de Anda Postolache
Aşezată în inima Bucureştilor, Mănăstirea Antim este pentru mulţi credincioşi un loc în care pare că Dumnezeu plutește asupra lor în timpul Sfintei Liturghii şi al altor slujbe, în întâlnirile cu duhovnicii şi, nu în ultimul rând, în comuniunea cu ceilalţi creştini. Hramul mănăstirii care poartă numele ctitorului - Sfântul Antim Ivireanul - este cel al Tuturor Sfinţilor. Cei care doresc să se închine aici au ocazia să se roage Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, Sf. Achachie, Sf. Neofit, Sf. Paraschiva, ale căror părticele de moaşte se află în raclă.
Sfântul Antim, cărturarul desăvârşit
Mănăstirea Antim a fost ridicată între anii 1713 și 1715 de Mitropolitul Ţării Româneşti, un cărturar desăvârşit, un ierarh înţelept al neamului nostru, venit aici din părţile Georgiei din Ivir.
Mitropolitul a întocmit el însuşi planurile mănăstirii, aşa încât aceasta să arate ca o cetate, cu turnuri la cele patru colţuri ale zidului împrejmuitor. Antim Ivireanul a sculptat uşa de lemn care se găseşte şi astăzi. Mai demult, la Antim se păstra Marele Mir al Mitropoliei Ţării Româneşti.
Călugării de la Mănăstirea Tuturor Sfinţilor au fost păstoriţi de Sfântul Antim spre activităţi cultural duhovniceşti, mai ales că marele cărturar a instalat aici o tipografie. În 1912, la clădirile complexului monahal de la Antim s-a adăugat Palatul Sfântului Sinod, când a luat fiinţă şi Biblioteca Sfântului Sinod. Sfântul Antim a fost un apărător al drepturilor Bisericii Ortodoxe şi al poporului român. Pentru aceasta şi pentru atitudinea sa vehement antiotomană, în 1716, la cererea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic şi condamnat la exil pe viaţă în Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai. Pe drum a fost ucis de ostaşii turci şi trupul aruncat. La câţiva ani după moartea sa, Patriarhia Ecumenică a ridicat nedreapta caterisire a Sfântului şi a fost reabilitat. A fost canonizat în anul 1992, având ca zi de prăznuire 27 septembrie.
„Rugul Aprins” din perioada comunistă
La Mănăstirea Antim, în perioada comunistă a funcţionat acea mişcare religioasă numită „Rugul Aprins”, unde intelectuali de marcă se întâlneau şi discutau despre desăvârşire sufletească. Aceștia practicau „rugăciunea inimii”, dorind să aprofundeze cât mai mult trăirea ortodoxă. Printre cei care au participat s-au aflat: Dumitru Stăniloae, Alexandru („Codin”) Mironescu, Vasile Voiculescu, Constantin Joja, Alexandru Elian, Sofian Boghiu, Roman Braga, Felix Dubneac, Ion Marin Sadoveanu, Anton Dumitriu, Dr. G. Dabija, Eugen Profeta etc. În 1948, membrii grupului au fost arestaţi şi condamnaţi la muncă silnică.
Când vine vorba despre rolul cultural şi misionar al acestei mănăstiri, actualul stareţ al mănăstirii, arhimandritul Mihail Stanciu, ne-a spus: „Mănăstirea Antim are, atât prin situarea ei în mijlocul cetăţii, cât şi prin rânduiala sa specifică, o misiune culturală şi socială. Ea nu este doar un centru liturgic al comunităţii, ca toate bisericile şi mănăstirile de altfel, ci şi, potrivit Aşezământului Sfântului Antim, un loc înalt, care răspândeşte în lume lumina lui Hristos prin rugăciune, învăţătură şi milostenie. Şi „Rugul Aprins” a fost o lucrare dumnezeiască şi omenească totodată de luminare şi de întărire în credinţă a poporului, mai ales pentu viitor. Aceasta ne obligă şi pe noi la o angajare mai atentă în problemele credincioşilor, rămânând însă în rânduiala noastră monahală. Rugăciunile, sfaturile, lămuririle teologice, încurajările şi chiar ajutorul material pe care le primesc credincioşii aici sunt, cred, ceea ce şi ei aşteaptă să primească de la Dumnezeu prin slujitorii Lui”.
Translația din 1985
În comunism, Mănăstirea Antim a fost mutilată atât prin demolarea cuhniei din nord-est şi a chiliilor din aceeaşi zonă, cât şi prin mutarea într-un alt unghi a Palatului Sinodal, care întregea complexul arhitectural. Acesta din urmă a fost cea mai grea construcţie mutată în România - 9.000 de tone -, la care s-a adăugat şi greutatea cărţilor din bibliotecă, de peste 1.000 de tone. Lucrările pregătitoare translației, executate după planurile inginerului Eugen Iordăchescu, au durat mai bine de patru luni, iar rotirea în sine a clădirii s-a făcut la 21 ianuarie 1985, pe un ger de minus 18 grade, timp de șase ore, pe o distanţă de aproape zece metri. A fost mutată şi biserica o lună mai târziu, la 20,35 metri vest, pe o temperatură de minus 20 de grade. După toate experienţele prin care a trecut, mănăstirea pare şi mai frumoasă. Aşa învingătoare cum priveşte cerul, iubitoare cum primeşte oamenii.
„Mănăstirea Antim este un centru liturgic al comunităţii, dar şi un loc înalt, ce răspândeşte în lume lumina lui Hristos prin rugăciune, învăţătură şi milostenie” (arhimandritul Mihail Stanciu)
Cu Hramul Duminica Tuturor Sfinţilor
În fiecare an, în prima duminică după Rusalii, Mănăstirea Antim îşi serbează hramul. Este sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, când ne aducem aminte de sfinţii care fac elita Bisericii, de cei prăznuiţi cu fast. Dar pentru că nu ştim numele tuturor, pentru că nu există documente care să amintească jertfa şi viaţa lor, Biserica a hotărât ca aceşti necunoscuţi să fie sărbătoriţi toţi într-o zi.
