Main menu

header

cotnari wide

689 22 1de Luana Mare şi Sorin Dumitrescu

Legea iubirii faţă de aproapele a fost revoluţia pe care Iisus Hristos a adus-o în istorie, în mintea şi în sufletul omului. Porunca: „Să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu pe voi” (Ioan 15, 12), a doua ca importanţă după „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi din toată puterea ta”, reprezintă esenţa creştinismului, esenţa lui dogmatică şi esenţa lui morală. Pe aceste două legi se fundamentează trăirea creştină, toată învăţătura lui Hristos şi mai apoi a apostolilor. A fost greu de asimilat pentru oamenii acelor vremuri, greu de trăit, această poruncă şi de pus în aplicare chiar şi în zilele noastre, după 2.000 de ani, deşi tâlcul acestei preţioase învăţături a fost pe larg explicat de duhovnici din veacurile trecute, recente sau din prezent.

Iubirea aproapelui a înlocuit dreptatea judecăţii omului

Prin această poruncă, „Iubiţi-vă aproapele”, Hristos a schimbat legea cea veche, „Legea Talionului”, care avea ca învăţătură de bază dreptatea clamată în Vechiul Testament prin cuvintele: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”. Legea iubirii a fost revoluţia creştinismului care continuă şi astăzi. Răzbunarea, jertfa, pedepsirea celui rău, dreptatea, norme de valoare în Vechiul Testament au fost înlocuite atunci cu iubirea. Noţiuni ca lupta, duşmanul au căpătat un alt înţeles, cu implicaţii profunde în fiinţa omului. Ceea ce a sădit Mântuitorul în mintea şi în sufletul celor care au ascultat cuvântul Lui a fost o raportare diferită la Dumnezeu, la propria fiinţă, la lume, la moarte. O dată cu venirea Lui, frica de Dumnezeu s-a transformat în iubirea de Dumnezeu, iar dreptatea în relaţiile cu ceilalţi şi pedepsirea vinovaţilor sau răzbunarea s-au transformat în iubirea pentru aproapele tău până la sacrificiu. Dar cine este aproapele nostru şi cum poate fi tradusă în fapte iubirea pentru cei de lângă noi? Apostolul Pavel spune că „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă”.

„Nu se poate obţine mântuirea de unul singur”

689 22 2Părintele Constantin Necula a explicat într-una dintre conferinţele sale despre felul în care trebuie înţeleasă această poruncă. „Hristos aduce în lumină o nouă accepţiune a Binelui: nu binele făcut ca răsplată pentru altceva, ci faptele bune gratuite, anihilarea totală a răului prin iubirea arătată şi duşmanilor. Este ceva greu de înţeles, o morală ce depăşeşte simţul comun, dar care aduce mântuirea omului. Este o perspectivă asupra Binelui şi Răului care va conduce, secole de-a rândul, la faptele incredibile ale martirilor creştini. Aşa cum spun sfinţii părinţi: «Degeaba ai tu, degeaba trudeşti pentru tine dacă nu te interesează viaţa celui de lângă tine». Nu poţi obţine mântuirea de unul singur, nu poţi avea parte de iubirea lui Dumnezeu, dacă nici tu nu dăruieşti la rândul tău iubirea. Şi ne întreabă oarecum retoric pe toţi până la sfârşitul veacului: «Pentru că dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce mulţumire puteţi avea?». Oare este iubire aceea pe care o afirmăm numai faţă de cei care ne iubesc pe noi? Să luăm aminte la modul nostru de a ne manifesta iubirea fie în familie, fie pe stradă, fie acolo, în colectivele unde fiecare dintre noi lucrăm, sau în colectivele unde nu lucrăm”.

„Iubeşte-ţi aproapele aşa cum Dumnezeu îl iubeşte”

„Iată, de exemplu, este iubire să-i dai de băut prietenului tău care este beţiv? Este iubire să-i dai prilej de sminteală femeii care nu stă prea bine în viaţa sa familială? Este, oare, prietenie şi iubire aceea de a da bani aceluia care întotdeauna din banii aceia îşi cumpără alcool, sau îşi cumpără din cele ale patimii sale? Sunt zdrobitoare întrebările. Şi de câte ori nu vi s-a întâmplat, pe stradă mergând, să vă întindă mâna un om, cerându-vă bani, şi să vă asude în mână milostenia, că nu ştiaţi dacă o daţi pătimaşului sau o daţi lui Hristos? Că nu ştiaţi dacă o daţi celui pe care Dumnezeu îl iubeşte, sau celui pe care îl iubeşte Dumnezeu ca pe unul dintre păcătoşii Săi? Iată-ne în dilema aceasta cea mare a iubirii, a iubirii aproapelui nostru. Un sfânt contemporan nouă, Sfântul Siluan Athonitul, spune aşa: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi înseamnă, de fapt, să-l iubeşti aşa cum Dumnezeu îl iubeşte. Nu cum l-ai iubi tu». O să spuneţi: Bine, în teorie totul este foarte bine; practica într-adevăr este dificilă, pentru că este greu să iubeşti pe aproapele tău care duhneşte a alcool de trăsneşte; este greu să iubeşti pe cel care, plin de mirosuri fetide, se apropie de tine, cerându-ţi bucata de pâine; este greu să întinzi mâna către copilul murdar şi plin de bube, de pe stradă, care are nevoie de ajutorul tău.”

„Dacă bunătatea vine din obligaţie, aceea este înşelare”

„De câte ori nu spunem: Mergem la nunta cutăruia, că avem o «obligaţie», că şi el a fost la nunta mea, sau, mă rog, la nunta copiilor mei! Vai de cei care au ajuns ca numai din obligaţie să meargă să-şi împărtăşească bucuria cu cineva! Ce bucurie mai este aceea şi ce bunătate, care se naşte din obligaţie, şi nu din plecarea sufletului către celălalt, către întâlnirea cu el? Ce mulţumire vom avea dacă împrumutăm pe cineva de la care nădăjduim să luăm înapoi ceea ce am împrumutat? Domnul vine astăzi să ne zgâlţâie pe fiecare dintre noi în parte, cu cuvintele sale: «Voi însă iubiţi pe vrăjmaşii noştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi»”.

„Te-a blestemat cineva? Să nu-l urăşti pe el, ci blestemul!“

Sfântul Maxim Mărturisitorul, mergând pe linia trasată de Mântuitorul Hristos încă de la începutul activităţii Sale, şi anume că dragostea creştină trebuie să îmbrăţişeze pe toţi oamenii deopotrivă, spunea că „Fericit este omul care poate să iubească pe tot omul la fel”... „Sileşte-te pe cât poţi să iubeşti pe orice om. Te-a blestemat cineva? Să nu-l urăşti pe el, ci blestemul şi pe diavolul care a pus la cale blestemul. Căci dacă urăşti pe cel care te-a blestemat, ai urât un om şi ai călcat porunca”.