de Cristina Cristache
Vă periaţi dinţii, mergeţi la stomatolog, nu mâncaţi dulciuri în exces, aveţi grijă ca alimentaţia dumneavoastră să aducă organismului un aport optim de calciu şi minerale, dar cu toate acestea cariile nu încetează să apară? Iată salvarea: solicitaţi o sigilare dentară. Această metodă previne caria şi întăreşte smalţul dinţilor şi este cu mult mai eficientă dacă este pusă în practică de când dinţii încep să erupă. Doctor Corina Cristache (foto), medic primar chirurg oro-maxilo-facial, doctor în ştiinţe medicale, specializat în implantologie la Center for Implant Dentestry la Universitatea din Florida, SUA, vă spune tot ce trebuie să ştiţi despre această procedură.
Se „închid” zonele ce se igienizează greu
- Ce este sigilarea dentară?
- Este o metodă de prevenţie a cariilor şi constă în închiderea reliefurilor de pe suprafaţa cu care mestecăm - ocluzală. Se efectuează la dinţii recent erupţi, şi astfel se evită transformarea zonelor de stagnare a plăcii bacteriene în zone predispuse cariilor dentare. Practic, se acoperă şanţurile foarte adâncite de pe suprafaţa ocluzală a molarilor şi premolarilor, întrucât acestea reţin resturile alimentare, favorizând apariţia cariei. În general se sigilează zonele greu accesibile curăţirii chiar la periajul riguros.
- Care sunt beneficiile?
- Sigilarea dentară previne apariţia cariilor. Frecvenţa cariilor ocluzale pornite de la nivelul proeminenţelor şi depresiunilor de pe dinţi este foarte mare, 65% dintre primii molari definitivi au carii la 12 ani, şi acestea sunt ocluzale. În momentul de faţă se consideră că 90% din totalul cariilor primilor molari permanenţi sunt localizate în acele denivelări ale dinţilor numite şanţuri şi fosete ocluzale. S-a dovedit că incidenţa cariei dentare s-a redus cu 65%-80% în urma introducerii sigilării ca metodă de profilaxie.
- Riscuri există?
- Efectuată corect, cu verificarea rapoartelor ocluzale, adică fără să existe surplus de material care să modifice masticaţia, nu implică riscuri. Sunt necesare însă controale periodice la medicul stomatolog, pentru ca acesta să verifice integritatea sigilantului. Odată distrusă integritatea sigilării, dintele nu mai este protejat de atacul cariogen.
„Se recomandă a fi făcută la vârste tinere”
- Procedura poate fi făcută de oricine, la orice vârstă?
- Se recomandă a fi făcută la vârste tinere, imediat după erupţia dinţilor, pentru dinţii cu reliefuri sau şanţuri profunde, în special premolari şi molari. Aceşti dinţi apar în jurul vârstei de 5-7 ani, până la 11-14 ani, dar perioada variază de la un copil la altul. Se recomandă şi sigilarea molarilor de minte complet erupţi pe arcadă (după vârsta de 18 ani), întrucât aceştia, din cauza poziţiei, sunt foarte greu de igienizat. Pot fi sigilaţi şi dinţii de lapte, mai ales la copiii cu risc crescut de apariţie a cariilor dentare, dar pot fi sigilaţi şi dinţii integri ai adulţilor, chiar dacă, pe măsura înaintării în vârstă, suprafeţele ocluzale se tocesc, devenind mai puţin vulnerabile atacului cariogen. La adulţii tineri este recomandată sigilarea suprafeţei ocluzale a molarului de minte imediat după erupţie.
- Ce substanţe se folosesc?
- Pentru sigilare se folosesc răşini compozite sau ionomeri de sticlă numiţi glassionomeri. Aceştia protejează mai eficient ţesutul dentar prin eliberarea de fluor. Efectul protector se poate amplifica prin fluorizarea locală a dinţilor permanenţi, efectuată înaintea şedinţei de sigilare.
- Deci, se poate face doar pe dinţi sănătoşi?
- Este recomandată pe dinţii sănătoşi. În situaţia unor mici leziuni sau zone pigmentate la nivelul şanţurilor şi fosetelor, se recomandă sigilarea lărgită, adică întâi se îndepărtează smalţul afectat, apoi se continuă cu procedura normală de sigilare.
Procedura nu este dureroasă şi durează doar câteva minute
- Ce se întâmplă practic în timpul sigilării? Care sunt paşii?
- În primul rând se fac una sau mai multe şedinţe de fluorizare locală pentru o mai bună protecţie a dinţilor şi se îndepărtează placa bacteriană prin periaj profesional. Apoi, manevrele sunt pur tehnice şi se fac în funcţie de materialul folosit. În orice caz, după efectuarea manevrelor care asigură aderenţa materialului, se aplică sigilantul, iar treaba acestuia este să protejeze dintele de carii şi chiar să întărească smalţul pe o perioadă îndelungată.
- Cât durează procedura şi ce perioadă de viaţă are?
- Doar câteva minute şi se repetă la interval variabil de la şase luni la doi-trei ani, atunci când dispare integritatea materialului de sigilare. Sunt recomandate controalele periodice la fiecare şase luni la medicul stomatolog nu numai pentru verificarea integrităţii sigilării, cât şi pentru preîntâmpinarea apariţiei cariilor dentare şi a oricăror procese patologice ale cavităţii bucale. Dinţii rămân protejaţi atât timp cât materialul de sigilare îşi menţine integritatea. Se repetă ori de câte ori este nevoie.
- Sigilarea dentară are efecte şi în cazul sensibilităţii dentare?
- Dentina reprezintă o reţea formată dintr-un număr mare de pori sau micro-tuburi numite canalicule dentinare, ce pornesc dinspre exteriorul dintelui către nervul central, şi care conţin terminaţii nervoase sensibile la stimulii din mediu bucal: cald/rece, dulce/acru, atingere/presiune. Dentina este acoperită, dar când stratul mijlociu al dintelui este expus mediului bucal apare sensibilitatea dentinară. Aceasta mai poate fi şi la nivelul pulpei. Sigilarea nu se foloseşte în cazul sensibilităţii dentinare. În aceste cazuri sunt necesare proceduri de desensibilizare şi şedinţe de fluorizare. Sensibilitatea dentinară poate fi redusă şi/sau prevenită printr-o igienă orală corespunzătoare: periaj corect al dinţilor şi utilizarea aţei dentare; utilizarea unei paste de dinţi cu fluor sau a pastelor speciale pentru dinţi sensibili. Tratamentul de specialitate stomatologic va include o curăţare corespunzătoare a dinţilor, urmată de aplicarea unui lac/gel fluorurat, ce va întări dinţii şi va bloca acele canale foarte subţiri care traversează dentina, numite canalicule dentinare.
- Care sunt cauzele sensibilităţii dentare?
- Expunerea canaliculelor dentinare mediului bucal prin retracţia gingivală cauzată de o afecţiune parodontală, un periaj ultrazelos, igiena precară, obturaţiile defectuoase sau utilizarea în exces a substanţelor pentru albirea dinţilor, băuturile şi alimentele ce conţin acizi, dăunători smalţului. Pentru a preveni această afecţiune este bine să evităm periile tari, să le utilizăm pe cele medii, iar dacă deja există sensibilitate, să folosim pentru o perioadă periuţele cu peri moi.
„Recomand controlul periodic efectuat la şase luni la medicul stomatolog, o igienă individuală corectă şi o dietă echilibrată, ce ne pot scuti de tratamente dureroase şi costisitoare, deoarece, în stomatologie, ca în orice ramură a medicinei, este mult mai uşor şi mai ieftin să previi decât să tratezi“ (doctor Corina Cristache)