Main menu

header

cotnari wide

678 28 1de Roxana Istudor şi Alexandru Brădescu

Există vedete de top mondial care strălucesc pe covorul roșu și fac reclamă celor mai sofisticate produse, dar în adâncul sufletului sunt mari iubitoare de viața la țară, de animale și de plante care cresc liber.

Jennifer Garner „Doamna cu găini”

Celebra actriță din „Juno” și „Pearl Harbor” se consideră „doamna cu găini” și este foarte mândră de faptul că ea și cei trei copii pe care îi are cu fostul soț Ben Affleck se hrănesc cu ceea ce produce ferma din Los Angeles. „Pe lângă găini, creștem cantități impresionante de fructe și de legume, pentru că în acest climat se poate cultiva orice. Nu pot să mă abțin, plantez încontinuu”, mărturisește actrița, care este cofondator al liniei de mâncare organică pentru copii „Once Upon a Farm”.

Paul O’Grady Cultivă rozmarin, usturoi și lavandă

678 28 2Actorul de comedie Paul O’Grady are o slăbiciune pentru mielușei. A salvat unul de la tăiere, apoi, într-o zi, a găsit un altul abandonat într-un șanț din Manchester. L-a adoptat, l-a botezat Winston și l-a dus la ferma sa din Kent. Starul, care a lucrat într-un abator în tinerețe, este vegan în prezent și cultivă cu precădere rozmarin și usturoi. Spune că își dorește ca animalele pe care le crește la fermă „să îmbătrânească însă cu grație”. „Am plantat nenumărate flori deasupra cărora bâzâie albi- nele și, bineînțeles, foarte multă lavandă. La capătul fermei sunt și doi stejari imenși, numiți Adam și Eva”, detaliază actorul.

Reese Witherspoon Face omletă din ouă producție proprie

678 28 3Vedeta din „Blonda de la Drept” este faimoasă şi prin pasiunea pentru viața la ferma sa din Ojai, California, unde cresc în voie porci, capre, măgari, un cal și găini. Atunci când decide să le dea prietenilor din surplusul de ouă producție proprie, actrița le pune în... șosete. Uneori mai prepară și omletă, tot pentru cei foarte apropiați. Cu câțiva ani în urmă, vedeta s-a apucat să construiască un adăpost de mari dimensiuni pentru animalele de la fermă. „Acum ridic un șopron pentru prietenii mei, animalele. Pe măgari îi cheamă Honky Tonk și Badonkadonk”, spunea atunci Reese.

Russell Crowe Muncește cot la cot cu angajații

678 28 4Celebru pentru rolul său din „Gladiatorul”, și nu numai, Russell Crowe este concomitent și un mare star, și un iubitor de natură și de viață în aer liber. Este binecunoscut pentru ferma din Australia pe care o deține, Nana Glen, unde crește sute de capete de vite. Este văzut deseori muncind cot la cot cu ceilalți angajați, purtând o pălărie specifică și transpirând ca orice fermier. Proprietatea a fost renovată în vara anului 2017, pentru a fi gata să o primească pe iubita actorului, Terri Irwin, văduva celebrului „vânător de crocodili” Steve Irwin. „Când intru pe poarta fermei nu mai sunt nici nume, nici brand”, spune starul din „O minte sclipitoare”.

Elizabeth Hurley Ajută la nașterea purceilor

678 28 5Elizabeth Hurley deține o fermă organică în Gloucestershire, unde cresc, printre altele, găini și oi. Supranumită „Barbie de la țară”, vedeta se menține în formă muncind foarte mult în aer liber. „Sunt foarte multe lucruri pe care le am de făcut aici și necesită muncă fizică, ceea ce mi se potrivește foarte bine. Ajut și să se nască animalele, un miel, purcei, îmi place foarte mult această activitate”, mărturisește actrița din serialul „The Royals”. Liz produce batoane organice cu fructe și ovăz din producția propriei ferme, notează eonline.com.

Jennifer Aniston Cultivă roșii, ardei gras, kiwi, prune

678 28 6Jennifer Aniston, recent despărțită de soțul său, Justin Theroux, a crescut în ultimii ani găini undeva în spatele grădinii locuinței sale din Bel Air, Los Angeles. Proprietatea a venit cu animalele „la pachet” în 2012, când a fost cumpărată de actrița din „Prietenii tăi”, iar Jennifer a fost încântată. Și nu doar pentru că a crește găini este un trend major la Hollywood în ultima perioadă. „Sunt animale foarte sociale. Se animă foarte mult când mă văd sosind cu o cană cu cafea în mână și se pare că le place să guste paste uneori”, detaliază actrița din „Recompensă cu bucluc”. În grădina proprie, actrița cultivă și aloe vera, pe care o folosește pentru că îi place foarte mult să stea la soare. „Ca să evit problemele, îmi dau cu aloe vera din producția proprie, care e cu totul altceva față de ce se găsește în magazin, este hidratare adevărată”, spune Jennifer. În grădina vedetei sunt, de asemenea, numeroase flori, precum și culturi de varză kale, roșii, ardei gras, kiwi, prune, grepfrut și dovlecei, notează „Daily Mail”.

Isabella Rossellini Furnizează legume proaspete în restaurante din New York

678 28 7Fiica lui Ingrid Bergman și a lui Roberto Rossellini, Isabella Rossellini, are 65 de ani și s-a întors în forță pentru a fi imaginea casei care a făcut-o celebră, Lancôme. Cu o filosofie de viață aparte, actrița crește găini, ca și fenicul și ardei gras, cu acestea din urmă alimentând câteva localuri din New York. Vedeta are o fermă organică și fiecare animal din câte cresc acolo are un nume. La rândul său, fiica actriței, Elettra Wiedemann, care este chef, folosește ridichile și morcovii care cresc în jur pentru a prepara mese delicioase și uimitoare prin simplitatea lor. „Vorbesc cu animalele în italiană, iar Elettra sapă după pepeni. Aici nu mai sunt fiica lui Ingrid Bergman”, spune actrița din „Catifeaua albastră”. Isabella Rossellini face agricultură profesionistă la ferma sa, ajutată fiind de fermieri calificați, notează „The Standard”.

Desemnată la un moment dat cea mai frumoasă femeie din lume de revista „People“, Julia Roberts are o fermă în Santa Fe, New Mexico, unde crește găini pentru ouă