Main menu

header

de Dana Purgaru

Deseori, când se vorbeşte despre fitness, gimnastică, diete sau despre schimbarea stilului de viaţă pentru recăpătarea stării de sănătate, totul parcă se complică şi începe să fie învăluit de mister. Însă, lucrurile mici pot avea efecte mari. Vă prezentăm cele mai simple metode pentru a vă recăpăta vigoarea şi a scăpa de câteva kilograme.

1. Mâncaţi albuşuri în loc de ouă întregi. S-a creat o adevărată isterie legată de faptul că gălbenuşurile cresc nivelul colesterolului rău şi, de aceea, trebuie evitate. De fapt, acestea conţin foarte multe substanţe sănătoase. Însă îngraşă. Pentru a slăbi faceţi omlete dintr-un ou întreg şi cinci albuşuri. Înlocuind două ouă întregi cu cinci albuşuri veţi reduce 65 de calorii şi nouă grame de grăsime.

2. Beţi ceai verde îndulcit cu extract de ştevie (se găseşte la plafar), în loc de cafea, cappucino şi alte astfel de specialităţi, ce pot avea chiar şi 400 de calorii. Ceaiul verde conţine cofeină, deci vă va revigora de dimineaţă, iar ştevia este un înlocuitor excelent al nesănătosului zahăr. Dacă beţi ceai verde în loc de un moccacino cu caramel, spre exemplu, scutiţi 330 de calorii.

3. Renunţaţi la sucuri şi la orice băutură „cu bule”. Nici chiar lichidele dietetice nu sunt indicate, deoarece conţin zaharină, o adevărată „bombă” pentru organism şi, în plus, îngraşă. O doză cu un astfel de suc poate avea chiar şi 150 de calorii.

4. Profitaţi de reclame! În loc să butonaţi telecomanda în timpul reclamelor sau să vă îndreptaţi spre frigider pentru a vă lua o gustare, faceţi zece flotări sprijiniţi pe genunchi, zece genuflexiuni, zece abdomene şi zece ridicări de picioare. Simplu şi eficient pentru grupele principale de muşchi, iar fiecare set va „arde” cel puţin zece calorii şi vă va scuti de câteva sute de calorii pe care le-aţi fi putut aduna ronţăind câte ceva din bucătărie.

5. Consumaţi cât mai multe fructe şi legume. De îndată ce simţiţi nevoia de ceva dulce, de o gustare ori de o cină la ore târzii, luaţi câteva fructe sau câţiva morcovi. Cele mai bune sunt citricele, merele, perele, ananasul, prunele, cireşele şi fructele de pădure. Astfel vă veţi potoli poftele, veţi consuma puţine calorii şi vă veţi hrăni cu sănătate.

6. Mâncaţi... pe jumătate. La fiecare masă, oricât de bună ar fi mâncarea, consumaţi numai jumătate din ce aveţi în farfurie şi faceţi o pauză de cel puţin zece minute, timp în care ocupaţi-vă cu altceva. Senzaţia de saţietate ajunge la creier mai greu, şi astfel e posibil să constataţi că v-aţi săturat cu mult mai puţin.

7. Urcaţi şi coborâţi pe scări în loc să luaţi liftul, oricât de mult v-aţi grăbi, mergeţi pe jos cele câteva staţii pe care le aveţi de parcurs până la destinaţie şi, în general, faceţi mişcare ori de câte ori aveţi ocazia. De asemenea, a frecventa o sală de fitness din cartier nu înseamnă că trebuie să „trageţi de fiare” sau să vă luaţi la întrecere cu musculoşii. Faceţi-vă un abonament, urmăriţi să vă relaxaţi, nu să vă obosiţi psihic, şi insistaţi pe antrenamentul cardio (bandă, stepper şi bicicletă).

8. Obişnuiţi-vă să consumaţi dimineaţa terci din cereale integrale, simple (în locul celor din comerţ, ce conţin zahăr), înmuiate în apă fiartă, nu în lapte sau iaurt. La început vă va fi greu, deoarece gustul cu siguranţă nu va fi la fel de plăcut, dar după câteva zile vă veţi obişnui. Puteţi scuti astfel câteva sute de calorii.

9. Mâncaţi de cinci-şase ori pe zi. Deşi poate părea ciudat, a mânca des vă ajută să slăbiţi şi vă scuteşte de senzaţia de greutate resimţită după meniurile copioase.

10. Înlocuiţi scaunul de la birou cu o minge de fitness. Acest truc nu vă va ajuta să ardeţi calorii, însă vă va întări musculatura spatelui şi a abdomenului şi va fi distractiv.

Pont! Înlocuiţi „relele” cu „bunele”: fierbeţi în loc de a prăji alimentele, mâncaţi fructe în loc de dulciuri, consumaţi legume crude în locul celor preparate şi înlocuiţi snacks-urile cu seminţe crude, nuci, fructe uscate sau floricele simple.

• Dacă doriţi să slăbiţi, e bine să consumaţi 1.000-1.500 de calorii pe zi, însă numărul de calorii depinde de activitatea fizică zilnică