de Roxana Istudor

Povestea teribilă a austriecei Natascha Maria Kampusch, ținută captivă într-o pivniță timp de peste opt ani, a făcut înconjurul lumii și a fost obiectul speculațiilor de toate felurile. Peste toate rămâne istoria propriu-zisă a unui calvar încheiat cu o evadare finală.

Nu s-a mai întors acasă de la școală

Natascha Maria Kampusch era un copil în vârstă de 10 ani atunci când, în 1988, a fost răpită și aruncată într-o pivniță de Wolfgang Přiklopil. Crescută de mama sa, Brigitta Sirny (născută Kampusch), și tatăl său, Ludwig Koch, în Viena, fetița avea o familie numeroasă. Părinții s-au separat pe când Natascha era mică și au divorțat după ce puştoaica a fost răpită. La 2 martie 1998, Natascha nu s-a mai întors acasă de la școală. Un copil martor a povestit că a văzut cum fusese băgată într-o camionetă de doi bărbați. Poliția a făcut o cercetare extinsă, examinând sute de camionete (inclusiv pe cea a răpitorului!). În cadrul interogatoriilor, acesta a afirmat că era singur acasă în dimineața răpirii, dar polițiștii s-au mulțumit cu explicația că transporta resturi de materiale cu camioneta, ca și cu lipsa unui alibi, și i-au dat drumul. Nici extinderea la scară internațională a cercetărilor nu a dus la vreun rezultat, fetița rămânând captivă timp de mai bine de opt ani!

Povestea prizonieratului

Natascha a trăit într-o pivniță de mici dimensiuni, sub garajul lui Přiklopil, situat la doar o oră de mers cu mașina de Viena. Intrarea era bine camuflată, iar spațiul interior avea doar cinci metri pătrați. Ușa era din beton, întărită cu fier. Spațiul nu avea ferestre și nu răzbătea prin el niciun zgomot. În primele șase luni de captivitate, copilei i s-a interzis cu desăvârșire să părăsească celula. Apoi, timp de alți câțiva ani, nu a putut ieși noaptea din spațiul strâmt. După aceea, încet, încet, petrecea tot mai mult timp sus, în casă, fiind trimisă în pivniță în fiecare seară, când Přiklopil lucra. Spre sfârșitul captivității, fata a fost zărită singură în grădina casei, iar un partener de afaceri al răpitorului a declarat ulterior că tânăra părea „relaxată și veselă”. Când fata a împlinit 18 ani, a primit permisiunea să părăsească domiciliul însoțită de Přiklopil, dar acesta a avertizat-o că o va ucide dacă trădează ceva. Fata s-a conformat, răpitorul a căpătat încredere și a luat-o cu el chiar într-o vacanță de câteva ore, la schi, într-o stațiune de lângă Viena.

„Spațiul atât de strâmt în care trăiam era unul al disperării”

Potrivit declarațiilor de după evadare ale tinerei, rutina zilnică era simplă. Fata și răpitorul se trezeau dimineața și luau micul dejun împreună. Přiklopil îi dădea cărți, așa încât Natascha nu a rămas în urmă cu educația. I s-au pus la dispoziţie, de asemenea, un televizor și un aparat de radio, dar o bună bucată de vreme nu i-a fost permis accesul decât la posturi străine, ca să nu vadă sau să audă știrile despre faptul că era căutată. Mai târziu, explicând oarecum faptul că nu i se părea că a pierdut mare lucru în anii de captivitate, tânăra scria că „am fost scutită de multe lucruri - nu m-am apucat de fumat sau de băut și am fost ferită de anturaj dubios”. În același timp, însă, adăuga: „Mă gândeam că sigur nu am venit pe această lume pentru a-mi petrece viața încuiată undeva. Eram disperată de atâta nedreptate. Spațiul acela atât de strâmt în care trăiam era unul al disperării”. Într-o zi copila a încercat să scape sărind din mașină, în mers...

Răpitorul o înfometa, o bătea, apoi îi poza vânătăile

Cea mai mare parte din timpul petrecut în casă era dedicat îngrijirii răpitorului, căruia Natascha îi gătea și îi făcea curățenie. Pentru a o disciplina și a o supune, Přiklopil o bătea atât de rău, încât fata abia mai putea păși. Apoi, așa învinețită, îi făcea poze. Ca s-o slăbească psihic și s-o împiedice să fugă, răpitorul o înfometa peste măsură, fata fiind mereu doar piele și os. Mai mult, o avertiza mereu că ușile și ferestrele locuinței aveau montate dispozitive explozive și că are la el o armă cu care o poate ucide în orice clipă. După evadare, tânăra a menționat faptul că încercase să atragă atenția aruncând sticle în pereții garajului sau pe parcursul „excursiilor” cu Přiklopil, dar în zadar.

Când a evadat avea... 48 de kilograme

La 23 august 2006, ora 12:53, Natascha făcea curățenie cu aspiratorul în automobilul răpitorului. Acestuia i-a sunat telefonul mobil, s-a îndepărtat pentru a putea vorbi, iar fata a putut s-o ia la fugă fără să fie urmărită. A alergat încontinuu peste garduri, prin grădini, rugând în zadar trecătorii să sune la Poliție. Disperată, după multe minute, a bătut la ușa unei localnice în vârstă de 71 de ani și aceasta a alertat autoritățile. A fost identificată cu ajutorul unui semn din copilărie și după teste ADN. S-a dovedit a fi într-o stare de sănătate relativ bună, deși era palidă, terorizată și cu o greutate de doar 48 de kilograme (avusese 45 de kilograme în ziua dispariției, cu un deceniu în urmă...).

„Îmi pare tot mai rău pentru el, era un suflet chinuit”

Přiklopil s-a sinucis, aruncându-se în fața trenului, ceea ce nu a surprins-o pe tânără, care îl auzise de multe ori spunând că nu se va lăsa prins. Timpul i-a atenuat sentimentele față de răpitor: „Îmi pare tot mai rău pentru el, era un suflet chinuit”. A plâns mult când a aflat că Přiklopil a murit și i-a aprins chiar o lumânare. Niciodată nu s-a referit la el ca la un criminal sau un infractor. În aceste condiții, mulți psihologi afirmă că Natascha ar fi putut suferi de sindromul Stockholm, care se referă la crearea de legături între răufăcători și victimele lor, dar tânăra, în cartea autobiografică „3.096 Tage” („3.096 de zile”), apărută în 2010, îi acuză pe cei care îi pun un astfel de diagnostic de lipsă de respect față de ea.

„Una dintre cele mai îngrozitoare scene de pe parcursul captivității mele a fost cea în care răpitorul m-a împins în dreptul ușii și mi-a spus: «Hai, fugi, să vedem cât de departe ajungi...». Eram pe jumătate moartă de foame, acoperită de vânătăi...“ „Zece ani de libertate“, de Natascha Kampusch

Primul interviu s-a vândut cu 290 de euro minutul!

În 2009, Natascha Kampusch devenea purtătoarea de cuvânt a unei organizații pentru apărarea drepturilor animalelor, „PETA”, din Austria. Între timp a dat un prim-interviu care a fost difuzat în peste 120 de țări și vândut de Televiziunea publică din Austria, „ORF”, cu 290 de euro minutul. Alte și alte interviuri au urmat. Tânăra a asistat, de asemenea, la tot ceea ce s-a descoperit în legătură cu greșelile majore petrecute în interiorul Ministerului de Interne pe timpul cercetărilor menite să-i dea de urmă, inclusiv declarații și semnale de alarmă ale unor anchetatori, complet ignorate. După cartea „3.096 de zile” a fost realizat un film cu același nume, apărut în 2013. În august 2016, Natascha Kampusch și-a lansat a doua carte, intitulată „10 years of freedom” („Zece ani de libertate”).