de Cristi Șelaru
În anul 42 d.Hr., Sfântul Evanghelist Marcu ajungea în Egipt, unde avea să întemeieze prima biserică creștină din Africa. Învățăturile comunității religioase din Alexandria s-au răspândit în tot Egiptul, ajungând ca, la începutul secolului al III-lea, creștinismul să fie religia predominantă. Sf. Marcu a suferit moarte martirică în timpul domniei împăratului roman Nero. În 451, după Sinodul IV de la Calcedon, Biserica din Egipt s-a împărţit: cei care au acceptat învăţăturile Sinodului s-au numit calcedonieni, iar ceilalți, necalcedonieni sau copţi, desprinzându-se de restul ortodocșilor.
Prima comunitate de creştini, la Alexandria
Contrar celor cunoscute de marea parte a ortodocșilor români, nu doar în Europa se găsesc creștini ortodocși. Desigur, există comunități și pe celelalte continente, însă un nucleu extrem de important e cel din Africa. Acolo s-a dezvoltat, încă din primul secol creștin, o comunitate bazată pe învățăturile Sfântului Marcu, în Egipt, la Alexandria. În acest oraș, întemeiat de Alexandru cel Mare, avea să se formeze cea mai veche școală catehetică. Sfântul Marcu a fost primul episcop al Bisericii egiptene sau papă, așa cum aveau să se numească mai târziu întâii stătători ai Bisericii, înainte ca Biserica Catolică să-și numească episcopul la fel. Egiptul este foarte des menționat în Sfânta Scriptură, aici refugiindu-se Sfânta Familie de prigoana din Iudeea.
18 milioane de persoane convertite
Etimologic, denumirea „copt” provine din Gypt (sau Kypt), ca preluare și deformare de greci a cuvântului Egyptos (Aivgupto), și care, inițial, însemna egiptean. În Egiptul de azi, se estimează că sunt între 10 şi 14 milioane de creștini ortodocși copți, iar numărul lor în întreaga lume depășește 18 milioane. Dacă la începutul secolului al III-lea toată populația Egiptului era ortodoxă, lucrurile s-au schimbat radical în secolul al VII-lea, după cucerirea arabă, când populația a început să fie convertită.
Până în urmă cu aproape jumătate de secol, pentru creştinii ortodocşi orientali (cei din Armenia, Egipt, Etiopia, Siria, India), noi, ortodocşii de rit bizantin, eram consideraţi nestorieni. Iar ei, pentru noi, erau eutihieni sau monofiziţi. Totul a început de la cei doi eretici, Nestorie şi Eutihie. Primul, condamnat la Sinodul III Ecumenic, şi al doilea, la Sinodul IV Ecumenic. Bizantinii i-au acuzat pe orientali de monofizitism, adică de erezia lui Eutihie, care considera că în Iisus Hristos e doar o fire - cea divină, care a absorbit-o pe cea umană. În schimb, orientalii au răspuns prin acuzaţia de dioprosopism, erezia lui Nestorie, care învăţa că în Mântuitorul există două persoane (şi nu firi): cea divină, a Fiului lui Dumnezeu, născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, şi cea umană sau istorică a lui Iisus Hristos, cu care s-a născut din Fecioara Maria.
Cult foarte puternic al icoanelor, sfinților și moaștelor
Limbile în care se slujește în Biserica Coptă sunt araba și copta. Textul liturghiei este diferit de al nostru, pentru că ei săvârşesc liturghia Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Grigore de Nazianz şi a Sfântului Chiril al Ierusalimului, însă momentele principale sunt aceleaşi. Au un cult foarte puternic al icoanelor, sfinţilor şi moaştelor. Sfânta Împărtăşanie se face ca la noi, cu pâine dospită. Au o slujbă denumită „a tămâierii de seară”, adică slujba Vecerniei, dar și „slujba tămâierii de dimineaţă”, adică slujba Utreniei. Muzica bisericească este foarte dezvoltată, cântă toată lumea, cu un acompaniament muzical de ţimbale, tobe şi de triangluri; dar fără orgă sau instrumente de muzică. Data Sfintelor Paşti este aceeaşi ca la toate Bisericile Ortodoxe. De la Înviere până la Cincizecime, copții nu postesc, iar salutul este acelaşi, „Hristos a înviat!” - „Adevărat a înviat!”.
Biserica Creștină Coptă, cea mai veche din lume
Primele trei Sinoade Ecumenice, cel de la Niceea (325), cel de la Constantinopol (381) şi cel de la Efes (431), au fost prezidate de patriarhi copţi. Biserica Creștină Coptă este cea mai veche din lume, pentru că ea o precede pe cea Romană de Vest sau Ortodoxă de Est. Copții au propriul calendar bisericesc. Ei sărbătoresc Crăciunul la 7 ianuarie, care, începând cu 2002, e sărbătoare naţională în Egipt. Calendarul copt este calendarul martirilor. Anii copţi sunt număraţi începând cu anul 284, anul când Diocleţian devine împărat roman, a cărui domnie a fost marcată prin torturi şi execuţii în masă ale creştinilor, în special în Egipt. De aceea, anul copt este identificat prin abrevierea AM (de la Anno Martyrum sau Anul martirilor).
Persecuţiile din Egipt din secolul al III-lea au dus la naşterea mişcării monastice. Credincioșii au fugit din oraşe în deșert. Aici au apărut, pentru prima dată, călugării. Mare parte din Pateric este alcătuit din scrierile acestor sfinți călugări africani. Sfinţii Antonie şi Pahomie au organizat şi au stabilit regulile vieţii monahale, care s-au împrăştiat ulterior din Egipt în toată lumea creştină. În secolul al IV-lea, Africa a fost scena controverselor teologice care au marcat istoria Creştinătăţii. Învăţăturile lui Arie au fost respinse de Sfântul Atanasie, iar Sinodul I Ecumenic a fost convocat în anul 325, la Niceea, pentru a da un răspuns acestei controverse, deși era o dispută teologică doctrinală africană locală. Rezultatul: Crezul de la Niceea, care, ulterior, a fost extins şi a devenit simbol de credinţă.