Main menu

header

de Dana Georgescu

Deodorantele ar putea creşte riscul declanşării cancerului la sân

În cadrul unui nou studiu apărut în publicaţia internaţională pentru cancer şi condus de cercetătorii de la Universitatea din Geneva a fost descoperit faptul că expunerea pe termen lung la clorura de aluminiu (care se regăseşte şi în produsele antiperspirante) poate declanşa dezvoltarea unor tumori foarte agresive, care se pot răspândi în diferite părţi ale corpului. De asemenea, aceştia consideră că substanţa nu acţionează asupra corpului precum estrogenii, hormonii care alimentează tumorile. În plus, principalul cercetător, profesorul oncolog Andre-Pascal Sappino, a spus: „Cred că ar trebui să evităm toate produsele care se utilizează la subraţ”.

Mediul înconjurător joacă un rol important în apariţia demenţei

Potrivit unui studiu realizat recent la Universitatea din Edinburgh, Marea Britanie, mediul înconjurător joacă un rol foarte important în apariția demenței. Analizând 60 de studii, cercetătorii au descoperit nenumărate dovezi ale legăturii dintre demenţă şi poluare și susțin că oxizii de azot, ozonul și monoxidul de carbon sunt legați de apariţia demenţei. Totodată, s-a găsit o conexiune între deficienţa de vitamina D, fumatul pasiv, expunerea la pesticide şi demenţă, iar cea mai surprinzătoare legătură a fost cea a locuitului în apropierea liniilor de înaltă tensiune.

Cafeaua nu trebuie băută imediat după trezire

Cea mai bună oră pentru băut cafeaua este între 9:30 şi 11:30 sau între 13:30 şi 17:00, susțin oamenii de știință, în urma unui studiu realizat de neurologul Steven Miller de la Uniformed Services University of the Health Sciences din Statele Unite. Corpul nostru se trezeşte în mod natural între 8:00 şi 9:00 dimineaţa, iar ceasul biologic este receptiv la efectul cafeinei la câteva ore de la trezire, adică după ce hormonul cortizon atinge apogeul (8:00-9:00, 12:00-13:00 și 17:30-18:30).

O relaţie de cuplu frumoasă ne menţine sănătoşi

Oamenii care au partenerul de cuplu fericit sunt mai sănătoşi. Aceasta este concluzia unui studiu condus de profesor Wiliam Chopik de la Universitatea Michigan, Statele Unite, pe baza cercetărilor precedente care susţin că oamenii fericiţi sunt mai sănătoşi. Acesta a observat că partenerii fericiţi pot oferi mai mult suport persoanei de lângă ei și că pot implica persoanele nefericite în activităţi precum odihna, echilibru alimentar, dar şi efectuarea exerciţiilor fizice. La cercetare au participat 1.981 de cupluri.