Main menu

header

27-11-1de Cătălina Tăgârţă

Doctor Oz a început să destăinuie secretele familiei sale. Daphne Oz, fiica sa cea mare, era supraponderală în copilărie, însă a reuşit să slăbească 13 kilograme şi de câţiva ani buni se menţine la aceeaşi greutate. Invitată în emisiunea tatălui său, „The Dr. Oz Show”, aceasta a împărtăşit publicului dieta sa miraculoasă.

Fără înfometări şi diete inutile
Îndrumată probabil de tatăl său, care este adeptul unui stil de viaţă sănătos, Daphne nu a optat pentru o dietă draconică. Din contră, tot ce a făcut a fost să înlocuiască mâncarea nesănătoasă cu cea sănătoasă. La această concluzie a ajuns după ce a încercat nenumărate diete, fără rezultat. Mai mult, pe lângă faptul că nu o ajutau să piardă în greutate, acestea îi făceau şi rău.
Principiul după care se ghidează acum este acela de a face doar schimbări utile în stilul de viaţă şi de alimentaţie, astfel încât să nu fie nevoită să se înfometeze sau să urmeze tot felul de diete.

Foloseşte multe condimente
Iată cele mai eficiente soluţii care au ajutat-o pe Daphne să slăbească. Potrivit acesteia, cine nu este obişnuit să mănânce anumite legume, pentru că nu le suportă gustul, e bine să utilizeze din belşug condimentele, pentru a conferi mâncării un gust mai bun. Spre exemplu, Daphne preferă oregano, pe care îl adaugă peste orice tip de mâncăruri. În plus, aceasta foloseşte frecvent ardeiul iute, despre care ştim că stimulează metabolismul şi intensifică arderea grăsimilor.
Pe lângă legume, fata cea mare a doctorului Oz ţine mereu la îndemână gustări sănătoase: migdale, mere, pere şi alte fructe. Preferatele sale sunt chipsurile din banane, însă cele deshidratate simplu, adică fără adaos de zahăr, ulei şi alte arome.

Dimineaţa e timpul perfect pentru un smoothie energizant
Daphne este adepta consumului de ceai, despre care spune că este de-a dreptul obsedată. Din acest motiv, ţine mereu în casă mai multe tipuri de ceaiuri, pe care le consumă cu regularitate. Aşa cum era de imaginat, şi sucurile din comerţ au dispărut complet din alimentaţia sa o dată cu noul stil de viaţă. Aşadar, pentru a slăbi, fiica doctorului Oz susţine că nu e voie să se consume decât apă plată, ceai sau smoothie energizant, pe care ea îl prepară în dimineţile în care se simte lipsită de vlagă. Iată reţeta sa: se amestecă o jumătate de cană cu afine cu o jumătate de banană, o jumătate de cană cu iaurt, o jumătate de cană cu ceai verde rece, 1-3 linguriţe cu tărâţe de psyllium, 1 lingură cu ulei de in presat la rece şi o linguriţă cu miere de albine. Se pun toate la blender şi smoothie-ul e gata de servit.

Orezul integral nu-i lipseşte din casă
În ceea ce priveşte mâncarea sa vegetariană preferată, aceasta este fasolea cu chilli. Însă îi plac foarte mult şi năutul sau lintea cu sos de roşii şi chilli. Un aliment care nu-i lipseşte niciodată din casă este orezul integral, pe care îl prepară frecvent şi-l consumă în diverse combinaţii de legume şi carne slabă.

Porţii mici şi mese dese
Respectând aceste reguli simple şi, evident, renunţând la grăsimi, prăjeli şi dulciuri, Daphne a reuşit să dea jos 13 kilograme şi să ajungă la o greutate corporală normală, la care se menţine de circa şapte ani. Marcată de faptul că a reuşit să slăbească atât de uşor, fără mari eforturi, doar mâncând sănătos, puţin şi des, aceasta a scris şi cărţi de nutriţie, în care oferă sfaturi de slăbit accesibile pentru adolescenţi, dar şi o carte cu povestea sa de viaţă şi experienţele prin care a trecut.

• O dată cu schimbarea stilului de viaţă, Daphne a început să folosească alimentele şi pentru frumuseţe. Astfel, pentru un ten luminos, ea îşi face o mască din următorul amestec: o jumătate de banană, o jumătate de cană cu iaurt grecesc, două linguri cu migdale sau seminţe de in măcinate şi o linguriţă şi jumătate cu miere