de Cătălina Tăgârţă

Cu toţii am auzit de HIV sau SIDA, dar prea puţini cunoaştem, cu adevărat, ce înseamnă acest lucru, cum se poate transmite infecţia sau cât de eficient este tratamentul. Ana-Maria Schweitzer (foto), director executiv la Fundaţia Baylor - Marea Neagră, ne-a spus mai multe pe această temă.

„Există un tratament eficient, ce permite controlul viremiei HIV pe perioade lungi”
- Care este situaţia persoanelor cu HIV din România? Despre ce număr vorbim?
- Înainte de a vorbi despre statistici, daţi-mi voie să explic puţin contextul din România. Trăim într-o ţară atipică în ceea ce priveşte transmiterea infecţiei cu virusul imunodeficienţei umane, cel puţin aşa a fost la sfârşitul anilor ’80. Atunci au fost infectaţi mii de copii, ca urmare a faptului că au primit transfuzii cu sânge infectat, au avut internări repetate şi tratamente parenterale multiple. Statul român a clasificat această situaţie drept „accident epidemiologic” şi ulterior a luat măsuri stricte, care limitează transmiterea infecţiei ca urmare a practicilor medicale. Astfel de cazuri au mai fost înregistate în Libia în 1998 şi în Kirghizstan în 2004. În restul lumii, infecţia nu se transmite prin practici medicale neadecvate, ci ca urmare a unor comportamente umane, cum ar fi relaţiile sexuale riscante sau consumul de droguri injectabile. Acum, întorcându-mă la statistici, între anii 1985 şi 2011, România a raportat aproximativ 17.500 de cazuri, dintre care în acest moment sunt în viaţă aproape 10.000 de persoane cu HIV.

- Poate fi HIV îndepărtat în totalitate sau doar ţinut sub control?
- Este foarte important să facem distincţia între tratament şi vindecare. Da, astăzi există un tratament eficient, ce permite controlul viremiei HIV pe perioade lungi. Datorită cocteilurilor de medicamente, pacienţii se bucură de o stare de sănătate excelentă, pot avea copii sănătoşi în anumite condiţii, îşi pot păstra locurile de muncă şi pot avea o viaţă pe care în mod convenţional o numim normală. Pacienţii care ajung să facă boala SIDA sunt cei care fie se prezintă la medic prea târziu pentru ca medicamentele să îi mai poată ajuta, fie cei care nu reuşesc să urmeze terapia corect, şi care dezvoltă rezistenţă la medicamente. Există cazul celebru al pacientului de la Berlin infectat cu HIV, care a primit un tratament pentru leucemie, tratamentul constând într-un transplant de celule stem, despre care s-a crezut că sunt celule rezistente la HIV. Pacientul a fost declarat vindecat, totuşi articolele ştiinţifice de anul acesta ridică încă semne de întrebare în legătură cu dispariţia totală a virusului din celulele acestui pacient. Oricum, de reţinut este că lumea ştiinţifică este mult mai aproape de a găsi un tratament care să vindece infecţia cu HIV - fie că vorbim despre terapie experimentală cu celule stem sau despre intervenţii genetice - decât este de a găsi un vaccin eficient împotriva acestui virus. Pentru omul obişnuit trebuie reţinut că în acest moment este de dorit să se testeze pentru HIV, deoarece poate avea acces rapid la tratamentul ce permite controlul infecţiei.

„A sări două-trei doze pe lună poate fi suficient pentru dezvoltarea rezistenţei la terapie”
- Îmi puteţi descrie, în paralel, o zi din viaţa unui bolnav care se tratează şi a unuia care nu se tratează?
- Aici cred că diferenţa o face factorul psihologic, care este atitudinea pacientului faţă de tratament: consideră pastilele ca fiind un factor de stres, simte că pastilele îi reamintesc de boală, de faptul că trebuie să trăiască după alte reguli decât ceilalţi sau se simte recunoscător pentru că trăieşte într-o ţară în care poate avea acces gratuit la acest tratament, care pentru mulţi oameni este doar un vis. Atitudinea face diferenţa între rai şi iad, indiferent dacă pacientul îşi ia tratamentul sau nu. Dimensiunea „perfidă” a acestui tratament este faptul că, spre deosebire de alte tratamente în cadrul cărora a sări o doză se leagă imediat de o stare de rău fizic, în cazul tratamentului anti-HIV, pacientul se poate simţi chiar mai bine dacă sare câteva doze, pentru că scapă de ceea ce numim „efecte secundare”, adică greaţă, stări de slăbiciune sau de ameţeală. Totuşi, pe de altă parte, a sări două-trei doze pe lună poate fi suficient pentru dezvoltarea rezistenţei la terapie, adică pentru a face medicaţia ineficientă. Prin urmare, pe moment, viaţa celui care nu se tratează poate fi mai plăcută, mai uşoară, totuşi pe termen lung pacientul care se tratează este cel care se va bucura de o viaţă împlinită şi sănătoasă.

- Aşadar, cât este de important să depistăm infecţia la timp?
- După cum v-am mai spus, în 2012, infecţia cu HIV se transmite în România pe aceleaşi căi ca şi în ţările din Europa de Vest: pe cale sexuală - şi… da, este suficient un singur contact sexual întâmplător, fără prezervativ, pentru a ne infecta - de la mamă la făt şi ca urmare a utilizării de obiecte nesterilizate, şi aici mă refer la seringi. Ar mai fi de reţinut că infecţia cu HIV nu se vede, nu putem ghici cine este infectat şi cine nu după criterii cum ar fi: cât pare de sănătos, cât este de curat… Eu cred că o testare, urmată de o retestare după şase luni, cel puţin o dată în viaţă, este o dovadă a unui comportament civilizat. După testare şi retestare este necesar să învăţăm cum să reducem sau să controlăm factorii de risc; iar dacă nu reuşim să îi eliminăm din viaţa noastră, măcar să învăţăm să ne testăm … Şi să cerem acelaşi lucru şi partenerilor noştri de viaţă. Foarte des aud argumentul „dar noi suntem oameni serioşi, nu avem alte relaţii în afara căsătoriei, nu avem de ce să ne testăm”. Sigur, acesta este un argument solid, dar poţi garanta că niciodată în viaţă nu ai avut un factor de risc, chiar şi fără să ştii? Poţi fi sigur că nu ai ajuns niciodată în contact cu sângele contaminat al altei persoane, de exemplu? Răspunsul nostru este că: tocmai pentru că suntem oameni serioşi trebuie să ne testăm…

„Hepatitele B şi C se transmit pe aceleaşi căi”
- În ce constă testul de diagnosticare? Pe site-ul test-hiv.ro spuneţi că acesta se efectuează în doar câteva minute.
- Este adevărat, fundaţia Baylor testează gratuit pentru HIV şi hepatite virale B şi C persoane din întreaga Dobroge. Avem un program unic de consiliere şi testare gratuită, rapidă şi confidenţială, la care au avut acces până în prezent 25.000 de persoane. Fiecare vine la testare cu programare, beneficiază de consiliere pre şi posttestare, testele se fac rapid, sunt teste de screening, adică teste care ne oferă un rezultat orientativ. În cazul în care rezultatul este reactiv, avem parteneriate locale, care permit confirmarea rezultatelor şi orientarea pacienţilor, pentru a primi îngrijiri medicale corecte. Practic, din momentul în care se prezintă la cabinet, o persoană primeşte buletinul de analize în 30-40 de minute. Cred că mai este important de reţinut faptul că testarea HIV fără acordul persoanei şi fără consiliere prealabilă este ilegală în România! Ştiu multe situaţii în care nu se respectă acest lucru, şi cred că atât timp cât oamenii nu îşi cunosc drepturile vor continua să existe abuzuri din partea angajatorilor sau a personalului medical…

- Să ne temem sau nu de persoanele care au SIDA?
- Eu zic să ne temem de ceea ce nu facem noi! Să ne temem dacă nu ştim care sunt măsurile universale de protecţie faţă de bolile infecţioase. Să ne temem dacă nu ştim până în acest moment că nu trebuie să atingem sângele altei persoane. Să ne temem dacă suntem într-un cuplu care renunţă la prezervativ înainte de a îşi face testele, dacă nu ne facem un test în timpul sarcinii, dacă nu am citit niciodată nimic despre aceste infecţii - şi mă refer aici la hepatitele B şi C, care se transmit pe aceleaşi căi ca şi HIV. Altfel, prin simpla convieţuire în comun, cu SIDA sau fără SIDA (n.r. - ultimul şi cel mai grav stadiu al infecţiei), o persoană cu HIV nu poate transmite infecţia altcuiva…

„Ar trebui să vorbim despre sex în jurul vârstei de 10-12 ani”
- Pe lângă ce aţi descris până acum, pe ce căi se mai poate transmite?
- Trebuie să reţinem că HIV se află în toate fluidele corporale, dar numai în anumite fluide se află în concentraţie suficientă pentru a permite transmiterea. Fluidele infectante cu care putem intra în contact în mod obişnuit sunt sângele, sperma şi lichidele vaginale. În lacrimi, transpiraţie sau salivă nu există suficient virus pentru a ne îngrijora…

- Ce nu s-a spus până acum despre prevenţie?
- E bine de ştiut că tinerii rămân în continuare grupul aflat la cel mai mare risc de a se infecta fie din cauza tentaţiei sexului neprotejat, fie din cauza tentaţiei drogurilor, mai nou a etnobotanicelor injectabile. Prin urmare, cred că ar trebui să le vorbim despre sex şi prevenire înainte de a începe să se sărute, adică în jurul vârstei de 10-12 ani. Cred că rămânem eminamente o societate pudibondă când vine vorba despre educaţie sexuală, şi acesta este punctul nostru cel mai vulnerabil. Ce ar mai fi de spus despre prevenţie este că în momentul de faţă statul român „pompează” sume uriaşe în tratament, dar nu şi în măsuri de prevenire. Acest rol a rămas exclusiv pe umerii organizaţiilor neguvernamentale, care sunt responsabile să îşi găsească singure fonduri în acest sens. Deci ar fi timpul ca această problemă să fie o prioritate şi pe agenda statului.

„Nu este un blestem, ci rezultatul unui comportament”
- Ce este esenţial şi trebuie să reamintim neapărat?
- Trebuie să conştientizăm legătura dintre transmiterea bolilor infecţioase şi comportamentele umane. A ne infecta cu un virus de tip HIV, hepatic B sau C sau cu o infecţie transmisibilă sexual nu este un blestem, nu este un dat şi nicio întâmplare, ci este rezultatul unui comportament pe care îl facem sau pe care nu îl facem într-o situaţie. Nu pot uita povestea unui ofiţer de la Poliţia Rutieră, care s-a infectat cu HIV ajutând la scoaterea unor trupuri însângerate din carcasa unei maşini accidentate. Care a fost comportamentul lui fatal?! Nu a purtat mănuşi, s-a rănit în tăblia maşinii şi a intrat în contact direct cu sângele victimelor, dintre care una era pacient cu HIV…

- Un gând pentru cititorii noştri?
- Aş vrea să apelez la generozitatea lor, în speranţa că doresc şi pot să fie alături de oamenii pe care Baylor îi ajută, printr-o donaţie sau printr-o sponsorizare. Avem nevoie de oameni care pot să ajute, mai ales că majoritatea donaţiilor vor fi folosite pentru a ajuta mai mulţi copii să se nască sănătoşi. În plus, dacă apelează la noi sau la orice alte centre de testare, mai mulţi tineri vor afla cum se pot bucura de viaţă fără riscul de a se infecta cu aceste virusuri şi mai mulţi oameni vor avea o şansă în a se trata la timp şi a rămâne aproape de cei dragi.

Fundaţia Baylor are în grijă peste 800 de pacienţi

- Cum a luat naştere fundaţia Baylor? Câţi bolnavi aveţi în evidenţă şi cum îi ajutaţi?
- Fundaţia Baylor a fost înfiinţată de Colegiul de Medicină Baylor din Houston, SUA, care a stabilit în urmă cu 11 ani un parteneriat cu Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, parteneriat ce s-a concretizat în înfiinţarea Centrului de Excelenţă Clinică HIV. Acest centru are în prezent în îngrijire toţi pacienţii cu HIV din judeţul Constanţa, adică mai mult de 800 de persoane. Aici se desfăşoară un program unic de asistenţă medicală, psihologică şi socială, despre care puteţi afla detalii pe www.baylor-romania.ro.

• Persoanele cu HIV pot avea copii sănătoşi dacă respectă câteva reguli simple: mămica să afle din timp de infecţie ca să înceapă tratamentul cât mai repede, să nască prin cezariană şi să nu alăpteze. În plus, copilul va primi în primele şase săptămâni de viaţă anumite medicamente care îl vor menţine sănătos.

„Testarea HIV fără acordul persoanei şi fără consiliere prealabilă este ilegală în România“

• Pentru efectuarea testelor HIV gratuit, persoanele interesate trebuie să se adreseze Direcţiilor de Sănătate Publică Judeţene şi a Municipiului Bucureşti.

„În lacrimi, transpiraţie sau salivă nu există suficient virus pentru a ne îngrijora…“