Main menu

header

916 3 1de Roxana Istudor şi Flori Pintea

Foarte multe persoane au decis, la început de an nou, să treacă la o dietă echilibrată și la un stil de viață sănătos. Unul dintre elementele care pot ajuta ambițioșii să-și mențină pe termen lung deciziile luate în forul interior este surprinzător: muzica.

Stimulii fac oamenii „să piardă șirul” alimentelor ingerate

Cercetătorii de la Universitatea din Florida de Sud au descoperit că volumul muzicii este foarte important în ecuația consumului de gustări sau alegerii de variante alimentare sănătoase. Astfel, în centrele comerciale sau restaurantele în care melodiile se aud slab s-a constatat faptul că clienții manifestă o stare de relaxare care îi îndreaptă spre alegeri alimentare potrivite pentru un stil de viață sănătos. La polul opus, atunci când muzica este ascultată cu volum mai tare, s-a observat o creștere cu 20% a apetenței pentru hrană dăunătoare și exces de gustări nesănătoase. Cercetătorii americani au legat acest efect de creșterea stării de entuziasm și stres atunci când volumul melodiilor este ridicat. Pe de altă parte, un alt studiu realizat de Universitatea din Birmingham, Marea Britanie, a legat opțiunile alimentare de stimuli generați de privitul la televizor în timpul mesei - cei care au acest obicei consumă mai multe alimente la masa respectivă, ca și în timpul mesei următoare. Cei care mănâncă privind la televizor „pierd șirul” alimentelor ingerate și ulterior nici măcar nu-și mai amintesc ce și cât au mâncat.

15 decibeli pot face diferența

Potrivit rezultatelor cercetării americane, publicate în Jurnalul Academiei de Științe de Marketing, atunci când muzica era redată la 70 de decibeli, 52% dintre alimentele comandate erau nesănătoase. Când sunetul a rulat la 55 de decibeli, cantitatea de produse sănătoase a crescut. În aceste condiții, profesorul de psihologie experimentală de la Universitatea Oxford, Charles Spence, recomandă reducerea volumului difuzoarelor sau căștilor pentru toți cei care doresc să-și atingă scopul de a trece la o alimentație sănătoasă: „De multe ori ne învinovățim propria voință atunci când vine vorba de a renunța la rezoluțiile de Anul Nou mai devreme decât am sperat, dar știința arată că există mult mai multe în joc. Descoperirile acestui studiu arată că muzica poate fi motivul pentru care este greu să se opteze pentru alegeri sănătoase când vine vorba despre gustări”.

Volumul ridicat al muzicii pe care o ascultăm când mâncăm creşte cu 20% pofta de a consuma în exces hrană nesănătoasă

O cafenea din Beijing a reușit să scadă consumul de băuturi foarte dulci din local prin difuzarea unei muzici lente, la volum redus

Ritmul melodic, element în ecuaţie

Dacă muzica preferată din lista proprie este redată la volum mare, așa cum se întâmplă în atâtea cazuri, tendința de a lua o gustare este aproape întotdeauna însoțită de alegerea unei variante nesănătoase, cu grăsimi și calorii. Pe de altă parte, nici lipsa muzicii nu este o opțiune. Ca de multe alte ori în viață, moderația este cheia. „Muzica ascultată cu volum redus este mai potrivită pentru alegeri alimentare sănătoase decât lipsa muzicii, așa că nu renunțați complet la playlist”, adaugă Spence. De altfel, un studiu similar a constatat că și ritmul muzicii ascultate la ora mesei poate afecta tipul de mâncare consumată. Cercetătorii de la Universitatea Aarhus, din Danemarca, au constatat că voluntarii care au ascultat o compoziție rapidă, mai puțin armonioasă, chiar interpretată în tonuri minore, tot au optat pentru alimente nepotrivite, notează revista Appetite.