Main menu

header

490 3 3de Gabriela Niculescu

Franța este patria bucătăriei rafinate și a mâncărurilor savuroase. Poate că de aceea francezii se numără printre oamenii care acordă o atenție deosebită stilului alimentar și sunt autorii a numeroase diete, mai mult sau mai puțin controversate. Una dintre acestea este „Le forking”, iar numele l-a primit chiar de la o furculiță. Planul alimentar al acestei diete nu conţine restricţii draconice ale caloriilor, singura masă controlată fiind cina. La ultima masă a zilei aveți voie să mâncați doar cu furculiţa, fără cuţit, lingură sau degete. Astfel, mâncarea trebuie să fie potrivită furculiței, altfel va fi dificil s-o mâncați.

Promovată mai mult ca un stil de viaţă

Cina cu o furculiţă a fost inventată de Ivan Gavriloff. Francezul nu este nutriţionist, însă „descoperirea” sa a fost testată de experţi. Potrivit lui Gavriloff, mâncarea care necesită să fie tăiată cu cuţitul este cea care ne face să ne îngrăşăm: brânza, carnea, cârnaţii etc. În mod consecvent, proteinele animale nu se vor consuma la cină. La fel, sunt interzise şi alimentele pe care le mâncați cu ajutorul mâinilor: pizza, hamburgeri, alune şi pâine. „Le forking” e promovată mai mult ca un stil de viaţă decât ca o dietă. Important este să slăbiți până la trei, patru kilograme în fiecare lună, în primele luni, apoi, în medie, câte două kilograme, fără să fiți nevoiți să abandonați total viaţa socială.

Varianta „blândă”, pentru gurmanzi

De asemenea, ideea în jurul căreia a fost construită această dietă este chiar cea susținută și de vechiul proverb: „Ia micul dejun ca un rege, prânzul ca un prinţ şi cina ca un cerşetor”. Un mic dejun bogat şi un prânz sănătos vă vor inhiba poftele când se apropie ora cinei, astfel că nu veți mai fi tentați să mâncați orice. Există şi o variantă mai blândă a dietei forking, adaptată special pentru gurmanzi, în care mâncați cu o furculiţă şi aveți voie să folosiți un cuţit pentru prepararea mâncării.

Alimentele permise în timpul dietei restrictive sunt pastele, cerealele, leguminoasele, peștele şi majoritatea legumelor. În varianta ușoară aveți voie să mâncați și carne albă, fructe de mare și ouă.

ATENŢIE! Dieta vă ajută să slăbiți trei-patru kilograme în primele luni, iar apoi, dacă o transformați în stil de viață și o combinați și cu puțină mișcare, puteți pierde în mod constant câte două kilograme lunar.

Alimente care trebuie să dispară din bucătărie

Alimentele pe care nu aveți voie să le consumați în dieta „Le forking” sunt: alunele, caju-ul, migdalele, biscuiţii, cârnaţii, pizza, supa, ouăle fierte, avocado, carnea rece, hummus, pate-ul, sandvişurile, burgerii, chipsurile, fripturile, carnea la rotisor, ficatul, fructele, iaurtul, prăjiturile, ciocolata, deserturile dulci, salatele de fructe, jeleurile, îngheţata, clătitele, pâinea, sosurile, untul sau margarina, brânza, muştarul şi ketchupul.