de Valentin Țigău
În Apusul Europei, se numește „ghildă” - etimologic provenind din limbile germanice nordice (scandinave) - în vreme ce prin părțile noastre de lume originile slave s-au impus, astfel că forma familiară românilor este cea de „breaslă”. În fond, este vorba despre același lucru: o asociație profesională a meșteșugarilor medievali. Cercetătorul, istoricul, lingvistul sau omul simplu și curios se vor raporta și la alți termeni, care au evoluat, s-au etalat ori au fost uitați de-a lungul vremurilor: „fraternitas” ori „frăție” sau „confrerie” (cu certă etimologie latină), „esnaf” pentru popoarele turcice (ori influențate de acestea, așa cum au fost, un timp, și principatele române Valahia și Moldova), de exemplu. Dincolo de munți, în arcul interior al Carpaților, și mai cu seamă în spațiul germanic transilvănean, au funcționat, probabil, și termenii germanici, precum „zumft” și „zech”.
Au existat 19 bresle
Oricine este familiarizat cu Sighișoara - ca, de altfel, cu oricare cetate medievală de genul celei de apa Târnavei - știe despre existența „turnurilor” care poartă numele unor bresle (confrerii, ghilde etc.). Asta pentru că fiecare breaslă dintr-o cetate - pe lângă meșteșugul pe care îl practica, în urbe, asigurând producția diferitelor mărfuri necesare locuitorilor - era și o organizație de tip „paramilitar”, având rol în apărarea cetății: mai precis, apărau un turn și o parte din zidurile împrejmuitoare ale burgului (de o parte și de alta a turnului). În Sighișoara, de exemplu, sunt încă în picioare Turnul Frânghierilor, Turnul Măcelarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Cositorarilor, Turnul Tăbăcarilor, Turnul Fierarilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Cojocarilor. Şi se știe de alte câteva care au fost distruse, care au aparținut țesătorilor, giuvaergiilor, pescarilor, lăcătușilor, dogarilor... De fapt, conform statutelor breslelor din Transilvania - care au funcționat începând cu secolele XIV-XVI și până în 1872, când acestea au fost dizolvate - existau nu mai puțin de 19 bresle (ori ghilde), ai căror membri erau acreditați să lucreze numai între zidurile cetății (fiind, de asemenea, rezervate doar locuitorilor de neam german/ săsesc).
Scene vii din manufacturile transilvănene de altădată
Casa Breslelor s-a alăturat de puțină vreme obiectivelor turistice ale orașului, între care enumerăm câteva: Turnul cu Ceas (care găzduiește și Muzeul de Istorie al orașului Sighișoara), Biserica din Deal, Scara Școlarilor, Casa cu Cerb, Casa Venețiană... Şi, bineînțeles, turnurile amintite mai sus. Cetatea în sine este un muzeu, unul „viu”, fiind printre puținele cetăți locuite neîntrerupt vreme de 8 secole, motiv pentru care a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO, din 1999. Alcătuit din piese vechi restaurate și montate cu pricepere și talent, într-o serie de ateliere care reconstituie scene „vii” ale unor manufacturi transilvănene azi dispărute sau pe cale de dispariție, în ineditul muzeu ne-a fost ghid chiar directorul acestuia, domnul Rareș Șopterean. „Expoziția este constituită din opt ateliere de breaslă și găzduiește unelte pe care meșterii sași le-au folosit cu secole în urmă în cetatea Sighișoarei, ca și în alte localități săsești din împrejurimi. În partea dreaptă, la intrare, descoperim primul atelier complet de tâmplărie-dogărie, care a aparținut familiei Richter din Biertan. Timp de generații, membrii acestui atelier au avut datoria să refacă și să fortifice biserica din Biertan. O piesă deosebită și unică este «lada de intervenție rapidă», pe care meșterul o avea mereu în trăsură, pentru că, împreună cu ucenicul său, era mereu chemat pentru a face reparațiile necesare”.
Sute de piese restaurate
„Avem peste 400 de piese restaurate doar în acest atelier, iar una dintre cele mai interesante este și acest teasc pe care noi l-am restaurat și pe care am descoperit inscripția «Transilvanyum» și anul 1881”, spune Rareș Șopterean, arătându-ne un obiect specific muncii podgorenilor, continuând: „Aici, este prezentă heraldica familiei căreia i-a aparținut acest obiect”. Un alt atelier complex este atelierul de cositorie, ceea ce ne duce imediat cu gândul la Turnul Cositorarilor, aflat spre partea de sus a culmii pietroase pe care este ridicată Cetatea. „Pe lângă elementele mari care se făceau în acest atelier, se lucrau și elemente mai fine (prezentate într-o vitrină aparte), cum ar fi o cană de protocol deosebită, datând din secolul al XVIII-lea, realizată la Brașov, pentru breasla lăcătușilor (n.r. - având, evident, însemnele acelei ghilde). Este o piesă unicat, dintre cele mai valoroase din partea aceasta a Transilvaniei. Apoi, avem o farfurie de cositor de la sfârșitul anilor 1600, precum și altele, ceva mai... noi (n.r. - cu un secol ori două), dar și o carafă unică, pentru că este singura din cetate care mai are prezentă pe ea heraldica specifică a cositorarilor sighișoreni”. De menționat ar mai fi piesele pe care se află însemne de breaslă ale unor ateliere din vecinătate, din sate precum Rupea, Dacia, Biertan și care au o semnificație importantă pentru această zonă a Transilvaniei.
„Strămoșii” mașinii de spălat și ai frigiderului
Altă colecție este cea de fierărie - căreia custodele expoziției i-a alăturat și colecția temporară de arme și armuri, deoarece într-o fierărie se făceau de toate, de la unelte la arme şi armuri de la cele mai mici până la cele mai mari. „Nu în ultimul rând - ne mai spune Rareș Șopterean - avem atelierul de măcelărie, cu toate elementele care se foloseau pentru prelucrarea și împărțirea cărnii, în perioada respectivă, de la cuierul de carne, la cârnățari, la mașini de carne, iar aceste elemente arată și cum își împărțeau sașii carnea. Două piese interesante și uimitoare de la noi din cetate sunt mașina de spălat manuală - de la care a plecat cea pe care o cunoaștem azi - și frigiderul, care atunci se încărca cu gheață, pentru a menține temperatura joasă necesară în alimentație”. Multe dintre construcțiile medievale ale Sighișoarei sunt și astăzi funcționale, dându-ne repere ale civilizației materiale a acelui timp. Ne surprinde plăcut inteligența cu care tehnologia modernă coexistă în spațiul originar medieval. Muzeele contribuie deopotrivă la înțelegerea continuității unui mod de viață pe care-l privim azi cu nostalgie și admirație pentru predecesorul nostru homo faber.