crea un efect de micşorare. Tot un efect impresionant îl vor avea şi rujurile deschise la culoare, sidefate, care vor face ca buzele să pară mult mai mari.
Dacă folosiţi un gloss strălucitor este şi mai bine, căci acesta va reflecta lumina, şi suprafaţa va părea mai mare. În plus, pentru a evita scurgerea rujului de pe buze, folosiţi un creion în aceeaşi nuanţă cu acesta, aplicat pe conturul buzelor.

Conturaţi ochii pentru mai multă expresivitate
Odată cu trecerea anilor, genele suferă schimbări şi mai cad sau se tocesc şi nu mai sunt aşa evidente cum erau odată. Folosiţi un creion de ochi negru intens, cu care să coloraţi zona dintre rădăcinile genelor, acolo unde rimelul nu ajunge în mod normal. Pe pleoapa de jos aplicaţi un creion sau un fard deschis la culoare, pentru a da strălucire privirii.
Un pont pentru regenerarea genelor este să folosiţi, de două ori pe săptămână, ulei de ricin, masând uşor la baza acestora. Uleiul de ricin stimulează creşterea şi preîntâmpină căderea genelor.

Demachierea previne îmbătrânirea
O altă tehnică prin care vă puteţi menţine chipul tânăr este să nu săriţi peste demachiere. Aceasta se face atât seara, cât şi dimineaţa. Folosiţi produse potrivite fiecărui tip de ten, iar la final puteţi aplica un strat de apă termală sau de loţiune tonică. Chiar dacă nu pare, demachierea are efecte pozitive pe termen lung, iar absenţa acestui obicei atrage după sine semne vizibile şi nedorite ale maturităţii tenului.

• Machiajul chipului este ca o carte de vizită, tocmai de aceea trebuie să aveţi grijă să fie în permanenţă îngrijit şi să nu fie vulgar, mai ales când apelaţi la cel strident, de seară

Bronzul natural ajută chipul obosit

Oboseala adaugă ani mulţi pe orice chip, aşa că trebuie să faceţi tot ce vă stă în putinţă să o mascaţi. Specialiştii în domeniul frumuseţii susţin ideea că un pic de bronz ajută pe oricine, indiferent de nuanţa pielii sau a părului. Dacă nu vreţi să vă expuneţi razelor solare, folosiţi un autobronzant, fiind atente să arate cât mai natural cu putinţă. Indiferent de metoda pe care o alegeţi să vă bronzaţi, nu uitaţi să vă păstraţi pielea hidratată atât din interior, bând zilnic doi litri de apă, cât şi din exterior, folosind cremele potrivite. Un ten deshidratat se ridează mult mai profund decât unul îngrijit corespunzător.