Main menu

header

909 30 1de Irina Țolea și Claudia Mîțoi

O serie de personalități autohtone sunt surprinse în această săptămână în ipostaze inedite, la ceas aniversar, împărtășind amintiri prețioase ori pasiuni ascunse, iar în continuare vă recomandăm câteva dintre evenimentele care marchează prezențe și contribuții de succes în spațiul cultural autohton.

Mihaela Arsenescu Weber, aniversată „În plină glorie” la Teatrul Național din Iași

O mare doamnă a teatrului românesc marchează pe scenă, alături de public, aniversarea a 50 de ani de carieră. Pe 19 și 20 noiembrie, de la ora 18:00, la Sala Studio a Teatrului Național din Iași, are loc premiera spectacolului „În plină glorie”, de Peter Quilter, având-o în rolul principal pe doamna Mihaela Arsenescu Weber, societar al Naționalului ieșean. Comedia spune povestea celebrei Florence Foster Jenkins, o femeie bogată ce a trăit în perioada interbelică, aspirantă la statutul de artistă în ciuda lipsei talentului. Montarea prezintă cu umor și ironie pregătirile entuziaste ale sopranei afoane pentru un concert grandios. La 73 de ani, într-o formă de zile mari, doamna Arsenescu interpretează o partitură spectaculoasă, caricaturizând meșteșugit orgoliul extravagantei dive. Din distribuție mai fac parte: Radu Ghilaș, Adi Carauleanu, Georgeta Burdujan, Catinca Tudose și Haruna Condurache.

Gheorghe Zamfir lansează expoziția „Simfonia Culorilor”, la TNB

După peste 60 de ani de carieră, în care a înnobilat arta cântului cu performanțele instrumentului pe care l-a făcut celebru în întreaga lume, maestrul Gheorghe Zamfir își proiectează acum emoțiile și ideile în pictură. Creațiile sale au fost reunite în foaierul Sălii Studio a Teatrului Național din Capitală, într-o expoziție intitulată sugestiv „Simfonia culorilor”. Autorul susține că nu a dorit să-și ascundă această pasiune, care, în aceeași măsură ca și muzica, îl reprezintă, adăugând că în tablourile expuse sunt așternute pe pânză o parte din culorile sufletului său. Expoziția este deschisă până în ianuarie 2023 și poate fi vizitată între orele 11:00 și 18:00.

„Alegerea”: piesa scrisă de Regele Mihai I și Regina Ana, în premieră la Craiova

În cadrul proiectului „Educăm împreună”, Teatrul Național din Craiova prezintă pe 18 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala „I.D. Sîrbu”, premiera spectacolului „Alegerea”, o montare având la bază textul scris în 1960, la Versoix, de Majestățile lor Regele Mihai I și Regina Ana. Textul tulburător constituie o reflecție asupra naturii individului și reacțiilor sale la ispitirile și provocările existențiale. Regia este semnată de Alexandru Boureanu și Raluca Păun, muzica și interpretarea live îi aparțin lui A.G. Weinberger, iar pe scenă îi puteti vedea pe Claudiu Mihail, Marian Politic, Gabriel Marciu, Raluca Păun și copilul Vladimir Politic. Proiectul „Educăm împreună” se va desfășura pe parcursul a patru ani (2022-2026) și se adresează copiilor și tinerilor din Craiova și Regiunea Olteniei.

Alexandru Repan în „Dialoguri fără mască”, la Teatrul Nottara din București

909 30 2Din această toamnă, Teatrul Nottara din Capitală propune publicului o serie de întâlniri cu protagoniști celebri, care, în sala de spectacol, vorbesc fără ocolișuri despre viața și cariera lor, dar și despre lumea în care trăim. Pe 23 noiembrie, de la ora 19:30, la Sala George Constantin, invitatul criticului de teatru Monica Andronescu la „Dialoguri fără mască” este maestrul Alexandru Repan (82 de ani) care va împărtăși momente de excepție dintr-o carieră de peste 60 de ani, experiențe și întâlniri cu legende ale teatrului românesc, concepte de viață dar și amintiri din vremurile de glorie ale Bucureștiului. 

Pavel Bartoș, un „One Man aproape Show”, la Teatrul Odeon

Aventuri nebănuite dintr-o copilărie fascinantă, povești spumoase din studenție și o serie de întâmplări personale reconstituite cu onestitate și multă autoironie, îl prezintă pe îndrăgitul actor Pavel Bartoș așa cum publicul nu îl cunoaște încă. Pe 18 și 19 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Majestic a Teatrului Odeon din Capitală, are loc premiera spectacolului „One Man aproape Show”, o producție originală, interactivă în care protagonistul construiește, pe marginea propriilor experiențe, o poveste menită să inspire publicul în prețuirea micilor bucurii care dau farmec existenței. Următoarea reprezentație este programată la Teatrul Odeon din Capitală pe 4 decembrie.