Main menu

header

cotnari wide

680 27 1de Carmen Ciripoiu şi Adrian Barna

Interpret cu accente aparte, Matei Catarov demonstrează zi de zi că muzica adevărată se face cu fervoare și că un artist are menirea să treacă peste orice greutăți. Pentru că scena e o scară spre glorie care nu se urcă ușor. Cine este cântărețul mare la suflet, care emană o bucurie simplă, neostentativă, aflați din interviul cu Matei Catarov, omul care se lasă fascinat de prezent, iar acesta îl obligă să creadă în fericire.

„Mi-am dorit să devin profesor de istorie”

- Ursitoarele v-au înzestrat cu un talent deosebit. De unde a pornit pasiunea dumneavoastră năvalnică pentru muzică?

680 27 2- M-am născut într-o familie de bulgari, într-o localitate la granița cu sârbii, în Dudeștii Vechi, unde cântă cocoșul în trei țări: România, Serbia și Ungaria. În familia mea, mama a fost cea care a cântat vocal extraordinar, și tot ea a fost cea care în copilăria mea l-a determinat pe tata să-mi cumpere un acordeon la care am învățat să cânt alături de cei mai buni profesori. Acordeonul l-am cărat cu ajutorul unui căruț de butelii, pe care tata, un tip foarte practic, l-a adaptat. Eu mi-am dorit să devin profesor de istorie, și părinții mi-au promis că voi face Liceul de Filologie-Istorie de la Timișoara. Dar tata s-a interesat ce devine o persoană care termină un astfel de liceu, și când a aflat că e vorba despre… secretare, s-a schimbat toată viața mea. Am dat admitere la Liceul Economic, apoi am absolvit Facultatea de Finanțe-Contabilitate din Timișoara. După terminarea facultății m-am angajat la Direcția Muncii, și după doi ani am ajuns la ANAF, unde sunt și astăzi.

- Și cum se împacă ANAF-ul cu iubirea pentru muzică?

- Eu nu am ascuns niciodată faptul că iubesc să cânt. Uneori, când merg la evenimente, mă gândesc să las Economia deoparte, iar când este o perioadă în care nu merg treburile la Finanțe, mi-aș dori să fiu doar cântăreț. Dar dacă aș fi pus în situația de a alege dintre cele două, probabil că aș face-o cu sufletul și nu aș putea să renunț niciodată la muzică. Și cred că tot ce am realizat de 20 și ceva de ani, alături de trupa Teo Band, spune totul despre marea mea iubire… La fel cum cred că muzica mea e destinată celor sensibili, liberi și deschiși. În studenție am avut o altă trupă și cântam prelucrări de melodii bulgărești. Așa am ajuns să înregistrăm la cel mai mare studio din Bulgaria, cum este Electrecordul la noi, Balkanton, din Sofia. Era prin anii ’93-’94. Atât de bine a ieșit totul, încât ei au folosit o parte din material și au realizat o compilație cu cântece din Balcani, unde s-au regăsit și melodii ale Mariei Tănase. A fost un moment extrem de emoționant pentru mine.

„Scriu piese cel mai bine când am apăsări”

680 27 3- Chiar dacă puțină lume știe, dumneavoastră sunteți autorul celebrei melodii „Supărat”, preluată ulterior de alți artiști. Care este povestea acestei piese?

- Niciodată nu m-am gândit că melodia asta ar putea să ajungă atât de sus! Am cunoscut piesa de când eram în liceu, e o prelucrare de folclor croat. Când i-am făcut textul, am încercat să iau legătura cu compozitorul, dar nu am reușit. Am putut, în schimb, să vorbesc cu textierul original, acesta s-a uitat pe versurile mele și mi-a dat acordul său. Acesta a fost motivul pentru care nu am putut să înregistrez piesa, așa cum am făcut cu multe altele, pentru care am cumpărat drepturile de autor. În consecință, când a ieșit pe piață, a fost preluată de foarte multă lume, ba chiar unii și-au însușit-o pur și simplu… Eu scriu cel mai bine când am apăsări. Așa s-a întâmplat și cu piesa asta. Textul a fost scris cu puțin înainte ca eu să divorțez, iar în aceste versuri s-au regăsit mulți.

- Pentru că ați atins un subiect sensibil... ce loc ocupă iubirea în viața dumneavoastră?

- Iubirea e motorul pentru tot ceea ce se întâmplă în jurul meu. Fără iubire n-aș putea face nimic. În acest moment, totul se învârte în jurul Terezei, fata mea. Ea are 22 de ani și este studentă la Conservator, în Olanda, unde face jazz. Cu alte cuvinte, a trecut în mare viteză pe lângă mine. Vorbim zilnic la telefon și orice lucru face ne sfătuim. Am fost și rămân un tată prieten… Cântăm și împreună la evenimente și recunosc că e foarte interesant… Ea își dorește să ajungă în America, eu… nu. Și asta pentru că e foarte mare oceanul pe care ar trebui să-l trec ca să-mi văd copilul.

„Joc tenis de câmp de trei ori pe săptămână, deși doctorii îmi spun să mă opresc”

- De unde vă trageți energia?

- Sufăr când am o perioadă în care nu creez. Dacă reușesc să transform momentul urât într-un cântec în care să se regăsească alții, mă simt extraordinar. Iar inspirația mea vine de undeva de Sus. Din anul 1998 am un grup de copii pe care îi învăț să cânte. De altfel, și numele grupului e sugestiv - Privighetoarea. Îi iau în studio, povestim, ne împrietenim, apoi înregistrăm piese frumoase. Părinții nu plătesc nimic, pentru că totul se află sub tutela Uniunii Bulgare din Banat. Am fost și la concursuri împreună, unde singurul care a avut emoții am fost eu, nicidecum cei mici. Doriana Talpeș, o cântăreață din Banat foarte bine cotată, a fost elevul meu și mă mândresc cu asta.

- Dincolo de profesie, care sunt bucuriile de zi cu zi?

- Joc tenis de câmp de trei ori pe săptămână, deși doctorii îmi spun să mă opresc, pentru că am probleme cu tendoanele, dar nu pot. Și am un mare viciu: sunt un cinefil înrăit.

- Ce-și dorește un cântăreț atât de iubit ca dumneavoastră?

- Pe primul loc în viață este realizarea copilului meu. Mama e la Dudești, e sănătoasă și mă rog pentru asta. Sunt încăpățânat, dar constructiv și perseverent, și sufăr enorm dacă ceva în meseria mea nu funcționează corect. Și atunci elimin cauza.

„Mă inspiră piesele lui Goran Bregoviç“

„Culeg folclor, umblam cu casetofonul după mine“

- Muzica pe care o faceți înseamnă să bateți țara la pas în căutarea ultimilor reprezentanți ai muzicii tradiționale, mai ales că sunteți cunoscut ca un păstrător al acesteia. Ce veritabil tezaur de muzică autentică ați adunat?

- Lucrez la un album cu melodii ale unui autor de muzică bulgărească din vechiul Banat Austro-Ungar, care a trăit acum 100 și ceva de ani, Anton Calapis. Mama e cea care știe cea mai mare parte dintre piesele sale, așa că ea le va cânta, o voi înregistra, și ulterior le voi învăța și eu. Mi-a povestit mama că Anton se mândrea cu o vioară agățată undeva, pe un perete de-al casei sale. De câte ori avea o sclipire, dădea jos vioara și începea să cânte. Imaginea asta o păstrez tot timpul în mintea și în sufletul meu, și tocmai de aceea îmi doresc ca melodiile sale să nu moară niciodată. Estimez că vor fi în jur de 14 piese pe album, care reflectă viața celor care au trăit în acele vremuri și obiceiurile lor. Pentru că melodiile sunt bulgărești, probabil că le voi traduce și în română. Eu sunt culegător de folclor și am umblat multă vreme pe la bătrânii din sate. Aveam un casetofon după mine și înregistram. Îmi amintesc și acum de un bărbat din Dudești care cânta excepțional și vocal, și cu fluierul. Mi-au rămas și manuscrise de la el. Petreceam împreună zile întregi, parcă timpul se oprea în loc…