de Valentin Țigău
Considerată, la începuturile ei, mai mult o realizare tehnică decât o categorie artistică, fotografia face parte azi din viața oricăruia dintre noi. Suntem tot mai pricepuți să mânuim telefoanele mobile gata în orice moment să surprindă viața sub toate aspectele. Muzeul Civilizației Urbane din Brașov ne întoarce în timp, pentru a descoperi cum era fotografia acum aproape 200 de ani.
De la penel la camera obscură
Totul a început cu dagherotipul. Un scenograf inteligent din Paris - Jacques Mandé Daguerre - a pus cap la cap descoperiri făcute de Aristotel, Da Vinci și de partenerul său, Niépce, și a obținut, în 1839, patentul dagherotipului: primul aparat care făcea fotografii pe plăci de cupru. Deși succesul lui a fost contestat de unii oameni, iar unele orașe chiar au interzis, la început, fotografia, considerând-o diabolică, acest mod de copiere a realului a câștigat teren o dată cu perfecționarea lui. Primii fotografi, considerați ambulanți, au ajuns la noi pe filieră germană. Inițial fără școală, ei practicau o meserie care devenea din ce în ce mai bănoasă, pentru că timpul de fotografiere se scurta, portretele erau tot mai cerute, iar prețul, tot mai accesibil pentru populație. Românii din marile orașe s-au lăsat repede cuceriți, astfel că, la trei ani de la descoperirea dagherotipului, această invenție era deja folosită la noi.
Primul aparat i-a imortalizat pe Regele Carol I și pe Alexandru Ioan Cuza
Primul aparat fotografic cunoscut la noi a fost cel cumpărat de Colegiul „Sf. Sava” (1840). În 1844, se stabilește la București pictorul Carol Popp de Szathmári. El este considerat părintele fotografiei din România, primul fotograf-reporter de război din lume și cel care i-a fotografiat pe Regele Carol I și pe Alexandru Ioan Cuza. E de menționat, totodată, că primii fotografi, cum au fost Daguerre, Szatmary și mulți alții, au venit din zona picturii și au continuat să picteze portrete până la desprinderea definitivă a penelului de camera obscură. Este interesant de observat că acei fotografi care aveau o pregătire de pictori nu au înțeles de ce decade portretul pictat. Multă vreme - unii până la moarte - ei au menționat cu mândrie pe spatele fotografiei executate informația că sunt pictori. Cu alte cuvinte, erau fotografi doar de nevoie și până la consacrarea ca pictori…
„Pictor istoric”
La Brașov, istoria fotografiei începe la 1842, când dagherotipul face totul ca să ofere o alternativă picturii de șevalet. Aproape 15 ani, mulți fotografi ambulanți își încearcă norocul în orașul cu tradiții românești și germane. Abia în 1854 ia ființă primul atelier de fotografie și pictură deținut de Anton Fiala, care se recomandă „pictor istoric” și fotograf. Reticența la nou dispare, după 1860, când evoluția tehnologiei duce la ieftinirea manoperei și brașovenii se europenizează, sincronic, dorindu-și, pentru ei și familiile lor, amintiri fotografice realizate în ateliere specializate. Concomitent, și fotografii se profesionalizează, exemplul cel mai strălucit fiind cel al lui Leopold Adler, în atelierul căruia s-au format numeroși fotografi care au avut, ulterior, propriile lor ateliere. La începutul secolului al XX-lea putem vorbi, la Brașov, de fotografi cu școală la Viena sau în spațiul german: bunăoară, Heinrich Lang a fost fotograf până în perioada interbelică și a primit titlul de Fotograf al Curții Regale.
Primele ateliere din Kronstadt
Cum trebuia, oare, să arate, la începuturi, un atelier fotografic dintr-un oraș de provincie? Camelia Neagoe de la Muzeul de Etnografie din Brașov ne spune că acesta trebuia să fie, în primul rând, situat într-o zonă cu vad comercial. Cele mai multe erau pe străzile cunoscute azi sub numele: Mureşenilor, Republicii și Sf. Ioan. După anul 1900, au fost înființate și în cartiere: „Ambrus & Haberman” - în Brașovechi, „Kovacs Sandor” - în Blumăna, „Gaby & Grete Greiner” - în Șchei. Cele mai multe ateliere erau la etajul clădirilor, pentru a beneficia de mai multă lumină naturală. În 1858, Eduard Fritsch a construit o casă arătoasă de locuit pe strada Sf. Ioan, în care a amenajat un atelier de fotografie și de pictură. E clar că afacerea cu poze mergea bine, pentru că brașovenii începură să se întrebe de unde are atâția bani. O idee despre cum arăta un atelier respectabil ne putem face la Muzeul Civilizației Urbane din Brașov, care reconstituie un asemenea spațiu. Atelierul avea deci o recepție, un vestiar, un salon pentru ședința foto, un colț luminos pentru retușuri, o cameră obsură pentru developarea negativelor, o arhivă de negative și o încăpere luminoasă pentru obținerea pozitivelor pe hârtie. Dacă un fotograf renunța la afacere, se găsea un succesor care prelua atelierul cu întregul inventar.
Un act de mondenitate
Cine era fotograful? Un meseriaș care trebuia să fie la curent cu tendințele noi, atât în tehnica fotografiei, cât și în societate. El trebuia să urmărească tot ce era la modă, pentru a-și satisface clienții. Fotograful era, cum se spune „un om de lume”, iar mersul la fotograf devenea un act de mondenitate. Moda se răspândea prin cataloagele marilor firme de la Viena și Budapesta. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, avem deja moda colecționării fotografiilor. În familiile cu mentalitate de tip urban apar albume cu fotografii ale rudelor, prietenilor, ale unor oameni de stat sau artiști… Prima mare revoluție a fotografiei era împlinită!
„Legendele“ Braşovului
Leopold Adler (1848-1924). S-a stabilit la Brașov în 1868 și a lucrat în două ateliere locale. În 1875, și-a deschis propriul atelier. Era membru al Societății fotografice din Viena şi şi-a câștigat renumele prin calitatea ireproșabilă a fotografiilor sale. Pe lângă portrete de studio, a fotografiat aspecte urbane, vederi montane, portul tradițional, evenimente din Brașov și din întreaga Transilvanie.
Carl Muschalek (1857-1904). S-a născut la Brașov, a intrat ucenic în atelierul cumnatului său, Leopold Adler, iar în 1884 și-a deschis propriul atelier, pe strada Republicii. Pe lângă portretele de studio, Carl Muschalek a realizat și fotografii ale vechilor fortificații ale orașului, vederi montane, precum și instantanee la târgurile săptămânale din Piața Sfatului. A donat Arhivei Magistratului sute de fotografii ale Brașovului și ale împrejurimilor, care constituie una dintre cele mai valoroase colecții de fotografii vechi din România.