Main menu

header

de Gabriela Niculescu

România are mult de lucru în ceea ce priveşte sistemul sanitar. De la aparatura veche sau chiar lipsă până la personalul calificat corespunzător standardelor europene, spitalele şi clinicile noastre au de recuperat. Şi chiar atunci când credeam că speranţele vor pieri, a ajuns la urechile noastre o veste îmbucurătoare: sistemul sanitar din sfera medicinei dentare va fi resuscitat. Societatea Română de Ergonomie Dentară (SRED) a lansat, împreună cu instituţii de învăţământ medical din Bucureşti, Constanţa, Iaşi şi Timişoara, Proiectul „Ergonomie, prevenţie, management performant în medicina dentară prin aliniere la standarde europene”, care este cofinanţat din Fondul Social European „Investeşte în oameni”.

Vom avea specialişti mai buni şi aparatură performantă
Dr. Cristian Comeş, preşedintele SRED, ne-a spus ce urmăreşte acest proiect, care se va derula pe perioada a trei ani. „Alinierea practicilor din România conform normelor Uniunii Europene adoptate la nivel naţional implică echipa dentară - medic stomatolog, asistent, tehnician dentar - şi ţin de asigurarea sănătăţii şi a securităţii la locul de muncă prin utilizarea de tehnologii moderne de informatică medicală şi prin crearea unor programe coerente şi eficiente de formare profesională. O consecinţă importantă va fi şi conformitatea actului medical, apreciată prin indici ai societăţilor de asigurare europene, ceea ce va permite libera circulaţie a pacienţilor români cu asigurare în spaţiul Uniunii Europene.
Ergonomia dentară s-a dezvoltat o dată cu diversificarea instrumentelor şi a echipamentelor dentare în acelaşi timp cu creşterea gradului de complexitate a tehnicilor curente de lucru şi a posibilităţilor de evaluare, ceea ce conduce la eficientizarea activităţii, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi prevenirea factorilor ocupaţionali atât în beneficiul echipei dentare, cât şi al pacientului. Ea stabileşte reguli şi standarde care trebuie asimilate, aplicate şi individualizate de fiecare medic stomalog, care sunt valabile pentru toate specialităţile dentare, bineînţeles cu particularităţi pentru fiecare în parte”, ne-a lămurit specialistul.
Cu alte cuvinte, investiţiile se fac atât pentru personalul specializat în medicină dentară, cât şi pentru pacienţi. Va creşte gradul de prevenţie, se vor face traininguri pentru tehnologiile moderne la care trebuie să ne aliniem şi se va aduce aparatură performantă, astfel încât stomatologii să lucreze în condiţii cât mai sigure, iar beneficiarii să obţină rezultate eficiente. Un alt aspect important pentru pacienţi este că toate aceste investiţii nu vor duce la scumpirea tratamentelor din cabinetele stomatologice.

Fondul Social European este cofinanţator
Proiectul „Ergonomie, prevenţie, management performant în medicina dentară prin aliniere la standarde europene” (POSDRU/81/3.2/S/55651), care are o valoare de 17.510.762 de lei, e cofinanţat din Fondul Social European – „Investeşte în oameni”, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, iar la el participă, pe lângă SRED, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” din Iaşi şi Aleron Training SRL.

Proiectul se va derula în trei faze

În cadrul acestui proiect au fost identificate trei faze de acţiune. Prima este un proces de cercetare pentru a identifica statusul curent al modalităţilor de lucru în medicina dentară din punct de vedere ergonomic şi managerial, ţinând cont de prevenirea transmiterii infecţiilor în cadrul fluxurilor de lucru, precum şi compararea practicii actuale la nivel naţional cu modalităţile curente de lucru în ţările europene. Pe baza acestor studii, experţii vor crea metodologii de formare şi perfecţionare a personalului medical dentar. Cea de-a doua fază constă în coagularea unei echipe de 100 de formatori naţionali în domeniile de interes ale proiectului, o platformă e-learning (se poate învăţa de pe internet) adresată grupului-ţintă şi cinci centre experimentale de training pentru perfecţionarea profesională a categoriilor de specialişti din domeniul medical dentar cuprins în grupul-ţintă. Cea de-a treia şi ultima etapă a proiectului constă în programe de training adresate personalului medical dentar cuprins în grupul-ţintă.

„Alinierea practicilor din România conform normelor Uniunii Europene adoptate la nivel naţional implică echipa dentară şi ţin de asigurarea sănătăţii şi a securităţii la locul de muncă prin utilizarea de tehnologii moderne de informatică medicală, prin crearea unor programe coerente şi eficiente de formare profesională” (Dr. Cristian Comeş)