Main menu

header

17-08-1de Gabriela Militaru

- Cea mai faimoasă antrenoare a celebrităţilor consideră că toate femeile pot avea corpul unei dansatoare graţioase

Tracy Anderson şi-a dorit mereu să ducă mai departe talentul mamei sale, care a fost instructoare de dans. Mignona şi-a început cariera de instructoare de dans în adolescenţă, în Noblesville, Indiana. Visul său era însă de a deveni dansatoare profesionistă în New York. În 2000, după prima sarcină, în timpul căreia s-a îngrăşat aproximativ 15 kilograme, s-a reorientat către fitness. În prezent, ea are săli de gimnastică în Los Angeles, New York şi în Londra. Pe plan personal însă lucrurile nu stau la fel de bine. În vârstă de 38 de ani, a divorţat de curând de al doilea soţ, cu care are o fetiţă de 1 an, Penelope. Ea este şi mama unui băiat de 13 ani, Sam, din prima căsnicie cu fostul campion NBA, Eric Anderson.

A pus la punct un program de fitness şi o dietă pentru a slăbi 15 kilograme
Din dorinţa de a scăpa de kilogramele acumulate în timpul sarcinii cu fiul său, Sam, Tracy Anderson a pus la punct un program de fitness şi o dietă pe care să le folosească în scop personal. O dată ce acestea au dat rezultate uimitoare în cazul său, Tracy a decis să împărtăşească acest secret şi altor femei. Curând, totul s-a transformat într-o afacere profitabilă. În scurt timp, ea a scos pe piaţă primele DVD-uri din colecţia „Metoda Tracy Anderson”. Aceste DVD-uri, perfecţionate şi completate de-a lungul anilor, cuprind filmuleţe cu Tracy executând diverse exerciţii fizice pe care femeile care doresc să slăbească şi/sau să se menţină în formă le pot face acasă. Mai repede decât s-ar fi aşteptat, Tracy a devenit atât de faimoasă, încât celebrităţile de la Hollywood şi de peste hotare au angajat-o în calitate de antrenoare personală. Lista celebrităţilor pe care Tracy Anderson le-a ajutat să (re)capete forme de invidiat este foarte lungă. Madonna, Gwyneth Paltrow, Nicole Richie, Courteney Cox, Kristin Davis, Shakira, Jake şi Maggie Gyllenhaal, Ashley Greene, Jennifer Lopez, Cameron Diaz, Jennifer Aniston şi Kim Kardashian sunt doar câteva dintre acestea.

17-08-2Gwyneth Paltrow, cea mai fidelă clientă
Cea mai solidă colaborare pe care Tracy a avut-o cu o vedetă a fost cea cu Gwyneth Paltrow. Antrenoarea a ajutat-o pe actriţă nu numai să scape de kilogramele acumulate în timpul celei de-a doua sarcini, dar a convins-o şi să facă afaceri împreună. Tracy a început să lucreze cu Gwyneth în 2006, ulterior declarând că actriţa era „grasă” când s-au cunoscut. „Înainte să mă întâlnească pe mine, Gwyneth îşi ascundea zonele cu probleme foarte bine. Asta mă face să-i repet mereu că aş fi preferat să fi arătat lumii cum arăta cu adevărat înainte să lucreze cu mine şi cum arată acum”, a spus Tracy. Cât despre Gwyneth, actriţa vede în Tracy un adevărat guru al fitness-ului. „Nu am să uit niciodată că prima oară mi-a dat pantalonii jos”, a recunoscut actriţa într-un interviu acordat revistei „Redbook” în 2012. Ea a adăugat că, la prima întâlnire, Tracy i-a spus: „Dumnezeule, sunt surprinsă de ceea ce văd, pentru că hainele te fac să arăţi foarte bine”.

Madonna a renunţat la ea din cauza banilor
Madonna a început să se antreneze cu Tracy Anderson în acelaşi an ca şi Gwyneth Paltrow. Totuşi, în 2009, diva muzicii pop a renunţat la serviciile antrenoarei. Unii jurnalişti au scris la vremea aceea că Madonna era geloasă pe Gwyneth şi de aceea a rupt colaborarea cu Tracy. Alte surse au pretins că Madonna a fost dezamăgită de lipsa de profesionalism a lui Tracy şi de situaţia financiară controversată a acesteia.

Pentru Jennifer Aniston, mâncare pentru bebeluşi
Obsedată de exerciţiile fizice şi de regimul alimentar, actriţa Jennifer Aniston a apelat, în 2010, la serviciile lui Tracy Anderson pentru a o ajuta să fie în formă pentru rolul din „Nevastă de împrumut” („Just Go With It”). Tracy a trecut-o pe Jennifer pe o dietă care conţinea 14 gustări cu mâncare pentru bebeluşi şi o cină pentru adulţi. Astfel, actriţa a reuşit să slăbească mai mult de 3 kilograme într-o săptămână.

Courteney Cox arată incredibil la 49 de ani
Courteney Cox se poate mândri cu un corp care le face invidioase pe multe tinere. La aproape 50 de ani, actriţa din „Friends” nu se sfieşte să apară pe plajă în costum de baie, graţie regimului recomandat de Tracy Anderson. Într-un interviu acordat website-ului personal al lui Gwyneth Paltrow, Courteney s-a arătat încântată de rezultatele exerciţiilor indicate de Tracy pentru corpul său. „Posteriorul meu este mult mai ferm, braţele parcă sunt sculptate, iar pielea mea este întinsă şi se mulează perfect pe muşchi”, a spus actriţa.

A ajutat-o pe Jennifer Lopez să slăbească după naştere
Tracy Anderson a antrenat-o şi pe Jennifer Lopez în urmă cu patru ani, după ce cântăreaţa i-a adus pe lume pe gemenii săi. Tracy a ajutat-o să revină în forma de dinaintea sarcinii. „Jennifer ştie ce înseamnă să fii într-o continuă luptă pentru a te menţine în formă. După naştere, corpul perfect nu poate fi redobândit decât prin multă muncă”, a spus Tracy. Exerciţiile antrenoarei au ajutat-o pe Jennifer nu numai să scape de kilogramele în plus, dar şi să-şi menţină posteriorul îndrăzneţ care a făcut-o celebră.

17-08-3Şi Kim Kardashian a apelat la ea
Cea mai faimoasă personalitate a momentului, Kim Kardashian a apelat şi ea la Tracy Anderson pentru a scăpa de zecile de kilograme pe care le-a căpătat în timpul sarcinii. Imediat după ce a adus-o pe lume pe fetiţa sa, în iunie 2013, Kim a început să lucreze în secret cu Tracy. Faimoasa brunetă nu şi-a făcut încă apariţia în public după naştere, aşteptând să slăbească pentru a face din acest moment un eveniment de larg interes. Între timp, Tracy i-a recomandat o dietă personalizată şi un program de exerciţii fizice intens.

• Beţi cât mai multă apă plată, dar evitaţi apa minerală!

Exerciţiile se axează mai mult pe tonifiere decât pe creşterea dimensiunii masei musculare

Tracy Anderson se consideră personal responsabilă nu numai pentru felul în care arată şi se hrănesc multe vedete, dar şi pentru că a trasat un nou standard pentru milioane de femei obişnuite. „Tinereţe fără bătrâneţe şi supleţe” este motto-ul său. După 14 ani de încercări, Tracy a reuşit să găsească formula perfectă pentru a face un corp să arate frumos şi să se simtă sănătos.
În esenţă, programul ei de cardio dance cuprinde seturi de exerciţii grupate pe categorii de muşchi. Ideea fiecărui exerciţiu este de a combina efortul fizic care solicită muşchii cu dansul ce conferă graţie mişcării. Tracy pune accent pe repetitivitate, solicitând fiecare grup de muşchi „până când simţiţi că vă arde” prin exerciţii simple, dar atent orientate iniţial către grupurile mici de muşchi, şi terminând cu cele mari. Antrenoarea insistă asupra importanţei dansului şi a eleganţei mişcării, pentru a neutraliza efortul resimţit de organism în momentul antrenamentului. De asemenea, ea consideră că un aspect „prea musculos” nu este deloc feminin, de aceea exerciţiile sale se axează mai mult pe tonifiere decât pe creşterea dimensiunii masei musculare. În materie de exerciţii fizice, Tracy are, pe lângă DVD-urile cu exerciţii de cardio dance, şi câteva sfaturi esenţiale pentru orice femeie care doreşte să arate bine:
1. Antrenează-te o oră pe zi timp de şase zile pe săptămână. „Faceţi 30 de minute de antrenament cardio (dans, jogging, aerobic) şi 30 de minute lucraţi asupra structurii musculare a corpului vostru cu ajutorul greutăţilor (care nu trebuie să fie foarte grele, altfel veţi avea muşchii unui culturist) şi al întinderii braţelor şi picioarelor;
2. Dansează! „Dacă doriţi să aveţi corpul unei dansatoare, dansaţi! Învăţaţi câteva combinaţii de dans aerobic şi exersaţi-le zilnic”, recomandă antrenoarea;
3. Identifică-te cu exerciţiile. „Am făcut cercetări asupra persoanelor care fac sport, şi pot spune cu siguranţă că persoanele care se bucură şi se identifică şi cu exerciţiile au rezultate mult mai bune decât cele care consideră sportul ca pe o mişcare sterilă”, a explicat Tracy;
4. Priveşte-te în timp ce faci sport. „Pentru a obţine performanţe, urmăriţi-vă în oglindă şi fiţi critici cu voi înşivă şi cu felul în care faceţi exerciţii”, este de părere antrenoarea;
5. Poţi mânca orice, dar cu măsură. „Oamenii nu ar trebui să fie stresaţi de mâncare, pentru că asta poate deveni o problemă mentală”, a spus ea. Dacă însă intenţionezi să slăbeşti, fii riguroasă cu dieta;
6. Bea cât mai puţin alcool. „Personal, nu consum vin decât foarte rar. Alcoolul încetineşte metabolismul timp trei zile după consumare”, remarcă Tracy.

• Renunţaţi la ulei, zahăr, sare, sosuri şi condimente

Planul pentru fiecare zi însumează în medie 1.400 de calorii

A fi „la dietă” poate avea conotaţii negative. În loc de asta, Tracy Anderson le încurajează pe femei să vadă programul său nutriţional ca fiind parte din reconsiderarea întregului lor stil de viaţă. În cele din urmă, ea speră ca femeile să descopere relaţia lor cu mâncarea, pentru a putea mânca şi a se bucura de asta fără a-şi face griji că s-ar putea îngrăşa. Planul descris de Tracy în cartea sa „Metoda de 30 de zile” are ca scop pierderea în greutate, detoxificarea organismului şi regândirea importanţei alimentaţiei pentru corp şi minte. Tracy atenţionează că unele femei ar putea să se obişnuiască mai greu cu această dietă, dar le asigură pe toate că, în cele din urmă, vor ajunge să aprecieze că au o dietă sănătoasă.
Deşi planul nutriţional poate fi organizat strict pe zile, Tracy le oferă femeilor şi libertatea de a alege, în fiecare zi, dintr-o gamă variată de feluri de mâncare. Programul pentru fiecare zi însumează în medie 1.400 de calorii.

Micul dejun
Dimineaţa se poate servi un bol cu iaurt cu seminţe descojite de dovleac. Deşi poate părea ciudat, acesta este un mic dejun foarte sănătos. Seminţele conţin magneziu, fier, cupru, zinc, vitamina K, fosfor, siliciu, calciu. Tot la micul dejun se poate consuma un shake de ciocolată sau de vanilie amestecat cu apă şi răcit cu câteva cuburi de gheaţă. Pudra de vanilie şi cea de ciocolată sunt bogate în proteine, de aceea senzaţia de foame va întârzia să apară.
Reţeta pentru budincă de ciocolată necesită: 1/2 ceşcuţă cu granule de ciocolată semidulce, 2 linguri cu castane prăjite şi descojite, o lingură cu pudră de cacao neîndulcită, 4 curmale fără sâmburi, 2 linguri cu fulgi de nucă de cocos neîndulcită, 1/2 cană cu apă. Mod de preparare: granulele de ciocolată se topesc într-un bol la foc mic. Restul de ingrediente se pasează până când capătă consistenţa unui piure. Apoi ciocolata se amestecă bine cu restul ingredientelor pasate şi cu apa.

Gustări
Între primele două mese principale ale zilei se poate consuma o budincă de cartofi dulci. Cartofii, deşi ignoraţi în general, sunt o sursă importantă de minerale şi de vitamina A. Gustarea preparată din aceştia se serveşte caldă şi presărată cu scorţişoară. După ce serviţi un shake la micul dejun vă puteţi delecta apoi cu o salată de varză de Bruxelles. Această legumă are rezultate minunate în privinţa detoxificării organismului, conferă sănătate pielii şi ajută sistemul digestiv. Tot înainte de prânz vă puteţi răsfăţa gusturile cu fructe proaspete. Tracy recomandă grepfrut prăjit. Pentru această reţetă simplă aveţi nevoie de: câteva felii de grepfrut şi 1 linguriţă cu scorţişoară. Se prepară astfel: într-o tigaie încinsă se pun feliile de fruct şi se lasă până când o parte din sucul lor se scurge. Acesta se va carameliza uşor o dată ce veţi presăra scorţişoara, iar savoarea va înlocui cu succes nevoia de a consuma ciocolată.

Prânz
La dejun, Tracy recomandă o reţetă de porumbi de lapte fierţi, asezonaţi cu roşii cherry, foi de salată verde, castraveţi şi dressing din muştar de Dijon. Porumbii sunt foarte sănătoşi, fiind bogaţi în vitaminele A, B, C şi E, în săruri minerale (magneziu, fosfor, potasiu) şi în fibre. O altă variantă pentru masa de prânz este salata mexicană din spanac, garnisită cu cartofi dulci, fasole fiartă, ardei roşu prăjit şi sfeclă, la care se adaugă un dressing de iaurt cu lămâie. Pentru o varietate şi mai mare, se poate încerca şi o salată de varză creaţă cu dressing, dintr-un soi de algă marină numită „wakame”, dovlecel de vară şi paste tahini cu usturoi. Pentru femeile care preferă carnea, se poate prepara o salată de pui. Pentru aceasta este nevoie de: 1 piept de pui dezosat preparat la grătar şi tăiat cubuleţe, 1/2 cană cu castravete tăiat rondele, 1/2 cană cu roşii tăiate cubuleţe, 1/2 cană cu mango tăiat cubuleţe, 1/2 cană cu spanac mărunţit, oţet din vin de orez. Amestecaţi toate ingredientele şi serviţi salata rece.

Cină
O variantă de cină este aceea cu carne de pui la grătar, condimentată cu ghimbir şi asezonată cu piure de conopidă. Carnea de pui poate fi garnisită cu broccoli şi ratatouille. Dacă preferaţi peştele, puteţi încerca ton asezonat cu sparanghel, tăiţei din alge brune şi ardei galben. Pentru o cină pregătită rapid, puteţi prepara ton cu salată. Această reţetă necesită: o cutie cu ton în suc propriu, o linguriţă cu muştar, câteva frunze de ţelină tocată mărunt, câteva mănunchiuri de conopidă călită. Mod de preparare: toate ingredientele se amestecă şi se servesc pe o frunză de salată verde.

Desert
Din fericire, Tracy a adăugat şi desertul în programul său, recomandând merele (sau perele) coapte cu scorţişoară. Pentru aceasta, aveţi nevoie de un măr sau o pară şi de scorţişoară.
Mod de preparare: se pune o crăticioară cu apă la foc mare. Apoi se pun merele (sau perele) tăiate în două jumătăţi, după ce în prealabil au fost descojite şi au fost scoase seminţele şi se presară scorţişoară. Se lasă merele la fiert 45 de minute, până când devin maronii şi moi.