Main menu

header

920 32 1de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu

Nu doar din motive de restricții de circulație, ci și pentru că privitul la televizor este una dintre activitățile principale de timp liber la nivel mondial, producătorii se întrec în a încorpora în acest aparat electronic atât de iubit tehnologii care să aducă viața reală direct în sufrageria fiecăruia. Una dintre aceste modalități implică, în premieră, imitarea creierului uman.

Procesor cognitiv

Inteligența artificială este o componentă importantă a tehnologiei cu care sunt dotate ultimele generații de televizoare. Una dintre cele mai recente lansări pe această piață atât de marcată de concurență și care provoacă la maximum cercetarea poartă marca Sony. Noul aparat imită creierul uman pentru a face sunetul și imaginea mult mai aproape de dimensiunile lor reale. Practic, potrivit producătorului, senzorul special implicat în această tehnologie, denumit Cognitive Processor XR, procesează imaginea aidoma felului în care face acest lucru creierul, folosind ceea ce face parte din segmentul cognitiv al inteligenței artificiale, notează „Daily Mail”. 

Realitatea, mai aproape ca niciodată

Reprezentanții Sony au abordat complet diferit experiența privitului la televizor și au realizat o serie de cercetări pentru a detalia și a replica felul în care creierul se concentrează în mod inconștient asupra anumitor puncte atunci când este privit un obiect, asta după ce s-a scanat întreaga imagine și s-au analizat concomitent toate elementele. Acest mecanism stă la baza noului procesor pe care compania l-a încorporat în televizorul despre care afirmă că aduce realitatea mai aproape ca niciodată. În paralel cu noul procesor, care reprezintă o premieră mondială, gigantul electronicelor a anunțat și lansarea unui serviciu de streaming dedicat acestei experiențe de televiziune, care va fi disponibil doar împreună cu noul televizor și va include producții Sony Pictures Entertainment.

Ecrane cu asistenți

În trecut, inteligența artificială încerca să optimizeze imaginea în ansamblul său, lucrând individual la optimizarea contrastului, a luminozității și a culorilor afișate. Cognitive Processor XR „vede” elementele componente ale fiecărui cadru, la fel ca un om, și tratează diferit elementele de interes dintr-o scenă. În prim-plan, procesorul va încerca să livreze un ton cât mai realist al pielii, iar în cazul în care camera se mută în spatele unui personaj, cipul va căuta alte elemente pe care să se concentreze, precum redarea detaliilor dintr-un nor de fum de pe o stradă întunecată. În ansamblu, inteligența artificială încorporată pare să devină un „must” al televizoarelor prezentului și viitorului, iar marile branduri nu stau degeaba. LG a anunţat recent şase modele noi, cu ecrane de tip OLED și LCD. Una dintre premierele aduse de această nouă serie este suportul pentru rezoluţia 8K (de 16 ori mai mare decât full HD). De asemenea, acestea sunt primele televizoare ale brandului care, pe lângă Google Assistant, funcţionează şi cu Alexa, asistentul digital al Amazon. Telecomenzile televizoarele au inclusiv un buton dedicat special lansării unuia dintre cei doi asistenţi.

„Noul televizor redă realitatea mai bine ca niciodată, grație puterii primului procesor cognitiv din lume, care merge mai departe de inteligența artificială convențională“ (Masaomi Ando, director Sony Europe)