Main menu

header

05-01-1de Elena Şerban

Puţini ştiu că Larousse nu este doar numele unor enciclopedii. Ultracunoscute în întreaga lume, enciclopediile Larousse au fost create de Pierre Athanase Larousse. Născut la 23 octombrie 1817, în familia unui fierar din localitatea Toucy, Pierre a rupt tradiţia de muncitori a familiei sale. La 16 ani a câştigat o bursă, graţie căreia a mers să studieze la Versailles. După absolvire a revenit în comuna natală pentru a preda limba franceză copiilor, însă a fost dezamăgit de metodele de predare şi s-a stabilit la Paris. În 1848, Pierre s-a angajat ca profesor la o şcoală privată din capitala Franţei, loc în care şi-a cunoscut şi soţia, pe Suzanne Caubel. Cei doi s-au căsătorit abia 20 de ani mai târziu, dar nu avut copii.

Anul care va marca întreaga existenţă a lui Larousse este 1851, când l-a cunoscut pe Augustin Boyer, împreună cu care pune pe picioare Librăria Larousse şi Boyer. Au vândut aici cărţi pe care chiar ei le-au publicat. De la manuale pentru copii la cursuri pentru profesori. În 1856, ei au publicat Noul dicţionar al Limbii Franceze. A fost primul pas către Marele dicţionar universal al secolului al XIX-lea, al cărui prim volum a apărut în 1863.

Din cauza unor divergenţe cu Boyer, parteneriatul celor doi a luat sfârşit în 1869, iar Larousse a continuat singur munca sa la enciclopedia care l-a făcut celebru. Cele 17 volume ale dicţionarului au fost finalizate abia după moartea iniţiatorului său de un nepot al acestuia. Pentru a scrie cele 22.700 de pagini din cele 11 volume pe care le-a editat el însuşi, Larousse a avut nevoie de 11 ani.

Autorul enciclopediei a murit la Paris, în 1875, din cauza unei congestii cerebrale. Chiar anul în care s-au pus bazele societăţii Larousse.