Main menu

header

919 28 1de Roxana Istudor şi Silviu Ghering

În multe filme care au impresionat cinefilii, legătura de pe ecran dintre staruri nu a fost decât o dovadă că actorii sunt profesioniști impecabili, întrucât „chimia” care se observă în peliculă nu există în realitate. Dimpotrivă chiar, în unele cazuri, tensiunile de pe platourile de filmare s-au transformat în rivalități și dispute pe termen lung. 

Julia Roberts și Nick Nolte

919 28 2Co-starurile care se detestă reciproc sunt mult mai des întâlnite decât s-ar putea crede. Aceste certuri care au ajuns uneori să dureze decenii se întâlnesc inclusiv printre celebritățile de top mondial, ceea ce demonstrează, pe de o parte, că sunt și ele oameni, iar pe de altă parte, că își pot face meseria lăsând nevăzute aceste asperități de dincolo de camera de filmat. De pildă, Julia Roberts și Nick Nolte au jucat împreună în filmul „Ador încurcăturile”, din 1994, și au avut o relație foarte încordată în timpul filmărilor. Julia a acordat un interviu în care l-a descris pe Nick în note puțin măgulitoare. „Din momentul în care l-am întâlnit, ne-a fost greu unul cu altul și, în mod natural, ne-am vărsat nervii unul pe celălalt”, a explicat actrița din „Frumușica”. Iar când reporterul a întrebat-o despre reputația lui de a fi nepoliticos, ea a răspuns: „În timp ce el poate fi fermecător și foarte drăguț, este și complet îngrozitor. Pare să facă tot posibilul pentru a respinge oamenii”. Într-un interviu recent, la aproape trei decenii distanță, Nick a ales să nu dea replica, dar a menționat că nu a mai fost în legătură cu actrița, de atunci: „Vreau să spun că a fost absurd prin ce am trecut. A fost parțial vina mea și puțin și a ei. Julia s-a căsătorit la începutul filmărilor acelui film și a fost unul dintre acele episoade în care am abordat totul greșit”.

Geena Davis și Bill Murray

Geena Davis s-a exprimat public despre experiența sa chinuitoare de lucru cu Bill Murray, la filmul din 1990, „Jaful”, pe care actorul l-a și regizat. În cartea sa, „Dying of Politeness: A Memoir”, actrița afirmă că neplăcerile au început odată cu prima întâlnire cu Murray, într-o cameră de hotel, în care actorul „a insistat” ca ea să folosească un dispozitiv de masaj. „Am spus nu de mai multe ori, dar el nu s-a lăsat. Ar fi trebuit să țip la el și să provoc o scenă dacă era să-l fac să renunțe la încercarea de a mă forța să o fac; ceilalți bărbați din cameră nu au făcut nimic ca să-l oprească. Mi-am dat seama cu profundă tristețe că nu aveam capacitatea de a rezista acestui atac sau pur și simplu de a ieși din încăpere”. Vedeta din „Thelma și Louise” adaugă că, în cele din urmă, Murray „a plasat chestia aceea pe spatele meu, pentru două secunde”. Tensiunea dintre cele două staruri a continuat pe parcursul filmărilor, cu Murray țipând la Geena în fața distribuției și a echipei, pentru că întârziase. „Erau lejer peste 300 de oameni acolo și Murray țipa la mine, ca să vadă și să audă toți”, scrie Davis, care adaugă că în cei peste 30 de ani care au trecut de atunci, nu i-a mai vorbit niciodată actorului din „Vânătorii de fantome”.

Jonah Hill și Christopher Mintz-Plass

919 28 3Creatorii filmului „Super-răi” au dezvăluit că actorii Jonah Hill și Christopher Mintz-Plasse nu s-au înțeles deloc când au jucat împreună în comedia din 2007. Hill fusese deja repartizat în rolul principal și a fost solicitat să le dea replica aspiranților la audiții pentru rolul McLovin. După cum își amintește scriitorul Seth Rogen, când Mintz-Plasse a dat proba, „Jonah l-a displăcut imediat”. Și producătorul Judd Apatow și-a amintit că, la rândul său, Mintz-Plasse „a fost foarte caustic, l-a atacat pe Jonah și a făcut chiar improvizații, insultându-l”. Hill le-a spus producătorilor că nu-l place și că nu vrea să lucreze cu el, dar Apatow a răspuns: „Tocmai de aceea îl angajăm. Nu poate fi mai bine - faptul că te deranjează este exact ceea ce ne dorim”. Personajul lui Hill este încontinuu iritat de McLovin, iar formula bazată pe adversitate și în spatele camerei de filmat a avut succes - comedia este considerată un film clasic.

Sarah Jessica Parker și Kim Cattrall

919 28 4Marele succes de public „Totul despre sex” are o poveste de rivalitate de pe platourile de filmare, și nu oricare, ci cea dintre personajele principale interpretate de Sarah Jessica Parker și Kim Cattrall. Cele mai bune prietene cu putință în film au lucrat mulți ani împreună, nelăsând nicio clipă să se observe că în viața reală erau două femei „alfa” într-o perpetuă rivalitate. Cattrall s-a supărat pentru că Parker ar fi primit un onorariu dublu, iar Sarah Jessica era foarte iritată de faptul că fanii au declarat personajul rivalei mult mai reușit. Lucrurile au ajuns la un punct culminant în 2017, când al treilea film al seriei a fost anulat din cauza lipsei de cooperare a lui Cattrall. Actrița din „Marioneta” a acordat un interviu în care a declarat că ea și Parker nu au fost niciodată prietene: „Cred că ar fi putut fi mai drăguță. Nu știu care este problema ei”. Vedeta a precizat la un moment dat că nu va relua niciodată rolul atât de popular al Samanthei, și s-a ținut de cuvânt: producția „Și uite așa…” nu o include. Variety a întrebat-o pe Sarah Jessica Parker dacă ar fi de acord ca rivala sa să se alăture episoadelor finale, iar răspunsul actriței din „Cum să dai afară din casă un burlac de 30 de ani” a fost fără echivoc: „Nu. Cred că există prea multă istorie publică a sentimentelor ei”.

În 2021, s-a dezvăluit că starul Patrick Dempsey a devenit foarte dificil și a creat o atmosferă toxică pe platourile de filmare ale serialului-fenomen „Anatomia lui Grey”, intrând în conflict cu foarte mulți colegi. Mai mult, actorul Isaiah Washington a afirmat că producătorii au făcut totul pentru ca acest lucru să nu fie dezvăluit

Vin Diesel şi Dwayne „The Rock“ Johnson

919 28 5Seria „Furios și iute” este de ani buni un fenomen. Dar certurile repetate pe care Vin Diesel și Dwayne „The Rock” Johnson le-au avut de-a lungul mai multor serii de filmări a fost foarte mediatizată, de la presă până la conturile personale de socializare ale celor două superstaruri și a creat o tensiune care, acumulându-se, a dus invariabil la cedare dintr-o parte. Vorbind pentru Men’s Health, Diesel a spus că metoda „iubire dură”, pe care a aplicat-o în încercarea de a obține o performanță cât mai bună de la „The Rock”, a devenit sursă comună de amărăciune și a deteriorat relația dincolo de platourile de filmare. „Hobbs a fost un personaj greu de întruchipat. Abordarea mea la acea vreme era multă dragoste… aspră. Hobbs te lovește ca o tonă de cărămizi. Sunt mândru de ce am realizat, acea estetică, dar a necesitat multă muncă. Aș face orice pentru a obține performanțe în orice produc”, spune Diesel. Johnson a părăsit franciza principală după „Furios și iute 7”…