de Mariana Borloveanu

Dacă frumuseţea mănăstirilor ne încântă privirea şi ne învăluie într-o stare de bine, slujbele mănăstireşti ajung acolo unde sufletul are mai mare nevoie de hrană spirituală. Şi pentru că ne aflăm în Postul Naşterii Domnului, este înălţător să putem înţelege mesajul acestora acum, la vremea purificării trupeşti şi sufleteşti. Pe lângă Sfânta Liturghie, care se săvârşeşte zilnic, spre deosebire de bisericile de mir, mai sunt şi slujbele de Vecernie, Miezonoptică şi Utrenie.

Vecernia - Prima Slujbă a zilei liturgice
Această slujbă se săvârşeşte seara (după ora 16:00), amintindu-ne de vremea Vechiului Testament. La început se deschid Uşile Împărăteşti şi într-o linişte desăvârşită se face cădirea (tămâierea) Sfintei Mese şi a Sfântului Altar, timp în care mireasma de tămâie învăluie întreaga biserică. Acest ritual de cădire în tăcere simbolizează începutul Facerii Lumii, pe când „pământul era netocmit şi gol”. Ieşind din altar, preotul cădeşte mai departe întreaga biserică şi pe toţi monahii şi mirenii prezenţi, amintind de viaţa binecuvântată a primilor oameni, când Dumnezeu Însuşi mergea prin mijlocul lor, iar Uşile Împărăteşti deschise simbolizează perioada în care porţile Raiului erau accesibile. Înşelarea omului de către om şi căderea lui în păcat prin încălcarea voii lui Dumnezeu sunt sugerate prin închiderea Uşilor Împărăteşti. Primii oameni au fost alungaţi, iar porţile Raiului li s-au închis. În acest moment al slujbei se cântă, cerând ca „pacea de Sus” să ne fie trimisă pe pământ, iar Domnul să ne mântuiască sufletele. De la deschiderea Uşilor Împărăteşti până la rugăciunile din Ectenia Mare şi la cântarea psalmilor este reprezentată starea omenirii, din cauza căderii în păcat a protopărinţilor noştri, Adam şi Eva. Lipsurile, durerea şi suferinţele au intrat în viaţa noastră o dată cu păcatul. Toată nădejdea rămâne în milostivirea lui Dumnezeu.
Cea de-a doua cădire simbolizează jertfele din vremea Vechiului Testament şi rugăciunile oamenilor aduse înaintea lui Dumnezeu. Înălţătoare este şi cântarea imnului în care Fiul lui Dumnezeu este numit „Lumină lină a sfintei slave a Tatălui Ceresc”. Intrarea mică aminteşte credincioşilor de drepţii Vechiului Testament, care au aşteptat venirea Mântuitorului, încrezându-se pe deplin făgăduinţei lui Dumnezeu. Cădirea de la Intrarea mică semnifică prezenţa Duhului Sfânt în biserică. Binecuvântarea cu semnul Crucii arată că prin Crucea Domnului ni s-au deschis iarăşi uşile Raiului. Se citesc apoi fragmente de profeţii ale momentului prăznuit sau învăţături legate de sfântul pomenit în ziua respectivă.
Vecernia se sfârşeşte cu citirea sau cântarea rugăciunii Sfântului Simeon de Dumnezeu Purtătorul, „Acum slobozeşte”, după care se cântă imnul Bunei Vestiri, şi la urmă, întreita cântare a rugăciunii Psalmistului: „Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până-n veac.” Şi se încheie cu Psalmul 33 până la versetul: „Iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele”, apoi cu binecuvântarea preotului. Slujba de Vecernie ne îndeamnă să medităm la cuvântul lui Dumnezeu şi slăveşte iubirea Sa de oameni. Ne povăţuieşte şi ne îngăduie să aducem laudă lui Dumnezeu şi ne pregăteşte pentru somnul nopţii şi pentru zorii zilei următoare.

Miezonoptica - Slujba de la miezul nopţii
La originea Slujbei de Miezonoptică stă instituirea unui serviciu divin la mijlocul nopţii. La schiturile mănăstireşti, încă se mai păstrează rânduiala slujbelor de Miezonoptică, astfel încât toată slujba are loc la lumina lumânărilor. Despre această înălţătoare rugăciune de la miezul nopţii aflăm pentru întâia oară în psalmii lui David şi anume în Psalmul 118, 62: „La miezul nopţii m-am sculat ca să Te laud...”. Mai sunt şi alte mărturii ale necesităţii rugăciunilor din Slujba de Miezonoptică. O astfel de practică la cei mai râvnitori dintre iudeii de mai târziu se confirmă în Faptele Apostolilor (6, 25), care relatează cum Pavel şi Sila, pe când se aflau întemniţaţi în oraşul Filipi, din Macedonia, „pe la miezul nopţii s-au rugat şi au cântat laude lui Dumnezeu”.
Rugăciunea Mântuitorului de la mijlocul nopţii, din Grădina Ghetsimani, înainte de prinderea Sa, constituie o indicaţie certă în favoarea unei adunări pentru rugăciuni la această vreme. O altă certificare a slujbei de la miezul nopţii se regăseşte şi în parabola în care se menţionează că la miezul nopţii s-a făcut strigare: „Iată Mirele vine, ieşiţi întru întâmpinarea Lui!” (Matei 24, 6).

Utrenia - Slujba de dimineaţă
Utrenia este cea mai complexă dintre slujbele ceasurilor. Ea încheie ciclul celor trei servicii divine şi se face în ultima parte din declinul nopţii, spre revărsatul zorilor. Simbolizează jertfa de mulţumire faţă de Cel care aduce lumina şi risipeşte întunericul înşelăciunii.
Slujba începe cu cădirea mare, întocmai ca la Vecernie, iar cei de la strană parcurg rânduiala rugăciunilor din „Orologiu”. La Utrenie, preotul nu apare de la început în faţa Uşilor Împărăteşti, ci pe parcursul citirii psalmilor, amintind astfel timpul în care a fost aşteptată venirea lui Mesia, Lumina care a fost descoperită neamurilor la împlinirea vremii. În timpul Ecteniei mari se aprind toate lumânările, pentru a aminti slava lui Dumnezeu, care a strălucit peste păstori, când li s-a arătat îngerul care a vestit (Luca 2, 9). Evanghelia Utreniei este citită de preot, nu de diacon, aşa cum se obişnuieşte la Sfânta Liturghie. Cădirile se fac după acelaşi tipic al slujbelor, iar preotul are locuri specifice în care stă pe parcursul slujbei.
În zilele săptămânii, Doxologia mare este citită numai până la versetul „Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă...”, de unde se uneşte cu rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta...”, potrivit indicaţiilor din „Orologiu”. Pentru a ajunge la rugăciunea finală se parcurg aceleaşi formule ca şi la Vecernie.

- Slujba de Miezonoptică este impresionantă, iar monahii au trăiri aparte, care numai prin asceză şi rugăciune ajung la spor duhovnicesc. Aceasta se ţine, de obicei, la lumina lumânărilor.