Main menu

header

cotnari wide

de Călin Popa şi Florica Pintea

Exerciţiul fizic, antidot la dependenţa de droguri

Potrivit unor cercetări de dată recentă, efectuarea de exerciții fizice în mod regulat este unul dintre mijloacele eficiente de combatere a dependenței de droguri, arată experții de la Universitatea din Buffalo, SUA. „Rezultatele noastre pun în evidență faptul că mișcarea de tip aerobic este o strategie utilă pentru prevenirea revenirii la obiceiul de a consuma droguri și poate fi o parte importantă a programelor de recuperare a dependenților”, explică specialistul Panayotis Thanos.

Chimicalele din unghiile false cauzează alergii

Substanțele chimice utilizate pe scară largă pentru gelurile de unghii au declanșat o adevărată epidemie de alergii, atrage atenția Societatea Dermatologilor din Marea Britanie. Mai mult, intrarea acestor substanțe chimice în piele poate duce nu doar la pierderea în timp a unghiilor naturale, ci și la erupții cutanate de tot felul, la transpirația abundentă a mâinilor și chiar la probleme în zona genitală, avertizează experții. Potrivit studiilor, 93% dintre reacțiile la chimicalele folosite pentru unghiile artificiale se înregistrează în rândul femeilor.

Depresia postnatală loveşte şi taţii

Depresia postpartum poate apărea și în cazul taților, nu doar al mamelor, arată rezultatele unui studiu recent, ale cărui rezultate au fost prezentate în cadrul unei conferințe a Asociației Psihologice Americane. Mai precis, dacă în cazul femeilor această afecțiune este generată în principal de schimbările hormonale, lipsa odihnei, anxietatea și efortul corpului de a duce sarcina, în cazul taților același nivel de depresie postnatală este cauzat de lipsa somnului și de teama că nu vor putea să aibă grijă așa cum trebuie de copilul venit pe lume.

Lumina telefonului mobil afectează retina

Cercetătorii de la Universitatea Toledo, din Ohio, au pus în evidență, în cadrul unui studiu de amploare, faptul că lumina albastră a telefonului mobil și în general al majorității gadget-urilor moderne are capacitatea de a afecta retina. Potrivit experților, această lumină este absorbită de moleculele din retină și declanșează producerea unei toxine care omoară celulele. Acest fenomen poate duce în timp la crearea unor spații „oarbe” tot mai largi pe suprafața retinei, ulterior acest proces ducând la degenerarea maculară și în foarte multe cazuri chiar la orbire.