Main menu

header

cotnari wide

12-01-1de Carmen Ciripoiu

- „Mândria României“ s-a inaugurat la 20 septembrie 1974. Au trecut 38 de ani

Transfăgărăşan. Locul unde Domnul a născut curgerea veacurilor şi a rupt barierele materiei. Este drumul, născut în 1974, pe care ar trebui să-l parcurgă orice pământean măcar o dată-n viaţă. Pentru că aici toţi copacii adulmecă apa de la mari depărtări, brazii ştiu să-şi înalţe ramurile spre cer, înainte ca primii stropi de ploaie să lovească, apoi tot ei ştiu să o păstreze în adânc, astfel încât pământul să rămână mereu răcoros. E atâta nemişcare şi tăcere aici, în inima muntelui, aproape de cer, încât nu mai e loc decât pentru Dumnezeu. În toată însingurarea aceasta, doar El e singura prezenţă. Unica.

Una dintre ambiţiile lui Ceauşescu
La început a fost o idee privind construcţia drumului, care a durat doi ani. Nicolae Ceauşescu îşi dorea un drum care să spargă munţii Făgăraşilor. Potrivit istoricului lucrării, în perioada 1967-1969 s-a studiat realizarea unui drum între barajul Hidrocentralei Argeş şi comuna Arpaşul de Jos, peste Munţii Făgăraş, având ca scop crearea unei noi legături de comunicaţii între partea de sud a ţării şi Podişul Transilvaniei, dar şi realizarea unui centru turistic montan, în zona Lacului Bâlea. Înainte de toate însă, Transfăgărăşanul trebuia să fie un drum strategic, iar „strategicul” Transfăgărăşan s-a născut mai greu decât s-ar putea crede.
Şi pentru ca totul să iasă aşa cum îşi dorea „tovarăşul”, proiectanţii au fost puşi să „deseneze” un drum peste Masivul Făgăraş. Povestea ne spune că, la data de 10 martie 1970, soldatul Gheorghe Epure a fost cel care a deschis drumul cu excavatorul. Punctul de plecare al Transfăgărăşanului a fost „coada” Lacului Vidraru. Ani de-a rândul, la ore fixe, pe munte se aruncau stâncile în aer, apoi militari înarmaţi cu răngi degajau zona manual, aruncând bolovanii în prăpastii, urmaţi fiind de buldozerişti. Potrivit istoricilor, buldozeristul Constantin Defta a rămas în memoria oamenilor, fiind „omul care a văzut de şapte ori moartea cu ochii”.

Oficial, 40 de oameni şi-au sacrificat viaţa!
De multe ori, rezistenţa stâncilor impunea ca în zona de nord a şantierului să fie folosiţi explozibili, aceştia fiind însă utilizaţi doar în zilele de luni, miercuri şi vineri, perioadă în care circulaţia era întreruptă. Se aruncau în aer 20 de puncte simultan, care zguduiau muntele de la Piatra Albă până la Lacul Bâlea, producându-se adevărate mişcări seismice ce aruncau bolovanii în aer ca pe nişte proiectile-gigant.
Puţine lucruri se ştiu astăzi despre cei care şi-au dat viaţa pe Transfăgărăşan, prinşi sub ploaia de bolovani sau înghiţiţi de vreun mal de pământ prăbuşit fără avertizare. Oficial, se pare că numărul celor care şi-au închinat muntelui jertfa pentru îndrăzneala de a-i fi deranjat liniştea s-ar ridica la 40, însă se vehiculează că în inima Făgăraşului şi-ar fi pierdut viaţa sute de oameni. Eforturile acestora şi ale multor altor muncitori au făcut ca, la 20 septembrie 1974, Transfăgărăşanul să prindă viaţă spre inima ţării.

92 de kilometri de şosea prin munte, în patru ani
Drumul Transfăgărăşanului, considerat unul dintre cele mai spectaculoase din lume, fiind numit şi „drumul de nori” ce leagă regiunea istorică a Munteniei cu Transilvania, începe din comuna Arefu, aflată în judeţul Argeş, la kilometrul 61 al DN 7C şi ia sfârşit în comuna Cârţişoara din Sibiu, la intersecţia cu DN 1.
Potrivit documentelor, pe întregul traseu sunt construite nu mai puţin de 27 de poduri şi viaducte, dar şi cel mai lung tunel din România, de nu mai puţin 887 de metri, care străbate Muntele Paltinu, Tunelul Bâlea, aerisirea tunelului făcându-se manual, din cauza curenţilor de aer extrem de puternici. Cei 92 de kilometri de şosea au fost construiţi în patru ani, în perioada 1970-1974.

Cascada şi Lacul Bâlea, vedetele traseului
Primul segment al Transfăgărăşanului a fost proiectat de aşa natură încât să treacă chiar prin faţa Hidrocentralei de la Vidraru, amplasată în masivul Cetăţuia. De aici, drumul va urca pe superbe serpentine şi viaducte, trecând prin trei tuneluri ce leagă Munţii Pleaşa şi Vidraru, apoi continuă de-a lungul Lacului Vidraru, până la începutul acestuia. „Drumul de nori” trece pe la Cascada Capra, până la partea sudică a tunelului de la Capra la Bâlea Lac, trecând prin tunelul Bâlea, cel mai lung tunel din România, având o înălţime de 4,4 metri şi o lăţime de 6 metri, ce face legătura cu partea nordică a Transfăgărăşanului. După tunelul Bâlea, urmează rezervaţia naturală „Golul Alpin” şi Lacul Bâlea, continuând cu superba Cascadă Bâlea, cea mai mare de acest gen din România, aflată la o atitudine de aproximativ 1.230 de metri. De acolo, de sus, de la 2.000 de metri, din inima muntelui, nu vezi decât cerul, ireal de albastru, şi un soare total ce arde răspândind miliarde de diamante. Şi parcă auzi sunet de clopote ce se rostogolesc prin aer, ca nişte ghiulele de argint. Ai senzaţia stranie că deasupra ta, a celor din jurul tău, înmărmuriţi de atâta frumuseţe, o mână invizibilă te ridică uşor spre cer. Poate că, în vârf de munte, Dumnezeu ne aude mai bine… De fapt, aici, în inima Făgăraşilor, timpul se opreşte singur, uimit şi el de atâta linişte, năuc de atâta frumuseţe binecuvântată. Aici simţi, respiri, te bucuri şi poţi privi oriunde împrejurul tău, până la capătul lumii. Aici, şi muntele respiră o dată cu tine. O respiraţie veche, şoptită, uitată, care ar putea fi totuna cu vântul. Şi descoperi istoria de sub tălpile tale. Până la urmă, credinţa şi ştiinţa ajung, pe căi diferite, în acelaşi punct. Pe Transfăgărăşan. Doar cuvintele sunt altele, doar drumurile se despart la un moment dat. Pentru o vreme.

Lăudat de britanicii de la Top Gear

Lacul şi Barajul Vidraru, Cetatea Poienari sau Cascada Bâlea sunt doar câteva dintre obiectivele ce trebuie savurate pe Transfăgăraşan. Chiar şi „urâcioşii” de englezi de la Top Gear au descris acest drum spre inima ţării drept: „The best road in the world!” („Cel mai bun drum din lume”). Aşa că găsiţi o maşină, nişte prieteni, faceţi-vă plinul şi daţi-i drumul!

• 3 milioane de metri cubi de rocă au fost dislocaţi pentru construcţia căii rutiere.
• Potrivit estimărilor, au fost folosite mai mult de 20 de tone de dinamită, 3.573 de tone de ciment, 89 de tone de oţel beton, 24.000 de ancore, 129 de tone de plase sudate, 14.200 de metri pătraţi de cofraje, 1.750 de metri liniari de tuburi de beton, 4.100 de metri liniari de ţeavă, 50 de tone de confecţii metalice, 6.900 de metri cubi de nisip, 6.000 de metri cubi de pietriş, 3.000 de tone de cribluri şi 740 de lămpi de iluminat.