Main menu

header

Orice contact cu logica dumnezeirii atrage după sine lucruri extraordinare, ce nu pot fi concepute şi explicate de mintea noastră. Există însă printre noi un om care a urmat cu stricteţe, aproape toată viaţa, logica divină. La casa Leliei Bratu, specialist în sacroterapie, coboară cuminţi îngerii, ca răspuns la  rugăciunile sale.

 „Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu”
     O vizită la cabinetul sacroterapeutului Lelia Bratu este, pentru oricine-i calcă pragul, doar un popas al scării duhovniceşti. Frumoasă şi elegantă, femeia ne aşteaptă cuminte la o măsuţă din curtea casei sale mirosind a smirnă, înconjurată de câteva pisici jucăuşe. Doamna emană milostenie, vindecare şi bunătate. Nu-i vine să creadă nici acum, după atâţia ani în care a întors la credinţă mii de oameni, salvându-le sufletul şi trupul, cum a ales-o Dumnezeu ca sol al Său tocmai pe ea, un om obişnuit.

 

    A „mâncat pe pâine timp de cinci ani vieţile sfinţilor”, se luptă tot timpul cu forțele întunericului, dar nu i se pare prea greu. Pentru că nimic nu-i mai dulce decât credinţa. „Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu. Am fost bolnavă şapte luni, dar m-a salvat Maica Domnului chiar de Izvorul Tămăduirii. Apoi am făcut diabet şi Maica Domnului iar m-a făcut bine. Nu puteam ajunge aici fără să primesc o «palmă». Dintr-o femeie de afaceri de succes ajunsesem să am în casă doar Biblia şi televizorul. Mi-am spus atunci că, dacă Dumnezeu mă lasă să trăiesc, voi pomeni lumii întregi numele Lui cât voi trăi”, se destăinuie sacroterapeutul.

 Lumânarea aprinsă, un alt fel de împărtăşanie
     Cabinetul Leliei Bratu pare o „felie” ruptă din Rai, o biserică fără altar. Câteva icoane puse la loc de cinste, un pat, un birou, două scaune şi o vază cu flori. Asta-i toată averea sa. Dar nimic nu se compară pentru tânăra femeie cu minunea pe care divinitatea i-o picură în suflet ceas de ceas. „Când te apropii de dorul lui Dumnezeu trebuie să-i aprinzi şi pe ceilalţi. E un alt fel de împărtăşanie”, spune Lelia în timp ce aprinde trei lumânări în semnul Sfintei Cruci, rostind cu voce înceată: „Doamne ajută, facă-se voia Ta!”.

    Şi în acel moment o căldură puternică, amestecată cu un sentiment nedesluşit, te înalţă până dincolo de nori, unde stă neîntinat Dumnezeu. Ce cutremurătoare lecţie de smerenie îţi poate da un astfel de om! „Eu am ştiut de mică ce voi face. Locuiam la munte şi urcam pe crestele cele mai înalte, îmi desfăceam mâinile în formă de cruce şi-i aduceam slavă lui Dumnezeu în felul meu. Spuneam tututor că voi ajunge un fel de doctor de suflete şi voi fi foarte cunoscută. Ştiam întotdeauna ce se întâmpla cu ceilalţi, dar nu înţelegeam ce se întâmplă cu mine”, spune Lelia. Cred că, în timp ce vorbeşte, se roagă în gând, iar rugăciunea sa spune: „Linişte!” oricărei întrebări.

 Apropierea fiinţei de sacru
     „Sacroterapia este apropierea fiinţei umane de sacru. Însăşi textele sfinţilor părinţi ne desluşesc tainele vindecării prin post şi prin rugăciune. Prin puterea credinţei s-au vindecat şi împăraţi, şi cerşetori, păgâni sau atei şi nu există om căruia să nu i se potrivească această metodă de tratament. Cel mai important demers în sacroterapie este schimbarea atitudinii faţă de boală. Când omul e bolnav, e întunecat. Recâştigarea credinţei aduce lumina, iar întunericul dispare. Aşa dispare şi boala”, mărturiseşte Lelia Bratu.

    De la VIP-uri până la oameni simpli, cu boli uşoare sau cu maladii cărora medicii nu le-au mai dat nicio şansă, de la cei cu probleme sufleteşti până la oameni posedaţi de forţe malefice, toţi găsesc în Lelia Bratu speranţa. Şi, implicit, vindecarea mult aşteptată. „Eu mă rog Domnului să mă lumineze, să văd ce probleme are pacientul. Apoi încep să-i spun lucruri, precizând cu exactitate fiecare detaliu. De obicei tratez de la distanţă, pentru că Dumnezeu mi-a dat un dar foarte mare, dar când sunt probleme foarte mari apelez şi la bioenergie”, mărturiseşte emoţionată Lelia. Iar rezultatele sunt uimitoare. După 40 de şedinţe la un preţ foarte mic, sacroterapeutul se ocupă de pacient încă 40 de zile, ca să fie sigur că acesta şi-a revenit complet.

 Carmen Ciripoiu


„Nu eu vindec, ci Dumnezeu prin mine. Dacă am face măcar o rugăciune pe zi, cu toţii am fi sănătoşi”

 „Se răzbună răul pe mine când un om se însănătoşeşte”
     Pentru doar câteva secunde peste discuţia noastră se aşterne tăcerea. „Se răzbună răul pe mine când un om se însănătoşeşte“, spune femeia, „simţind” că se apropie „ceva” de ea. După ce-şi face sfânta cruce, continuă elegant: „Dar e crucea mea pe care o accept. Oamenii mă întreabă mereu cum vindec într-un mod atât de miraculos. Nu eu vindec, ci Dumnezeu prin mine. Dacă am face măcar o rugăciune pe zi, cu toţii am fi sănătoşi. Când mă rog lui Dumnezeu îi spun: «Doamne nu ai spus Tu că tot ce vrem să cerem de la tine? De aceea mă rog Ţie să-i dai sănătate lui… X». Şi Dumnezeu mă ascultă şi săvârşeşte minunea”, se destăinuie Lelia.

    Dialogul cu sacroterapeutul este o lecţie de credinţă. N-are aripi, n-are aură, dar pare un sfânt coborât pe pământ pentru a ne lua greutăţile de pe umeri. De fapt, e doar un om simplu, care a dobândit prin neîncetata-i rugăciune cel mai de preţ dar: liniştea sufletească. Sacroterapeutul Lelia Bratu poate fi contactată la numărul de telefon 0728/611.513.