de Raluca Grințescu
Europa speră ca norul vulcanic să nu coboare sub 2.000 de metri, ca ameninţătoarea cenuşă să nu cadă pe pământ. Cât de dăunător este acest praf fin venit din măruntaiele pământului? Medicii ne avertizează că inhalarea cenuşii vulcanice prezintă riscuri pentru sănătate. Agricultorii s-ar bucura să cadă peste culturi un pic de praf vulcanic, fiindcă, din cele mai vechi timpuri, acesta a fost un bun îngrăşământ. Prin unele părţi ale lumii, femeile îl foloseau la spălat şi la fabricarea săpunului. Iar în unele clinici moderne, cenuşa vulcanică este un remediu terapeutic pentru afecţiuni reumatismale şi pentru celulită. Ţăranii români au descoperit şi ei că în sobă găsesc un leac extrem de util. Să vedem care e diferenţa între cenuşile vulcanice şi cele vegetale şi ce beneficii terapeutice puteți obţine de pe urma lor.
Contra cheliei şi a arsurilor
Încă din Antichitate, oamenii au observat că din cenuşă se pot obţine leacuri pentru diferite boli. Dar nu orice cenuşă este bună. La ţară se foloseşte şi azi cenuşa vegetală rezultată prin arderea de coceni de porumb, paie de cereale, frunze uscate, coada-calului, urzică-moartă, păpădie, teci de fasole uscată. Cenuşa diferitelor esenţe de lemn este, de asemenea, valoroasă ca remediu, fiind bogată în calciu şi în magneziu, zinc, seleniu, sodiu şi potasiu. Lemnul de tei sau de mesteacăn lasă o cenuşă bună de mestecat, deoarece ajută la îmbunătăţirea digestiei, a activităţii cerebrale, la prevenirea insolaţiei şi a infarctului pe timp de arşiţă. Oamenii obişnuiau să păstreze cenuşa din vatră şi peste vară, ca s-o aibă la îndemână la necaz, mai ales în caz de arsuri, când, presărată pe rană, diminua durerea şi vindeca arsura. Cea mai cunoscută şi eficientă întrebuinţare a cenuşii vegetale este ca leac pentru căderea părului şi pentru întărirea unghiilor. Ramurile verzi de mesteacăn se pun cu un capăt în foc, iar prin capătul opus iese seva cu care se unge scalpul. Din coaja subţire, prin ardere, se obţine dohat (cenuşă vegetală), cu care se unge chelia. Femeile aveau păr strălucitor şi sănătos, fără mătreaţă, dacă la clătire adăugau în apă cenuşă din sobă. Aceeaşi cenuşă era cel mai eficient detergent pentru spălarea rufelor.
Vindecă psoriazisul
Intern, ajută în afecţiuni digestive (vărsături, diaree cronică, balonări, paraziţi intestinali), în boli cardiace (bradicardie, palpitaţii, insuficiență cardiacă, hipertensiune arterială), afecţiuni neuropsihice (iritabilitate, neurastenie, agitaţie psihomotorie), alcoolism, hipoglicemie, paralizii, slăbiciune musculară, astm bronşic. Extern, vindecă psoriazisul, micozele şi scabia dacă se fac spălături cu suspensie din această cenuşă. Cenuşa vegetală este contraindicată în tahicardie şi în constipaţie. Se recomandă câte o jumătate de linguriţă cu cenuşă în 50 ml apă, de trei ori pe zi, cu 30 de minute înaintea meselor. Compresele cu cenuşă de viță-de-vie înmuiată în oţet, aplicate pe locurile vătămate, vindecă înţepăturile de insecte şi muşcătura de şarpe. Pentru amigdale inflamate, cenuşa caldă învelită în batic se leagă la gât. Peste batic se pune un fular de lână. După o noapte, gâlcile se dezumflă. Durerile arsurilor trec dacă se presară pe ele cenuşă de salcie sau de mesteacăn. Nu vor mai apărea nici vezicule.
Are efect calmant în cazul migrenelor
Compresele cu cenuşă de viță-de-vie sunt un remediu eficient contra hemoroizilor. Cenuşa ia durerile de gută dacă se amestecă bine cu seminţe de in pisate şi cu puţină apă caldă şi se împachetează piciorul cu celofan. Negii dispar dacă sunt tamponaţi frecvent cu leşie de frunze şi scoarţă de fag amestecată cu apă. Pentru dureri de cap se fac băi calde de picioare cu sare şi cenuşă de lemn. Aceste băi atrag sângele spre picioare, slăbind tensiunea de la cap. Ele au efect calmant nu numai în durerile de cap, dar şi pentru durerile de gât şi pentru cârcei. Previn acciden- tele cerebrale în cazul în care se simte o tensiune puternică în regiunea capului. Baia de cenuşă, mai precis cu leşie obţinută după ce cenuşa a stat în apă caldă 12 ore, tratează artrita polireumatoidă. Emfizemul pulmonar se vindecă şi el cu cenuşă vegetală, în cure de câte o săptămână pe lună. Presărată pe picioare, cenuşa din coji de nuci verzi inhibă creşterea firelor de păr, acesta fiind unul dintre cele mai vechi trucuri cosmetice ale femeilor.
Pentru hepatită şi hipertensiune
Suspensia de cenuşă vegetală se poate bea. Medicina populară foloseşte cenuşă de stejar în tratarea hipertensiunii. Într-un litru de apă clocotită se pun patru linguri cu cenuşă de stejar şi se lasă o zi şi o noapte. Se strecoară prin tifon şi se bea timp de două săptămâni, câte trei linguri, de trei ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă. După o pauză de cinci zile, cura se repetă. Prostatita se tratează cu o linguriţă cu pulbere fină de cenuşă de tei, infuzată în 200 ml apă clocotită, cinci-şapte minute sub capac. Se bea o dată pe zi, timp de șapte zile. Dacă luați crenguţe de vişin cu muguri, dar fără frunze, le uscați şi le ardeți pe o tavă de metal, cu această cenuşă, amestecată cu apă clocotită şi apoi răcită, se poate trata hernia ombilicală. Se bea lichidul călduţ, de trei ori pe zi, cu 20-30 de minute înainte de masă. Pentru hepatită, se ard sâmburi de măsline, de struguri şi seminţe de cânepă. Se mărunţesc rădăcini de ştevie şi de rostopască, apoi se încălzesc şi acestea într-un vas de tuci până la carbonizare. Se mai iau şi crengi de viță-de-vie uscate de un an şi se ard la foc înăbuşit. Toate pulberile obţinute se amestecă în proporţii egale. Pentru tratament, se ia câte o lingură rasă din acest amestec, între mese, la trei zile. Cenuşa se amestecă bine cu miere sau cu vin roşu natural.
Băi cu leşie
Băile cu leşie sunt extraordinare pentru prevenirea şi tratarea diverselor boli. Cenuşa din lemn de stejar e bună pentru copii, dar e folositoare şi celor aflaţi în convalescenţă. Pentru ulcer varicos se cern 500 g cenuşă de tei sau de mesteacăn şi se toarnă peste ea cinci litri de apă clocotită. Se strecoară prin trei straturi de tifon. Piciorul cu ulcerație se ţine în leşie o jumătate de oră. Se mai pot pune comprese cu cenuşă vreme de două ore. Pentru urticarie, de trei ori pe săptămână, corpul se spală cu decoct de cenuşă obţinută din copaci de foioase, de preferat mesteacăn. Un pahar cu cenuşă se toarnă în patru litri de apă rece, se aduce până la punctul de fierbere şi se ia de pe foc. Lichidul se lasă pentru limpezire timp de 24 de ore, apoi se strecoară prin vată sau prin filtrul de cafea şi se păstrează la rece. Înainte de folosire, cantitatea necesară de decoct se diluează cu apă călduţă, în proporţii egale. Pentru dureri reumatice, într-un vas emailat se amestecă părţi egale de apă şi cenuşă de mesteacăn. Se pune pe foc mic, 10-15 minute, apoi se infuzează 24 de ore. Un litru de infuzie limpezită se toarnă în cada cu apă, în care bolnavul stă 10-15 minute. După procedură, corpul trebuie frecat bine cu un prosop.
Din coceni, excelentă pentru stomac
Pentru crampe, dureri de picioare, transpiraţie excesivă, dereglări de circulaţie sangvină, distonie vegetativ-vasculară: într-o găleată cu şase-şapte litri de apă caldă se adaugă un amestec din 1/3 pahar cu sare şi 2/3 pahar cu cenuşă de stejar sau de mesteacăn. Picioarele se introduc în găleată şi se ţin 15-20 de minute. În caz de intoxicaţie cu ciuperci se ia o linguriţă cu cenuşă obţinută din pere de toamnă. Dar ingredientul din care se prepară cenuşa vegetală cea mai căutată în scop terapeutic este coceanul de porumb. Cocenii se lasă vreme de o lună la uscat în spaţii aerisite. Apoi se ard pe o tablă. Cenuşa obţinută se pune într-un litru de ţuică tare sau în alcool alimentar de 40 de grade. Se lasă să stea vreme de 16 zile, agitând conţinutul cât mai des, după care se mai lasă 48 de ore nemişcată (pentru a se decanta) şi se filtrează. Se ia câte o lingură de trei ori pe zi, pe stomacul gol, contra gastritei hipoacide, a indigestiilor şi a fermentaţiilor gastrointestinale, contra diareii şi a infecţiilor colonului. Extern, preparatul se foloseşte ca antiseptic şi antiparazitar.
Apa filtrată cu cenuşă e cea mai pură
Una dintre cele mai neaşteptate calităţi ale cenuşii este cea de purificator. În lacurile vulcanice, este cea mai pură apă, nu trăieşte niciun microorganism, practic, e apă distilată. Aceasta se datorează cenuşii vulcanice, un agent de sterilizare natural. Apa în care s-a decantat cenuşa este apă pură. Puteți şi dumneavoastră să obţineți acasă o astfel de apă terapeutică, dar cu condiţia să decantați foarte bine cenuşa vegetală de apa de băut. În gospodărie, cu ajutorul cenușii se purifică şi ţuica. La fiecare litru de ţuică se adaugă 50 g cărbune de lemn. În timpul zilei, ţuica se agită puternic de patru-cinci ori, apoi se lasă la limpezit șapte zile. Se filtrează printr-un strat de vată învelită în tifon. Tot datorită proprietăţilor dezinfectante, cenuşa e recomandată persoanelor predispuse la transpiraţie excesivă. Se pune în încălţări un strat de pulbere fină de cenuşă şi se acoperă cu două straturi de tifon. Cenuşa absoarbe mirosurile, de aceea e un bun deodorizant. Se pune în dulap o cutie perforată sau un săculeţ cu cenuşă. Acelaşi efect are şi cenuşa aşezată în frigider, în baie sau în debara. Cenuşa are efect circa trei săptămâni.
Împachetări în cenuşă vulcanică
Cenuşa vulcanică are şi ea întrebuinţările ei terapeutice. Împachetarea cu nămol din cenuşă vulcanică (bogată în vitamine naturale, minerale) ajută la relaxarea muşchilor, stimulează circulaţia sangvină, înlătură şi atenuează durerile de orice natură. Este un tratament ideal pentru cei care suferă de reumatism, dureri cauzate de artrită sau pentru cei predispuşi la oboseală. De asemenea, este eficientă în eliminarea celulitei. Cenuşa vulcanică este cunoscută din cele mai vechi timpuri ca sursă de purificare pentru piele, elimină toxinele şi hrăneşte pielea cu minerale. Împachetările cu nămol de cenuşă ajută pacientele să slăbească sănătos, fără urme de vergeturi. O companie japoneză care produce cosmetice se bucură de fiecare dată când mai erupe un vulcan, deoarece are materie primă pentru creme şi loţiuni. Unele firme utilizează cenuşa vulcanică în compoziţia produselor de înfrumuseţare. Se pare că ingredientul cel mai bun este cenuşa veche de circa 400.000 de ani, sedimentată, pentru care sunt necesare săpături serioase. Dar şi bunicile noastre foloseau cenuşa din sobă pentru frumuseţe. Îşi spălau mâinile cu apă şi cu cenuşă, iar rezultatul era miraculos: mâinile îşi recăpătau fineţea.
Leșia care spală orice pată
Pentru rufărie se foloseşte leșia în loc de detergent. Se pune într-o găleată cenuşa de cu seară, peste ea se toarnă apă. Apa rezultată şi folosită a doua zi spală bine orice pată, ba chiar dezinfectează lenjeria. Leşiei i se verifică tăria în mod tradiţional astfel: se introduce în lichid un ou proaspăt de găină, iar dacă acesta iese la suprafaţă, leșia e tare. Dar cenuşa este ingredient de bază şi în obţinerea săpunului natural, care nu necesită fierbere. Reţeta e ştiută de femeile de la ţară şi astăzi, ele folosind grăsime, apă şi cenuşă. Cenuşa mai e întrebuinţată la sate şi ca leac contra fumatului. Se utilizează nu cenuşă vegetală, ci aceea obţinută din carbonizarea penelor de găină sau de rață, care se amestecă bine cu bicarbonat de sodiu. Se scoate tutunul din trei ţigări, se amestecă apoi cu cenuşă şi se bagă cu ajutorul acului înapoi în ţigară. Fumătorul va începe să simtă repulsie faţă de viciul său. De asemenea, cenuşa este un ingredient cu valenţe magice, fiind prezent şi în ritualurile creştine. Chiar şi metaforic, cenuşa face parte din viaţa noastră. Atunci când începeți postul, spuneți că vă puneți cenuşă în cap. De fapt, acesta este simbolul umilinţei pentru a ne curăţi de păcate.
„Medicament” stomatologic
Primăvara, când se taie vița-de-vie, se adună crengile tăiate, se usucă la soare şi se ard pe o tablă sau în sobă ca să se facă cenuşă. Zece grame din acest praf se adaugă într-un litru de vin. Vinul cu cenuşă se pune într-o sticlă care să se poată închide bine, şi cu acest vin se spală pe dinţi şi se clăteşte bine gura înainte de culcare şi după mese. Leacul este foarte bun pentru afecţiuni orale: parodontoză, gingivită, carii, sângerări. Cenuşa amestecată cu apă e indicată la clătirea gurii dacă persoana suferă de afecţiuni gingivale sau sângerări. Mai mult, cenuşa ţine loc de pastă de dinţi, acesta fiind unul dintre secretele cu ajutorul căruia oamenii din vechime reuşeau să-şi păstreze dantura până la vârste înaintate.
Sfaturi practice