Main menu

header

922 3 1de Georgiana Mihalcea

Vrem să slăbim, să arătăm bine și uneori optăm pentru cure de slăbire găsite pe internet sau auzite de la alte persoane. Experții spun că aceasta nu este cea mai bună alegere, deoarece apare „efectul yo-yo”. Ce putem face în schimb? Să alegem să trăim sănătos, să ne schimbăm fundamental modul în care ne hrănim, să facem sport și să avem un bun management al stresului. Gabriela Harle (foto) este tehnician nutriționist și personal trainer și de curând a lansat programul „Changeyourlifewith Gabriela”. Am urmărit-o pe Instagram o perioadă și ne-am întâlnit de curând pentru a discuta despre cum putem slăbi sănătos și cum ne putem păstra kilogramele pierdute.

„Cresc riscul tulburărilor alimentare”

- Ce înseamnă „efectul yo-yo”?

- „Efectul yo-yo” este o situație destul de des întâlnită, care apare după ce ați urmat o dietă în care ați reușit să slăbiți mai multe kilograme, după care reveniți la vechile obiceiuri alimentare, ceea ce va duce la revenirea kilogramelor pierdute. Dacă acest proces se repetă de mai multe ori, acesta va deveni un cerc vicios, care în timp va îngreuna procesul de pierdere a greutății și va provoca un impact negativ asupra metabolismului, a sănătății și a corpului vostru.

- Regimul alimentar strict este cea mai riscantă variantă pe care o putem alege?

- Da, iată și motivele pentru care spun asta! În primul rând, aceste diete cresc riscul de apariție a tulburărilor alimentare. Apoi trebuie să știți că nu sunt eficiente pe termen lung și că privează corpul de nutrienți importanți. Dacă vă interziceți un aliment în timpul unei cure de slăbire, riscați ca la un moment dat să-l consumați în exces. Și, nu în ultimul rând, se crează inutil sentimente de vinovăție din cauza acumulării de kilograme după încetarea programului de slăbire.

„Nu trebuie să consumaţi mai puţine calorii decât este necesar”

922 3 2- Diete sau principii sănătoase de viață? Care este cea mai bună alegere?

- Clar obiceiuri sănătoase în detrimentul dietelor, așa cum am spus mai sus, nu sunt de acord cu dietele stricte! Un stil de viață sănătos reprezintă un mod eficient de menținere a stării noastre de sănătate și reducere a riscurilor îmbolnăvirii prin: alimentație sănătoasă și bogată în nutrienți, exerciții fizice efectuate cu regularitate, renunțare la fumat şi la alcool, iar toate acestea corelate cu momente de somn și odihnă.

- Ne îngășăm după toate dietele sau numai după anumite diete?

- Contează cât de drastică este acea dietă din punct de vedere al caloriilor. Din nou, repet că dietele nu sunt recomandate. De exemplu, dacă necesarul nostru caloric este de 1.800 kcal, iar noi mâncăm 1.000 de calorii ca să slăbim, după ce vom scăpa de kilogramele dorite cu acel aport de 1.000 de calorii zilnic și corpul se va obișnui cu el, ce vom face, vom mânca doar 800? Dacă luăm totul treptat, rezultatul va rămâne pe termen lung și nu vom avea nici deficiențe și dezechilibre.

„Mâncatul încet, fără distrageri, vă poate ajuta să vă mențineți greutatea după ce ați slăbit”

- Cum putem să ne păstrăm kilogramale pierdute după ce am ținut un regim alimentar?

- Trebuie să aveți mare atenție la cantitatea și calitatea carbohidraților consumați. Consumul de carbohidrați rafinați (de exemplu, pâine albă și paste clasice) poate avea efecte negative asupra menținerii greutății după ce ați slăbit. După încheierea unei cure de slăbire care v-a ajutat să vă atingeți obiectivul propus aveți mare grijă cum mâncați în continuare. Mâncatul încet, fără distrageri precum televizorul sau ultimele știri de pe social media, vă poate ajuta să vă mențineți greutatea după ce ați slăbit. Contrar la tot ce ați auzit până acum, e bine să consumați proteine. Acestea sunt foarte importante în reglarea apetitului. Pentru început, proteinele ajută la menținerea greutății prin reducerea apetitului și oferirea stării de sațietate.

- Dincolo de regulile nutriționale, există și principii legate de stilul de viață care ne ajută să nu ne îngrășăm la loc?

- Somnul este un alt element esențial în menținerea greutății, așa că este recomandat să dormiți opt ore în fiecare noapte. Nu neglijați mișcarea, faceți exerciții cu greutăți! Reducerea masei musculare poate fi un efect secundar al pierderii în greutate. Acest fapt poate crește riscul de îngrășare, deoarece diminuarea mușchilor duce la încetinirea metabolismului și arderea unui număr mai mic de calorii. De asemenea, este esențial să reduceți stresul! Ținerea acestuia sub control reprezintă un pas important în menținerea greutății după slăbire. Un nivel ridicat al stresului poate duce la creșterea în greutate prin stimularea nivelului cortizonului.

„Includeţi în alimentația zilnică fructele și legumele de sezon”

922 3 3- Ce înseamnă, de fapt, să mâncăm sănătos?

- Alimentație sănătoasă înseamnă, în primul rând, echilibru între alimentele consumate la fiecare masă, dar și diversitatea acestora. Astfel organismul nostru beneficiază de toate substanțele nutritive necesare funcționării în condiții optime, pe perioadă îndelungată. Ceea ce punem în farfurie reprezintă alegerea personală a fiecăruia dintre noi, de aceea, sfatul meu este acela de a ține seama de câteva aspecte care ne pot ajuta în păstrarea unui stil de viață sănătos.

- Care ar fi aceste aspecte?

- În primul rând, trebuie să reducem consumul de grăsimi: lactate, mezeluri, foietaje, dar și pe cel de dulciuri, sucuri, alimente cu conținut mare de zahăr. Este foarte important să se evite alimentele prăjite, în favoarea celor gătite la cuptor, fierte sau înăbușite. Consumul de sare trebuie să fie moderat, la fel și cel de condimente picante. Nu uitați nici de includerea în alimentația zilnică a fructelor și legumelor de sezon! Și pentru că sedentarismul este o problemă a societății contemporane, vă sfătuiesc să vă rezervați câteva minute din timpul dumneavoastră pentru sport sau mișcare în aer liber! Nu uitați că un stil de viață sănătos poate fi ghidat de o minte sănătoasă și concentrată pe echilibru în tot ceea ce întreprindeți.

„Contrar la tot ce ați auzit până acum, e bine să consumați proteine. Acestea sunt foarte importante în reglarea apetitului. Pentru început, proteinele ajută la menținerea greutății prin reducerea apetitului și oferirea stării de sațietate“

„Efectul yo-yo” duce la revenirea kilogramelor pierdute într-o dietă, urmată de reluarea „obiceiurilor” culinare negative şi excesive

„Măsuraţi-vă indicele de masă corporală“

- Cum putem ști dacă am ajuns la greutatea ideală?

- Puteți afla dacă sunteți normoponderal sau nu măsurându-vă indicele de masă corporală (IMC), care este un indicator de calculare a greutății corporale ideale, raportate la înălțime. Formula de calcul pentru IMC este una simplă: greutatea (în kilograme) împărțită la înălțime (în metri) la pătrat: kg/(m)2.

- IMC are legătură cu sexul sau cu vârsta?

- Indicele de masă corporală este o metodă care poate fi folosită atât de bărbații, cât și de femeile cu vârste cuprinse între 18 și 65 ani, dar nu este o metodă de calcul potrivită pentru copii, femei însărcinate, persoane cu masă musculară mare (cum ar fi sportivii) și nici pentru seniori.

„Monitorizarea greutății poate ajuta la menținere după slăbire. Studiile spun că persoanele care se cântăresc regulat consumă mai puține calorii de-a lungul zilei”