Main menu

header

cotnari wide

668 23 1de Andrei Dicu şi Adrian Barna

5 martie 1946. Germania nazistă capitulase de un an, dar lumea era, din nou, cuprinsă de un conflict care mocnea între SUA şi URSS sau, mai bine spus, între blocul capitalist şi cel comunist. Din acel moment s-a folosit, timp de mai bine de 50 de ani, termenul Cortina de fier, sintagma ce desemna linia de demarcaţie dintre zona occidentală şi cea răsăriteană a Europei. Contextul în care s-a împământenit acest termen a rămas, mult timp, o enigmă...

Winston Churchill, influenţat de Grigore Gafencu

Pentru prima oară, expresia Cortina de fier a fost folosită, încă din 1919, de scriitorul rus Vasili Rosanov, în cartea „Apocalipsa vremii noastre”: „Scârţâind şi gemând, o cortină de fier coboară asupra istoriei ruse”. Interesant este că înainte ca ea să devină „oficială” a fost utilizată şi de Grigore Gafencu, ministrul de Externe al României, într-o telegramă trimisă lui Winston Churchill, după ocuparea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord de trupele sovietice. „O cortină de fier s-a prăbuşit de-a curmezişul ţării noastre şi nu mai reuşim să prindem nicio ştire despre ce se întâmplă dincolo”, a scris Gafencu la 2 iulie 1940. Se pare că diplomatul român l-a inspirat pe premierul britanic... Dar să nu anticipăm.

„Izvoarele Păcii”, conferinţa care a stârnit rumoare

668 23 2Încă din luna noiembrie a anului 1945, preşedintele american Harry Truman îl invitase pe Winston Churchill să susţină o prelegere la Universitatea Westminster din Fulton, Missouri, şi pentru a-i înmâna omului politic britanic o diplomă academică de onoare. Momentul nu era tocmai prielnic pentru Churchill, deoarece abia pierduse, dramatic, alegerile din Marea Britanie şi devenise liderul Opoziţiei, deşi opinia publică engleză şi internaţională îl considera adevăratul artizan al victoriei împotriva lui Adolf Hitler. Totuşi, în cadrul unui turneu european de conferinţe fusese aplaudat la scenă deschisă de mulţimi întregi, iar în America se bucura de o popularitate la fel de mare ca a preşedintelui. Aşadar, la 14 ianuarie 1946, fostul premier britanic şi soţia sa, Clementine, au debarcat la New York, la bordul navei „Regina Elisabeta”. Apoi au călătorit cu trenul spre Miami, unde au rămas două săptămâni. Churchill şi-a petrecut timpul pictând şi înotând, în pauze dedicându-se cu desăvârşire celui mai bun prieten al său... whisky-ul. Vacanţa a continuat în Cuba, la Havana, unde familiei Churchill i s-a alăturat şi fiica politicianului, Sarah, iar la 8 februarie 1946, cei trei au aterizat la Washington. Acolo, Churchill a început să redacteze prelegerea pentru conferinţa din 5 martie, căreia i-a schimbat titlul din World Peace (Pacea mondială) în The Sinews of Peace (Izvoarele păcii).

„Nu-mi place că nu beţi în timpul meselor!”

4 martie 1946, cam la ora prânzului. Winston Churchill şi Harry Truman se aflau pe peronul gării din Washington şi se îmbarcau în trenul prezidenţial, cu destinaţia Jefferson City, Missouri. Călătoria, care a durat fix 24 de ore, avea să marcheze istoria ulterioară a lumii. Potrivit mai multor surse, inclusiv cartea lui Martin Gilbert, „Viaţa lui Churchill” (1991), după mai multe pahare cu whisky consumate în toiul unei partide de poker, Churchill i s-a destăinuit interlocutorului său: „Dacă m-aş naşte din nou, există o singură ţară al cărei cetăţean aş dori să fiu şi unde totul este posibil pentru viitorul unui om: SUA. Deşi nu-mi plac unele obiceiuri ale voastre!”. Truman a întrebat, contrariat: „La ce vă referiţi?”, iar englezul a răspuns: „Nu beţi în timpul meselor!”. Apoi i-a arătat preşedintelui american ciorna discursului său. „Este admirabil! Deşi o să provoace vâlvă, nu o să facă decât bine!”, a conchis Truman.

URSS şi fructele războiului

Winston Churchill urca, în aplauze, la tribuna Universităţii Westminster, din Fulton, unde urma să ţină celebrul discurs: „Siguranţa şi bunăstarea pot fi asigurate doar dacă doi mari prădători sunt îndepărtaţi: războiul şi tirania. Nici prevenirea războiului, nici evoluţia continuă a organizaţiei mondiale nu pot fi obţinute fără ceea ce eu numesc asocierea frăţească a popoarelor de limbă engleză. Aceasta înseamnă o relaţie specială între Imperiul şi Commonwealth-ul Britanic şi SUA. (...) De la Stettin la Marea Baltică până la Trieste, la Marea Adriatică, o cortină de fier s-a coborât de-a curmezişul continentului european! În spatele acestei linii se află capitalele vechilor state din Europa Centrală şi Răsăriteană. Varşovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, Bucureşti şi Sofia, toate aceste oraşe faimoase şi populaţiile din jurul lor se află în ceea ce eu numesc sfera sovietică. (...). Guvernele poliţieneşti prevalează în aproape toate cazurile şi, cu excepţia Cehoslovaciei, nu există democraţie reală. Alături de cortina de fier care se află peste Europa există şi alte cauze de nelinişte. În Italia, Partidul Comunist este serios deranjat de obligaţia de a acorda sprijin pretenţiilor mareşalului Tito asupra fostului teritoriu italian de la capătul Adriaticii. Viitorul Italiei se află pe muchie de cuţit. De asemenea, nu ne putem imagina o Europă puternică fără o Franţă puternică (n.r. - în Franţa, comuniştii strângeau o mulţime de prozeliţi, inclusiv artişti precum Simone Signoret, Yves Montand etc.). Eu nu cred că Rusia sovietică doreşte război. Ei vor fructele războiului şi extinderea puterii şi a influenţei lor. Din ceea ce am văzut la prietenii noştri ruşi, foştii aliaţi din timpul războiului, sunt convins că nu admiră nimic mai mult decât puterea şi că nu există ceva faţă de care să aibă mai puţin respect decât slăbiciunea, în special slăbiciunea militară”.

Reacţie dură a presei americane

Discursul a avut parte de critici în America. „Chicago Sun” a scris că „scopul acestuia este dominaţia globală a SUA şi a Imperiului Britanic prin intermediul armelor”, iar „Wall Street Journal” sublinia că „SUA nu vor nicio alianţă sau altceva de acest gen cu nicio naţiune”. În fine, publicaţia „The Nation” a menţionat: „Churchill a adăugat o cantitate semnificativă de otravă relaţiei, deja în curs de deteriorare, dintre Rusia şi puterile din Vest”.

„De la Stettin la Marea Baltică, până la Trieste, la Marea Adriatică, o cortină de fier s-a coborât de-a curmezişul continentului european!“ (Winston Churchill)

I.V. Stalin: „Milioane de nevoiaşi au votat împotriva domnului Churchill“

Răspunsul tovarăşului Stalin nu a întârziat. La 14 martie 1946, liderul sovietic a răspuns, într-un interviu acordat ziarului „Pravda”: „Domnul Churchill este în poziţia unui instigator la război. Şi nu este singurul. Are prieteni nu numai în Anglia, dar şi în SUA. Domnul Churchill aminteşte uneori în prelegerile sale de oamenii de rând, din căminele modeste, bătându-i, parcă, uşor pe umăr şi pretinzând că este prietenul lor. Dar aceşti oameni nu sunt atât de simpli în gândire cum pot părea. Oamenii de rând au opiniile lor şi ştiu cum să şi le apere. Ei, milioanele de nevoiaşi, sunt cei care au votat împotriva domnului Churchill şi a partidului său în favoarea Partidului Laburist”.

5 martie 1946, ziua faimosului discurs de la Universitatea Westminster