de Gheorghe Zmaranda şi Silviu Ghering
Închipuiți-vă că puteți face un salt în timp. Exact în momentul în care Vladislav I, cunoscut și ca Vlaicu Vodă, domnitor al Țării Românești între 1364 și circa 1377, semnează pe pergament donația pe care urmează să o facă Mănăstirii Vodița în anul 1374. Este o clipă solemnă, plină de maiestuozitate. Și noi, oamenii secolului al XXI-lea, putem participa la acest moment. Puntea între trecut și prezent o realizează Arhivele Naționale ale României, prin colecția impresionantă de documente istorice pe care o deține. Mirela Comănescu, șeful Biroului Arhive Administrative și Culturale, ne-a vorbit despre rolul și atribuțiile pe care le are această instituție.
Scurtă istorie
Potrivit consemnărilor istorice până în secolul al XVIII-lea în Principatele dunărene arhivele erau păstrate de cancelaria domnească, de autoritățile ecleziastice și în colecții private de demnitari cu diferite ranguri în ierarhia boierească. Mănăstirile au fost cele mai timpurii deținătoare de arhive în care se păstrau inclusiv documente laice. Mitropolia Bucureștilor deținea în anul 1775 o arhivă importantă în care se regăseau și acte private precum hotărniciile. În anul 1831, pe data de 1 mai, este înființată Arhiva publică a Țării Românești, iar cea din Moldova aproape un an mai târziu, pe data de 1 ianuarie 1832. Realizarea Unirii Principatelor Române din 1862 a adus cu sine trecerea Arhivelor publice în subordinea unei Direcții Generale stabilite la București. Structura patrimoniului documentar existent la acea dată a fost regândită, astfel că s-a făcut o distincție juridică între documentele cu semnificație istorică și cele cu importanță practică. Ulterior, instituția a trecut sub autoritatea Ministerului Justiției, Cultelor și Instrucțiunii Publice. Istoria arată că la sfârșitul Primului Război Mondial s-au înființat Arhive ale Statului și în regiunile istorice incluse în teritoriul național românesc ca urmare a tratatelor de pace de la Paris pentru Transilvania la Cluj în 1920, la Cernăuți în anul 1920 pentru Bucovina și în anul 1925 la Chișinău pentru Basarabia. Noile instituții de arhivă se aflau în subordinea Direcției Generale a Arhivelor Statului din București.
În patrimoniul documentar există 37.399 de fonduri și colecții
În prezent, Arhivele Naționale ale României sunt definite ca instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Din punct de vedere al structurii organizatorice, spune șeful Biroului Arhive Administrative și Culturale, instituția este alcătuită din Aparat Propriu, incluzând Serviciul Arhivelor Naționale Istorice Centrale şi 42 de structuri subordonate teritoriale (35 de servicii şi 7 birouri). Directorul Arhivelor Naționale are calitatea de ordonator terțiar de credite, iar structurile teritoriale depind din punct de vedere logistic şi financiar de Inspectoratele Judeţene de Poliţie. Atribuțiile și activitățile Arhivelor Naționale sunt axate pe cele trei coordonate majore, respectiv administrarea, supravegherea şi protecția Fondului Arhivistic Național care cuprinde „acte oficiale şi particulare, diplomatice şi consulare, memorii, manuscrise, matrice sigilare, precum şi înregistrări foto, video, audio şi informatice, cu valoare istorică, realizate în ţară sau de către creatori români în străinătate”. În prezent, în patrimoniul instituției există 37.399 de fonduri și colecții.
Cel mai vechi document este un pergament din 1374
„Cel mai vechi document emis în Țara Românească, care se păstrează în Arhivele Naționale, este emis în cancelaria lui Vlaicu Vodă - un înscris pe pergament din anul 1374, prin care domnitorul dăruiește Mănăstirii Vodița trei sate, venitul domnesc de la opt pescării de la Dunăre și alte bunuri, iar în cancelaria Moldovei, un hrisov din anul 1390 de la domnitorul Roman Mușat. Pentru Transilvania, deținem un act de privilegiu al sașilor din anul 1221”, ne-a mărturisit Mirela Comănescu. Pentru București, cele mai noi donații sunt cele ale academicianului Leon Dănăilă, dar și ale poetului Mihai Beniuc, actorului Aristide Demetriad, neurologului Gheorghe Marinescu, corespondența doctorului Young cu membrii familiei regale a României și corespondență a Marthei Bibescu. Filialele din țară, respectiv Iași, Brașov și Bistrița au primit, de asemenea, donații. Un exemplu este donația familiei Cantacuzino, în special cea a arhitectului G.M. Cantacuzino din Londra, oferită filialei de la Iași, fondul filologului și criticului literar Andrei Moldovan, specialist în opera lui Liviu Rebreanu, cele ale profesorului și deputatului UDMR Zoltán Szilágyi, specialist în Revoluția de la 1848 și arhiva lui Solomon Haliță, prefect de Năsăud, toate donate filialei de la Bistrița.
Prin digitalizare a fost creată cea mai mare bază cu informaţii istorice
Prin intermediul Sistemului Informatic Integrat al Arhivelor Naționale, implementat în perioada 2011-2014, au fost puse la dispoziția publicului interesat peste 1.900.000 de fișe de descriere ale fondurilor și colecțiilor. Din documentele solicitate, 1.600.000 au fost date în format fizic și 360.000 de copii digitale ale documentelor. Din totalul acestora, au fost accesate 50.000 de documente create în perioada medievală. Cert este că prin implementarea acestui proiect a fost creată și dezvoltată una dintre cele mai mari baze de date cu informații istorice din România. La finalul anului trecut baza de date a Sistemului Informatic Integrat al Arhivelor Naționale a fost accesată de 120.072 de persoane fizice și 26.503 de persoane juridice, au fost înregistrate 221.733 de cereri pentru obținerea de copii, extrase și certificate de pe documentele aflate în păstrarea Arhivelor Naționale. 31.697 de nomenclatoare arhivistice și lucrări de selecționare adresate Arhivelor Naționale de către persoane juridice de drept public sau privat.