Main menu

header

cotnari wide

635 15 1de Roxana Istudor şi Claudiu Melinte

Cele mai recente studii privind consumul de îndulcitori artificiali sunt de natură să stârnească preocupare - un sfert dintre copiii americani și peste 41% dintre adulți au în meniul zilnic alimente și băuturi care conțin aceste substanțe. La nivel mondial, piața zahărului și a îndulcitorilor se apropie de 100 de miliarde de dolari în 2017.

Popularitate-record

Consumul îndulcitorilor artificiali se află la un nivel-record în SUA, cu o creștere de 200% între 1999 şi 2012, arată site-ul sciencedaily.com. Un studiu de anvergură pe această temă, publicat în „Journal of the Academy of Nutrition and Dietetics”, a evidențiat că: 17% dintre adulți consumă băuturi cu îndulcitori artificiali de cel puțin trei ori pe zi; aportul acestor substanțe crește odată cu creșterea masei corporale, legând acest consum de obezitate; 70% din consumul de îndulcitori artificiali are loc acasă, aceste substanțe fiind prezente în alimentele și băuturile copiilor pornind de la vârsta de 2 ani. „În 1999, doar 8,7% dintre copii declarau că folosesc îndulcitori artificiali; 13 ani mai târziu, procentul ajunsese la 25,1. La rândul lor, adulții susțin această tendință, introducând îndulcitorii în dietă prin intermediul băuturilor nealcoolice și printr-o varietate de produse alimentare”, remarcă Allison Sylvetsky, autoarea studiului, de la Școala de Sănătate Publică a Universității „George Washington”, din capitala SUA.

Sintagma „fără zahăr”, o capcană

Cum se explică această creștere impresionantă a consumului de îndulcitori artificiali? La prima vedere, aceștia îmbunătățesc aspectul alimentelor, culoarea, textura și gustul acestora. Intrate pe piață ca o alternativă la consumul de zahăr, aceste substanțe și-au făcut loc în conștiința colectivă ca fiind mai puțin nocive, dacă nu chiar sănătoase. Multe dintre ele sunt aprobate pentru consum de autoritățile în domeniu ca înlocuitori ai zahărului, inclusiv unele extracte de plante. Foarte multe persoane consideră că utilizarea acestor îndulcitori are efect în efortul de scădere în greutate, iar mulți părinți - care iau în considerare și părerile unor experți - cred că este o idee bună consumul de către copii, prin simpla prezență pe etichete a celebrului termen „light”. „Sintagma «fără zahăr» nu trebuie luată automat ca atare, pentru că poate să însemne că produsul conține un îndulcitor artificial. Astfel, în realitate, părinții cumpără pentru copii versiuni light ale unor băuturi cu îndulcitori, gândind că aceasta este o opțiune sănătoasă”, avertizează Sylvetsky.

Înlocuirea unui „rău”...

Pentru a se determina care sunt avantajele consumului de îndulcitori artificiali - chiar dacă mai sunt necesare studii suplimentare și un timp pentru evaluarea impactului asupra organismului uman -, diferite publicații și site-uri de specialitate au sintetizat datele momentului. Astfel, se poate afirma că îndulcitorii artificiali captează gustul dulce fără niciun strop de zahăr, deci utilizarea lor înseamnă literalmente eliminarea acestuia. Mai departe, se poate spune că au mult mai puține calorii, ceea ce îi face preferabili pentru persoanele care luptă cu menținerea greutății. Tot legat de acest domeniu, îndulcitorii artificiali pot constitui o punte de trecere a persoanelor care vor să-și schimbe alimentația de la consumul de dulciuri dăunătoare la o dietă mai sănătoasă, fără stresul renunțării complete la gustul dulce. Nu în ultimul rând, impactul acestor îndulcitori asupra nivelului zahărului din sânge este mult diminuat, ceea ce îi recomandă, cel puțin aparent, pentru controlul diabetului.

Organismul îi consideră toxine

Cel mai mare dezavantaj al îndulcitorilor artificiali este identificabil din chiar denumirea lor. Mai exact, faptul că sunt artificiali face organismul să reacționeze ca atare atunci când sunt consumați. Odată absorbiți de metabolism, sunt indicați ca substanțe necunoscute sau toxine, ceea ce îi transportă direct la nivelul ficatului, care are un stres în plus în încercarea de a scăpa de aceste substanțe (comparabil cu efortul de a scăpa de excesul de alcool!). Sub acest aspect, este de consemnat și faptul că, pe parcursul metabolizării, organismul nu are nimic de câștigat de pe urma prezenței lor. Alte dezavantaje majore se referă la efectele acestor îndulcitori asupra sănătății. Potrivit unor cercetări recente, chiar dacă la nivel oficial și per ansamblu sunt percepuți ca produse sigure, îndulcitorii artificiali pot fi legați de apariția unor boli grave, chiar a cancerului. De altfel, potrivit Institutului Național de Sănătate din SUA, există date care duc la concluzia că îndulcitorii artificiali pot fi legați de creșterea în greutate, în special în cazul adolescenților și tinerilor. Totodată, dat fiind faptul că nu există în natură în stare naturală, consumul lor poate fi considerat ingerare de chimicale pe care încă nu se știe dacă organismul este capabil să le gestioneze fără urmări sau nu, arată connectusfund.org.

„Îndulcitorii artificiali pot declanșa pofta pentru alte produse care conțin zahăr și pot da metabolismul peste cap“ (Suzanne Somers, producător tv)

Mai bine puţin din ceva natural

Atunci când se consumă zahăr, sângele îl transportă la celule, transformându-l în energie sau depozitându-l. Este o substanță pe care organismul o recunoaște. În schimb, atunci când se consumă îndulcitori artificiali, aceștia nu pot fi absorbiți, întrucât organismul nu este programat să metabolizeze așa ceva. De aici pericolul apariției unor reacții digestive dintre cele mai serioase și apelul specialiștilor către consumatori de a face alegeri naturale. Care sunt acestea? Cele cunoscute de veacuri: mierea, siropurile de fructe, nectarurile sau, dacă zahărul pur și simplu nu se poate elimina, recursul la formulele mai puțin dăunătoare, cum ar fi cel din sfeclă, precum și la un consum cât mai redus cu putință. Ca regulă generală, este preferabil pentru organism să fie ingerat puțin din ceva natural decât mult din ceva artificial…