Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

E oficial! Consumul moderat de bere are efecte pozitive asupra sănătăţii. Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Iaşi, berea ar putea favoriza procesele de memorare, prin încorporarea datelor recente în memoria pe termen lung. Specialiştii au evidenţiat faptul că un consum moderat de bere ar putea amplifica impactul amintirilor autobiografice plăcute asupra creierului.

Doza recomandată bărbaţilor: 660 ml pe zi
Recentul studiu pune sub semnul întrebării concluziile prezentate anterior în literatura de specialitate, care arătau că un consum de băuturi alcoolice blochează memorarea informaţiilor prezentate imediat înainte de acest obicei. „Ne bucură faptul că putem anunţa astăzi rezultatele primului studiu finanţat de Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie. Asta, cu atât mai mult cu cât reuşim să marcăm chiar o premieră pentru România: lansarea primului studiu derulat la noi în ţară ce vizează efectele consumului moderat de bere asupra organismului uman. Iată că, după ce multă vreme am avut ca referinţă doar studii efectuate de echipe de cercetători din Spania, Statele Unite ale Americii sau Germania, de acum şi cercetătorii români au un cuvânt de spus pe această temă”, a declarat doctor Corina Aurelia Zugravu, preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie. De asemenea, specialista a adăugat că în niciun caz nu încurajează consumul exagerat de alcool. Doza recomandată zilnic este de maximum 330 ml pentru femei şi 660 ml pentru bărbaţi. Însă datele prezentate sunt valabile pentru persoanele care consumă acest produs în mod curent. Nu e indicat ca, din dorinţa de a vă îmbunătăţi memoria, să începeţi să beţi zilnic aceste cantităţi, fără a fi obişnuiţi cu alcoolul.

Nivel de atenţie crescut
Cercetarea indică faptul că un consum moderat de bere ar putea permite o creştere a utilizării dinamice a tuturor resurselor de atenţie ale sistemului nervos central. Astfel, participanţii la studiu care au consumat o cantitate moderată de bere au prezentat un nivel de atenţie de două ori mai crescut faţă de grupul de control. „Cred că am reuşit să atingem două aspecte importante prin intermediul prezentului studiu. Pe de o parte, am identificat practic efectul cumulat în timp al consumului moderat de bere, pentru că, deşi testul a fost făcut la un anumit moment în timp, istoricul personal al fiecărui subiect nu poate fi neglijat. Pe de altă parte, cred că am reuşit să aducem elemente importante, care pot completa cu succes concluziile altor cercetări făcute pe teme asemănătoare”, a punctat şi doctorul Alin Popescu.

„Între cerealele germinate nu există foarte mari diferenţe”
În ciuda beneficiilor pe care consumul de bere moderat şi constant le poate oferi, trebuie amintit faptul că în cadrul studiului a fost luat în calcul lichidul cu o alcoolemie de 5%. Însă pe piaţă există şi bere cu alcoolemie mai mică sau mult mai mare. „Din punct de vedere nutriţional, între cerealele germinate nu există foarte mari diferenţe. Toată berea de pe piaţă este pasteurizată, dar pentru asta sunt folosite tehnici importante, care nu afectează vitaminele. Pe de altă parte, e drept că medicii nu pot recomanda alcoolul, ci doar îi pot îndemna pe cei care sunt deja consumatori să se limiteze la cantităţile menţionate. Dacă se pune problema de dependenţă, cred că e vorba mai degrabă despre o alegere personală. Eu consum zilnic un pahar cu bere sau cu vin, dar asta nu înseamnă că-s dependentă...”, a mai adăugat doctor Corina Aurelia Zugravu.

• România este pe locul 7 în Europa la consumul de bere, iar circa 95% din producţia naţională rămâne în ţară, conform medicului Alin Popescu

10 beneficii ale consumului moderat de bere

1. Berea nu îngraşă. Aceasta are un conţinut caloric redus, de doar 43 kilocalorii la 100 ml în cazul berii cu alcool şi de 17 kilocalorii la 100 ml în cazul celei fără alcool.
2. Are rolul de a rehidrata organismul după efort fizic. Cu un conţinut de 93% apă, aceasta se caracterizează printr-un efect răcoritor şi reduce senzaţia de sete.
3. Este o sursă de antioxidanţi.
4. Are un conţinut mare de siliciu, contribuind astfel la prevenirea osteoporozei.
5. Este o sursă importantă de fibre.
6. Reduce riscul formării pietrelor la rinichi.
7. Creşte nivelul de „colesterol bun” (numit şi HDL).
8. Reduce riscul apariţiei declinului cognitiv.
9. Risc mai mic de apariţie a bolii Parkinson.
10. Poate asigura protecţie împotriva bacteriei Helicobacter Pylori, cauza apariţiei ulcerului.