Main menu

header

cotnari wide

641 2 1de Roxana Istudor

Ion I.C. Brătianu, unul dintre artizanii României Mari, s-a născut la 20 august 1864, la Florica, în judeţul Argeş. Ionel Brătianu, aşa cum obişnuiau să-l numească apropiaţii, era fiul cel mare al fostului prim-ministru şi fondator al Partidului Naţional Liberal, Ion C. Brătianu şi al Piei Pleşoianu. Copil fiind, l-a însoțit pe tatăl său pe frontul Războiului de Independență. În 1882 devine absolvent al Colegiului „Sfântul Sava” din Bucureşti, după care urmează un stagiu militar, primind gradul de sublocotenent. Din 1883 se stabileşte la Paris, pentru a-şi definitiva studiile superioare, obţinând diploma de inginer în 1889. În acelaşi an revine în ţară şi în- cepe să profeseze. După moartea tatălui său, conducerea Partidului Naţional Liberal a fost preluată de unchiul său, Dimitrie C. Brătianu. În 1895, Ionel Brătianu candidează pentru Parlament, fiind ales deputat de Gorj. În scurt timp a devenit liderul tinerilor liberali. În 1901 a fost numit în fruntea Ministerului Lucrărilor Publice, iar în 1902 primeşte şi interimatul Ministerului de Externe. Ascensiunea sa politică a continuat. În 1908, Ion I.C. Brătianu a fost propus ca prim-ministru din partea liberalilor. În aceeaşi zi a fost emis şi decretul regal de numire a sa în funcţie. În 1909 a avut loc Congresul Partidului Naţional Liberal, care l-a desemnat în funcţia de preşedinte. Un moment tensionat din viaţa fruntaşului liberal se consuma la 8 decembrie 1909, când a fost victima unui atentat, fiind împuşcat în timp ce se îndrepta spre casă. A format un nou Consiliu de Miniştri, la 4 ianuarie 1914. În contextul declanșării Primului Război Mondial, Ion I.C. Brătianu a devenit figura centrală a vieţii politice. A fost de cinci ori preşedinte al Consiliului de Miniştri, de trei ori ministru de Interne, de două ori ministru al Apărării Naţionale şi de două ori ministru al Afacerilor Externe. A condus ţara în momentele dificile ale conflagrației și apoi delegația română la Conferinţa de Pace de la Versailles, care a consfințit în plan extern înfăptuirea României Mari. A încetat din viață în 1927, la patru ani după ce contribuise decisiv la adoptarea noii Constituţii, din 1923.