Main menu

header

615 12 1de Carmen Ciripoiu

Vineri, 12 februarie 2017, librăria Cărturești a fost gazda unui eveniment de excepție: lansarea romanului „Înger printre oameni”, tipărit la Editura Andrei Books, Râmnicu-Vâlcea, purtând semnătura artistei Cristina Boboacă (alias Teresa Tina), cea mai frumoasă lecție de iubire, putere, luptă și perseverență pe care o are un medic pentru pacientul său.

Salvatorul unei artiste de talie mondială

„Îmi voi trimite mereu îngerii în jurul vostru să vă protejeze în tot ceea ce faceți” (Psalmul 91). Se spune că fiecare om are un înger care-l păzește de aproape. Există însă și cazuri în care oamenii se transformă peste noapte, în îngeri, atunci când fac parte din categoria celor care-și confundă viața cu meseria. Acesta a fost și cazul doctorului Sorin Godeanu, medic la Spitalul de Urgență Floreasca din București, salvatorul unei artiste de renume mondial, celebra antrenoare Sun Zhi Ping de la Circul de Stat din Tianjin. Romanul „Înger printre oameni” este un elogiu adus doctorului Sorin Godeanu, „omul care mi-a oferit o lecție, omul în care am regăsit speranța, prin simpla intersecție a vieții mele cu a dumnealui, o ființă trimisă special de Dumnezeu pentru a-mi demonstra că experiențele la care ne supune viața pot părea inițial o catastrofă, însă sunt de fapt o purificare a spiritului”, de Sun Zhi Ping și cântăreaţa Teresa Tina, cea care a devenit martorul întregii întâmplări din postura de translator.

Vindecare fără bisturiu

615 12 2Cartea prezintă povestea marii artiste a Circului de Stat din Tianjin, mama Sun, cum au numit-o toți cei care au contribuit la salvarea sa atunci când a fost pe marginea abisului, din momentul în care antrenoarea a ajuns la Spitalul de Urgență Floreasca din București aproape în neființă după ce a suferit un accident vascular, și până când a părăsit acea instituție și „redeschide, totodată, căile spre nenumărate vieți salvate, dar și o cale spre a nu uita și spre aducere aminte, pentru ca toți cei mulți, care au primit binefacerea să-l aibă mereu în memorie pe un om adevărat, devenit înger păzitor de suflete”. Un „film“ văzut și trăit timp de câteva luni de un doctor dăruit total meseriei, supus în permanență datoriei și dorinței de a face imposibilul pentru a le reda pacienților săi dreptul la viață, medicul Sorin Godeanu, translatoarea Teresa Tina și mama Sun. O vindecare spectaculoasă, fără bisturiu, bazată pe experiența unui medic care nu și-a uitat niciodată jurământul și pe un protocol de plante medicinale cu totul excepționale, banale în esență, dar care au salvat un om din ghearele morții când nimeni nu i-a mai acordat nici cea mai mică șansă. „Înger printre oameni”, un volum sensibil, scris cu o măiestrie aparte care înlesnește accesul cititorilor către bogăția și noblețea spirituală. „Din această încercare am dobândit o lecție foarte vie: niciodată nu trebuie să încetezi să lupți, să speri, să crezi în vindecarea ta. Cu dragoste deplină și cu recunoștință eternă, Sun Zhi Ping”.