Main menu

header

cotnari wide

642 18 1de Silviu Ghering şi Sorin Dumitrescu

Este ceva fascinant și tulburător în povestea unui muzician orb... Perceperea absolută are nevoie de toate abilitățile unei persoane, între care vederea este, în mod normal, cea mai importantă. Cu atât mai mult la un muzician. Citirea tuturor acelor puncte negre, măsurarea saltului de la o notă la alta, pauzele, schimbarea ritmului - sunt taine pentru majoritatea dintre noi, sunt apanajul celor aleși, celor care au har pentru așa ceva. Cu atât mai mult un muzician lipsit de vedere este un fenomen aproape paranormal. Existența lui este, cu siguranță, motivul pentru care, în multe culturi, clarvăzătorul orb care pătrunde, cunoaște adevărul și îl poate cânta cu har este o figură venerată. Homer este cel mai bun exemplul.

Văzându-l și ascultându-l, începi să crezi în miracole

Această reverență antică ar putea explica „nebunia” din jurul pianistului Nobuyuki Tsujii. Născut orb, într-o zi cu ghinion, 13, din septembrie 1988, la Tokio. Este adorat în Japonia sa natală, iar în restul lumii aparițiile sale au fost primite cu uimirea, urmată de entuziasm, rezervată experiențelor mistice. Pentru că pare un fenomen mistic. Văzându-l, începi să crezi în miracole și parcă ai vrea, măcar pentru câteva clipe, să pătrunzi în universul său, să poți vedea lumea din perspectiva pe care acest suflet o are. Nu numai orb, dar și autist, incapabil să-și controleze mersul și mișcările capului, dus întotdeauna de braț atunci când trebuie să meargă undeva, Nobuyuki Tsujii se dovedește un pianist de excepție, pe care și-l doresc ca solist toate orchestrele importante ale lumii. Capabil să performeze ore întregi, fără partituri, Nobuyuki Tsujii cântă la perfecțiune cele mai dificile teme muzicale din Rachmaninov, Liszt, Beethoven, Mozart sau Chopin.

La 5 ani a primit primele aplauze

642 18 2Cu toată nenorocirea cu care a venit pe lume, Nobu, așa cum îi spun cei apropiați, este, așa cum știe el, un om vesel. Zâmbește tot timpul și povestește fără să se lase rugat prea mult, ca unele „vedete” cu fițe, cum a început salvarea sa prin muzică: „Mama mea a fost pianistă și nu împlinisem doi ani când ea a observat că în momentul când interpreta o «Poloneză» de-a lui Chopin, întregul meu corp vibra la muzică, lăsam orice altceva și încercam să ajung, după ureche, după sunete, spre locul unde era ea la pian. Mi-a luat o pianină mică, de jucărie, și mă despărțeau cu plânsete și jale de ea. Așa a început totul”. Avea 5 ani când, aflat cu familia la un restaurant, a dat, la propriu și la figurat, peste un pian. Încuiat. Nu s-au mai înțeles cu el până ce managerul nu a descuiat instrumentul, ca să se joace copilul, săracul, cu el... S-a jucat cu clapele și „toată lumea a aplaudat, ceea ce m-a făcut foarte fericit, nu mai trăisem așa bucurie în viața mea scurtă, deși ai mei mă iubeau și mă îngrijeau ca pe lumina ochilor care îmi lipsea”. Totul s-a concentrat, de atunci, pe muzică în jurul lui. A fost greu, o spune chiar el, „deoarece muzica Braille este foarte lentă, iar repertoriul este destul de mic”, dar auzul său s-a dovedit miraculos. Putea să deosebească diferitele interpretări ale aceleiași piese chiar cântate de aceeași „mână”. Progresul său a fost uimitor de rapid. A cântat în primul concert cu public la vârsta de 10 ani, iar doi ani mai târziu a dat primul recital solo în sala „Suntory”, din Tokio. Vă întrebați, poate, cum a reușit să învețe întregul repertoriu. Pare incredibil, dar după ureche! „Când am vrut să învăț o piesă nouă, profesorul meu a înregistrat ambele mâini separat, așa că am putut învăța cu urechea”, spune Nobu.

Se coordonează după... respirația dirijorului!

Întrebat cum se poate coordona cu dirijorul orchestrei în timpul concertelor, sarcină dificilă și pentru interpreții „văzători”, Nobuyuki Tsujii a răspuns foarte natural: „Dar nu-i greu deloc. Pentru mine, pianul este o extensie a corpului meu, așa că știu exact unde este totul. Ascult foarte mult și atent respirația dirijorului. Asta îmi spune unde suntem în ritm”. Depășirea handicapurilor care par insurmontabile pentru noi, toți norocoșii care nu avem parte de ele, face parte din viața fiecărei persoane oarbe, dar, chiar și așa, este ceva deosebit de... câștigător, dacă putem spune așa, în veselia nevinovată, în firescul cu care „privește”, interior, bineînțeles, Nobu viața. Un mare muzician care a devenit irevocabil fan Nobuyuki Tsujii este directorul general al Filarmonicii BBC, Richard Wigley. „Nobu este pur și simplu adorabil, am făcut un turneu cu el în Japonia în 2011, iar instrumentișii din orchestră și-au găsit o reală bucurie în a lucra cu el, mereu zâmbind și pozitiv. Îmi amintesc că după repetițiile pe care le terminam de obicei foarte târziu, oricât de obosiți erau, se strângeau în jurul pianului, doar să-l mai audă cântând puțin. Și credeți-mă că știu ce spun, nu se întâmplă prea des așa ceva...”, spune el.

„Scrie istorie, de fapt cântă istorie în toată lumea”

În timpul acelui turneu din 2011, cutremurul și tsunamiul au lovit năprasnic Japonia. Nobu își amintește șocul din sala din Yokohama: „L-am simțit în toate fibrele corpului și sufletului meu și am știut imediat că s-a întâmplat ceva îngrozitor, din fericire familia mea nu a fost afectată, dar acest eveniment a provocat dureri teribile tuturor celor din Japonia. Am încercat să ajut cu muzica mea cât de bine am putut, dar orice am făcut, tot a fost prea puțin...”. Ochestra Filarmonicii BBC a trebuit să întrerupă atunci turneul, deoarece sălile de concerte au fost declarate nesigure. „M-am simțit tare rău, a fost ca și cum i-am abandonat pe toți acei oameni care au fost atât de buni cu mine și care sufereau atât de cumplit”, își amintește Nobu. Richard Wigley și orchestra Filarmonicii BBC s-au întors în Japonia pentru un turneu de 12 zile în aprilie 2013. Dirijor a fost Yutaka Sado, interpret Nobuyuki Tsujii. „Cererea a fost copleșitoare, am vândut toate biletele, din toate datele, în câteva ore. Nobu este o poveste, o legendă în Japonia, dar scrie istorie, de fapt mai corect spus cântă istorie oriunde apare pe scenă în lumea asta”, își amintește Richard Wigley.

Orb și autist, japonezul Nobuyuki Tsujii e unul dintre cei mai impresionanţi pianiști din lume

„Pianul este o extensie a corpului meu“

„Absolut miraculos. Interpretările sale au puterea unui serviciu divin de vindecare” (Grigorii Socolov, considerat cel mai mare pianist în viață)

Credinţa sa e muzica

Pentru Nobuyuki Tsujii, muzica are o semnificație spirituală profundă, este Dumnezeul său: „Nu am o religie, dar am un sentiment copleșitor de puternic pentru muzică. După care vine în sufletul meu natura. Când cânt, îmi iau inspirația din natură, îmi place să merg în drumeții lungi și să simt vântul pe față. Așa mă simt și la pian, muzica mă învăluie ca vântul”. Ce-ar mai fi de spus? Nimic. Ascultați înregistrările cu Nobuyuki Tsujii pe YouTube sau, dacă aveți ocazia, mergeți la concertele sale și o să vă dea o parte din neînfricarea cu care s-a luat de piept cu viața prin muzica sa, prin pianul său...

„Menirea mea este ca audiența să poată simți cât de mare este muzica. Vreau ca oamenii care nu sunt interesați de muzica clasică sau care au ascultat-o doar pe CD să experimenteze cât de minunat este să o audă live“