Main menu

header

473 4 1de Dana Purgaru

Vă doriți să aveți o podoabă capilară bogată și strălucitoare, însă vă confruntați mereu cu neplăcuta situație a căderii excesive a firelor de păr? Iată câteva rețete care vă vor ajuta să stopați această problemă.

Se aplică înainte de fiecare spălare

Pentru vitaminizarea și prevenirea căderii părului, în cazul unei podoabe capilare de dimensiune medie, sunt necesare 6 linguri cu ulei de măsline,

5 linguri cu ulei de ricin, 3-4 linguri cu vitamina A uleioasă, 4 fiole cu vitamina C și 1 gălbenuș. Înainte de baie se udă părul foarte bine, se șterge ușor și se masează cu această compoziție, insistându-se două-trei minute la vârfuri. Apoi este bine să vă acoperiți cu o cască de baie sau cu un prosop și să lăsați soluția să pătrundă timp de 30-60 de minute. După aceea se clătește și se spală părul în mod normal. Tratamentul se aplică la fiecare spălare timp de cel puțin o lună, pentru a se obține efectele scontate. În cazul în care aveți părul mai lung sau mai scurt, adăugați sau reduceți din cantitățile enunțate.

Decoctul de tărâțe grăbește creșterea

În vederea prevenirii căderii părului și pentru a grăbi creșterea lui se poate face un tratament cu decoct de tărâțe - 150-180 g la două pahare cu apă. Se dă de două ori în clocot, se răcește și se strecoară. Lichidul rezultat se adaugă în apa caldă cu care vă veți spăla părul - o treime de decoct la un litru de apă.

O altă rețetă este folosirea unei infuzii din frunze de urzică, plantă cu efect deosebit pentru întărirea firelor de păr. O lingură cu frunze de urzică tăiate mărunt la un pahar cu apă fiartă se dă în clocot. Vasul se ține acoperit 20-30 de minute, apoi lichidul se strecoară.

PONT. Pentru a păstra părul sănătos şi frumos, acesta se spală o dată pe săptămână cu zer de lapte