de Cristina Tache
Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei, a păcii şi liniştii sufleteşti. În această perioadă, oamenii se străduiesc să scoată la iveală tot ceea ce au pozitiv. Este timpul în care se uită toate supărările şi toate relele. Fiecare zonă din România marchează sărbătoarea Naşterii Domnului într-un mod specific, prin ceremoniale mai complexe sau mai puţin fastuoase, dar totdeauna încărcate de semnificaţii profunde pentru viaţa comunităţii.
Casa necolindată va fi ocolită de noroc!
După ce preotul termină de umblat cu icoana sau crucea, pe la casele gospodarilor începe colindatul. De la orele amiezii şi până seara, copiii de 7-8 ani pornesc prin vecini şi pe la rudele apropiate cu „Steaua” sau cu „Piţărăii”, anunţând naşterea Pruncului Sfânt. Cântecele de Stea sunt cântări religioase, promovate de preoţii şi de învăţătorii satelor. După ce copiii se retrag pe la casele lor, începe colindatul feciorilor şi al oamenilor maturi. Din seara de 24 decembrie şi până a treia zi de Crăciun, cetele de colindători umblă din casă în casă. Doamna Işfănoni povesteşte despre acest obicei: „Sunt cete de câte 10-20 de persoane, care au în repertoriu un număr mare de colinde. Tradiţia colindului este foarte puternică şi bine reprezentată în Transilvania, dar şi în Muntenia şi în Dobrogea. La români, spre deosebire de alte culturi, colindatul este una dintre tradiţiile arhaice, bine conservate, rămase active. Există mai multe categorii de colinde, diferenţiate pe ocupaţii: de agricultor, de pescar, de vânător etc. Altele sunt dedicate genezei sau vorbesc despre Soare şi despre Naşterea Lumii. Mai sunt apoi colinde pentru fetele de măritat, pentru feciorii de însurat, dar şi pentru tinerele familii. Când intră într-o casă, colindătorii cântă, mai întâi «Colinda casei», iar apoi câte un colind pentru fiecare membru al familiei”. La sat există credinţa că în perioada Crăciunului lampa nu trebuie stinsă niciodată, iar porţile trebuie să rămână mereu deschise. Se spune că o casă în care nu intră colindătorii va fi ocolită de noroc în anul ce vine. Astfel, ceata de colindători are şi o funcţie augurală, ca şi preotul, fiind capabilă să aducă bunăstarea în casa în care intră. În cele trei zile de Crăciun, nicio gospodărie nu este ocolită fie că este vorba despre o casă cu fete de măritat, cu copii mici ori cu oameni bolnavi sau bătrâni. Prin cântecele lor, colindătorii realizează un fel de sacralizare a spaţiului, înlăturând răul, pentru a lăsa loc binelui.
„Brezaia”, simbolul morţii şi al reînvierii
În câteva zone din ţară (Bihor, Mureş, Năsăud şi Ialomiţa), ceata colidătorilor cuprinde şi o „Capră”, numită local „Turcă” sau „Brezaie”. Jocul „Caprei” este un obicei străvechi, expresie a spiritualităţii româneşti, ce s-a păstrat şi astăzi în majoritatea aşezărilor din ţară. „Acest obicei este, din nou, o îmbinare între practicile precreştine şi cele creştine. Pe de o parte, «Capra» este întruchiparea diavolului, fiind mereu neastâmpărată şi pusă pe rele. Pe de altă parte, «Capra» este expresia fecundităţii, pentru că ea naşte de mai multe ori pe an. La Crăciun, «Capra» îşi începe jocul după ce s-au cântat colindele. La un moment dat, ea cade la pământ, moare, după care este descântată. Brusc reînvie, reluându-şi jocul şi nebuniile. Această variantă de colindat indică o contopire a vechilor credinţe precreştine cu cele creştine în obiceiurile populare româneşti”, explică doamna Doina Işfănoni.
„În Moldova, urătura prevesteşte Venirea Mântuitorului”
În spaţiul ortodoxiei există o anumită toleranţă pentru unele practici precreştine, cu semnificaţie augurală, ca de exemplu cultul luminii. Aşa cum marile civilizaţii orientale dedicau Soarelui ritualuri complexe, la solstiţiul de iarnă, pentru a-i reda forţa, creştinii celebrează Naşterea lui Iisus, care este tot lumină. Steaua după care s-au condus magii reprezintă iluminarea spiritelor noastre în faţa Pruncului. Lumina semnifică transfigurare, dar şi regenerare. „Această frumoasă construcţie spirituală a colindelor se închide cu «Mulţămită pentru colac», o poveste mitică a cultivării grâului şi obţinerii pâinii (se menţionează fiecare etapă, de la semănatul grâului până la colacul ce ajunge pe masă). «Mulţămita colacului» şi «Pluguşorul» sunt un fel de imnuri închinate agricultorilor, tezaure de informaţii dedicate modului în care activităţile agricole se practicau cu mult timp în urmă. Aceste formule de colindat au calitatea de «hrisov». Pe lângă colinda-geneză, ce aminteşte de formarea lumii, se interpretează şi cântări religioase. În Moldova nu există acest fast al colindatului, acolo fiind la mare preţ «uratul». Urătura este, de fapt, o cântare religioasă, creştină, prin care se anunţă Naşterea Mântuitorului”, completează doamna Doina Işfănoni.
În Banat, tobele alungă spiritele rele
În partea de vest a ţării (Banat, sud-vestul Transilvaniei) se practică aşa-zisul colindat cu „duba”. Aici, colindătorii sunt însoţiţi de un taragotist, dar şi de tobă. Această tobă se bate foarte puternic, anunţând sosirea cetei, dar are şi rolul, spun bătrânii, de a alunga spiritele rele din comunitate. Acest obicei este practicat de feciori şi de bărbaţi începând din seara de Ajun până în a doua zi de Crăciun. Ceata intră în gospodăriile oamenilor bătând dubele şi colindând. Gazdele servesc colindătorii cu plăcinte şi cu băutură. Se încing jocuri şi se cântă colinde pentru fete mari, pentru neveste, pentru stăpânul casei. Se fac urări de sănătate şi de fericire, colacii şi darurile primite se bagă în desagi, iar colindătorii pleacă spre altă casă.
La „Balul de Crăciun” se anunţă căsătoriile
În Transilvania, unde există o tradiţie puternică a colindatului, această perioadă se încheie în a treia zi de Crăciun, cu balul sau cu „buciugul turcii”. Doamna Doina Işfănoni aminteşte despre acest obicei: „«Balul de Crăciun» este un fel de festivitate în cadrul căreia colindătorii fac o masă, cu toate darurile primite (ţuică, cârnaţi, colaci, brânză etc.) şi le invită pe «drăguţele» lor, împreună cu părinţii. Balul are şi o latură anticipativă, mult aşteptată de comunitate. La această festivitate se anunţă cuplurile ce se vor căsători după Bobotează. Fetele ce urmează să se mărite ies din horă, intrând în locul lor altele, care de la această dată pot fi curtate de feciori. În Muntenia şi în Oltenia există un bal de Crăciun, dar fără funcţiile celui din Transilvania”. În judeţul Alba există un alt obicei interesant, practicat de tinerele fete care vor să se mărite. „Pe masa de Crăciun se pun mai multe feţe de masă. Se începe cu faţa de masă cusută şi brodată de cea mai bătrână femeie din casă şi se termină cu cea lucrată de tânăra care urmează să se mărite. Acest obicei este un fel de dovadă a hărniciei sale, a calităţilor de femeie gospodină, dar şi a continuităţii unor preocupări specific feminine”, explică etnologul. Tot în zilele de Crăciun, oamenii obişnuiesc să atingă cât mai des lucrurile dragi (unelte, haine), stabilind astfel o relaţie pozitivă cu munca lor. Astfel, obiceiurile practicate în perioada Crăciunului înglobează o serie de activităţi menite să atragă belşugul, energiile pozitive, norocul asupra casei şi să înlăture tot răul ce s-a acumulat în anul ce tocmai se încheie. Prin colinde, urături şi obiceiuri creştine, românii sărbătoresc Naşterea Pruncului Iisus, cel care a adus Lumina Sfântă în lume.
Un alt obicei interesant în perioada Crăciunului este „îngropatul turcii”, ce se practică în special în Transilvania, Mureş, Cluj şi Bistriţa. Despre această practică, etnologul Doina Işfănoni spune: „La finalul colindatului, «Capra» se pune pe o targă şi se plimbă prin toată comunitatea. Apoi, este dusă la îngropat, de obicei la râu. Ca să nu fie aruncat în apă, feciorul care joacă rolul «Caprei» îşi răscumpără libertatea cu băutură. Această practică anunţă că s-a «îngropat» Crăciunul. Prin «îngropatul turcii» se finalizează acest segment al Sărbătorilor de Iarnă”.
La Sărbătoarea Naşterii Domnului, casele trebuie să fie frumos aranjate şi mesele mereu încărcate. „Pe masă trebuie să fie «Crăciunoaia» (colacul de Crăciun) şi colacul colindătorilor. Crăciunoaia este soţia lui Moş Crăciun, cea despre care se spune că ar fi ajutat la Naşterea lui Iisus. Soţul său, un om aprig şi necredincios, i-a tăiat mâinile, pentru că i-a nesocotit hotărârea de a o alunga pe Fecioara Maria din curtea sa. Când Fecioara a văzut ce a păţit, i-a pus mâinile la loc şi i le-a făcut din aur. Văzând această minune, Crăciun s-a îmbunat şi a devenit creştin. Crăciunoaia s-a transformat astfel într-un simbol al solidarităţii şi bunătăţii feminine, iar Crăciun a devenit reprezentantul autorităţii masculine, dar şi un simbol al înţelepciunii, transformându-se din punct de vedere spiritual. Alături de colacul lui Crăciun, pe masă se aşază brânza, vinul, ţuica şi colacul colindătorilor. Această masă de Crăciun este expresia belşugului suprem. În aceste credinţe se regăseşte obiceiul mesei îmbelşugate de Crăciun, cu funcţie augurală, de atragere a bunăstării asupra casei şi familiei”, precizează doamna Doina Işfănoni.