Main menu

header

551 23 1de Alexandra Rotărescu

Trăim vremuri tulburi atât pe plan naţional, cât şi la nivel global, motiv pentru care am invitat-o pe Vanessa Zigmund (medalion), astrolog, să ne explice situaţia actuală şi să ne spună la ce să ne aşteptăm în curând.

„Asistăm la răsturnări spectaculoase şi evoluţii imprevizibile la vârf”

- Există semne astrale evidente care să indice protestele de stradă, revolta oamenilor din zilele acestea?

- România este o ţară uraniană, adică aşa cum o vedem: imprevizibilă, destul de inconsecventă în a susţine o anumită atitudine, o ţară cu ieşiri bruşte şi evoluţii surprinzătoare. Desigur că, pe o cuadratură Uranus-Pluto, România nu are cum să traverseze o perioadă de stabilitate. Dar această instabilitate nu e o chestiune foarte nouă. E suficient să privim istoria recentă. Şi nici nu se va termina foarte curând. Se va simţi, cu momente mai acute sau mai calme, tot anul asta, anul viitor şi în primele luni ale lui 2017. Dar, pentru că e vorba despre Pluto, prefer să o numesc „perioada de transformări profunde”. Pentru că Uranus traversează acum casa a X-a a României, asistăm la răsturnări spectaculoase şi evoluţii imprevizibile la vârf, însă transformarea e mult mai profundă şi atinge straturile adânci ale societăţii, nu doar puterea şi structurile ei vizibile. Pluto lucrează în adânc, consecvent şi pe tăcute, dincolo de ceea ce vedem noi la televizor, dincolo de ce afişează zgomotos Uranus. De aceea, dincolo de aceste ieşiri (şi mă refer în primul rând la ieşirile în stradă, al căror caracter neaşteptat e dat de Uranus), descoperim motivaţii profunde şi o anumită îndârjire pe care le dă Pluto.

„Flacăra de la Colectiv a aprins România”

- Au existat cumva indicii care să prevestească tragedia care a avut loc pe 30 octombrie în Bucureşti, când şi-au pierdut viaţa zeci de tineri?

- Nu cred că a fost cineva care să fi putut spune, pe baza aspectelor astrale, exact ce urma să se întâmple. Dacă aspectele din acea seară explică ceea ce s-a întâmplat? Da! Însă tot ceea ce pot să vă spun este evident acum pentru toată lumea: flacăra de la Colectiv a aprins întreaga Românie, fiindcă a fost semnalul nostru de deşteptare.

- Unii oameni se tem de mai rău, se tot vehiculează posibilitatea apariţiei unui dezastru care să cauzeze şi mai multe victime. Asemenea temeri sunt justificate?

- Dacă era o reţetă sigură de prevestit cutremure, de pildă, o foloseau alţii până acum. Dar nu există. Şi nici nu vreau să fac speculaţii alarmiste. Tocmai s-a întâmplat un dezastru, o tragedie. Să vedem ce-am învăţat din ea.

„În 2022, lumea nu va mai arăta ca acum!”

- Dar, în viitorul apropiat, mai există evenimente astrale importante care să ne afecteze?

- Evenimente astrale se petrec aproape în fiecare lună. Un eveniment astral pe care îl simţim cu toţii până în măduva oaselor este intrarea lui Pluto în mişcare directă, care înseamnă că se continuă retrasarea graniţelor. Reizbucnirea acestor conflicte internaţionale recente ţine de Pluto, care a fost până acum retrograd, şi conflictul propriu-zis armat este dat de conjuncţia dintre Jupiter şi Marte. O să intre, la un moment dat, şi Uranus în mişcare directă şi o să avem parte de tot felul de surprize.

- Deci situaţia continuă să se acutizeze la nivel mondial?

- Decurg nişte consecinţe. În septembrie a avut loc opoziţia dintre Jupiter şi Neptun, când a fost valul de emigranţi. A intrat Mercur retrograd, ne-a dat un pic de timp ca să ne dumirim ce se întâmplă, dar lucrurile vor rămâne în coadă de peşte până prin martie 2016. Ce pot să spun e că în 2022 lumea nu va mai arăta ca acum! „Buboiul” explodează cam acum şi până prin 2017, deci situaţia e gravă, de amploare, nu se poate rezolva nimic peste noapte, e nevoie de timp. Lucrurile au tot felul de consecinţe până prin 2022. E nevoie de mult realism, de pragmatism, trebuie să discernem cu toţii adevărul de minciună. Cu Neptun în Peşti, intoxicarea e în floare. Suntem intoxicaţi cu disimulări, minciuni, informaţie eronată, manipulare. Şi asta ne consumă tot timpul.

„Abia la vară va începe un dialog, fiecare îl va asculta pe celălalt”

- Şi la ce anume să ne aşteptăm în 2017?

- Vom avea un sentiment de mai mare siguranţă atunci. Acum este pur şi simplu tumult.

- Lumea se teme de declanşarea celui de-Al Treilea Război Mondial…

- La nivel global, nu prea sunt idei, alternative, soluţii, cu toate că toţi constatăm că sunt probleme. Abia la vară va începe un dialog, fiecare îl va asculta pe celălalt. Cu Uranus retrograd, situaţia nu e încă explozivă, doar bolboroseşte. Până prin decembrie, Marte e slab, apoi intră în Balanţă, unde nici acolo nu e prea vânjos, deci următoarele luni putem sta liniştiţi. Acum, multe planete sunt slabe, toţi simţim că trebuie să se întâmple ceva, dar nu se întâmplă nimic. Totuşi, situaţia se tensionează tot mai mult de fapt.

- Iar la noi în ţară, ce ne aşteaptă lunile viitoare din punct de vedere politic, social?

- Tot ce pot să spun e că primăvara va veni cu foarte multe dezvăluiri. Sunt foarte multe situaţii care au fost băgate sub preş toată vara şi încă se mai încearcă îngroparea lor, iar toate acestea vor ieşi la lumină. E vorba mai puţin despre infracţiuni, cât despre minciuni. În primăvară, Jupiter scoate la iveală adevărul. Deocamdată suntem încă intoxicaţi, iar procesul de purificare continuă în următorii doi ani.

„Primăvara va veni în România cu multe dezvăluiri. Sunt situaţii care au fost băgate sub preş toată vara şi încă se mai încearcă îngroparea lor, iar toate acestea vor ieşi în sfârşit la lumină“

Ce ne rezervă sfârşitul de an

- Există atenţionări pentru anumite zodii la acest final de an?

- Fecioarele răsuflă acum uşurate. Chiar şi schimbările care vin în viaţa lor sunt binevenite. Pentru Berbeci, Raci, Capricorni şi Balanţe, situaţia se detensionează treptat. De prin 2011, numai bine n-au dus-o, ba au divorţat, ba şi-au pierdut serviciul, nativii acestor zodii au avut tot felul de dificultăţi. Iar acum se mai liniştesc. Şi Scorpionilor le e mai bine acum, după ce au tras din plin timp de doi ani. Odată ce Saturn a plecat din Scorpion şi a intrat în Săgetător, e posibil să-i mai faulteze puţin la bani, dar asta e nimica toată. Pluto intră în mişcare directă şi Scorpionii sunt pur şi simplu revigoraţi. Şi Săgetătorilor le merge binişor. Se reîntorc la preocupări serioase şi doi ani de acum înainte o să lucreze pe brânci, dar ceea ce realizează în tot acest timp direct pe cartea de vizită se duce. Ascendentul în Balanţă sau Balanţele trebuie să-şi facă ordine în viaţă! Trebuie să aibă grijă la ce mănâncă, la cât dorm şi să nu neglijeze niciun simptom, pentru că le-a intrat axa nodurilor în Fecioară şi toate chestiile dezordonate sau dependenţele de orice fel le afectează sănătatea timp de un an şi jumătate.