Main menu

header

20-06-1de Diana Tudor

Pancreatita acută, supranumită şi „marea dramă abdominală”, este una dintre bolile ce riscă să se declanşeze în prezenţa meselor copioase, stropite cu alcool, pe care le consumăm din belşug în perioada Sărbătorilor de iarnă. Pentru că afectează unul dintre organele cu rol esenţial în funcţionarea corpului uman, respectiv pancreasul, boala poate determina chiar şi decesul dacă nu e tratată precoce şi corect. Conf. dr. Ion Daniel (medalion), medic primar chirurgie generală, şeful secţiei Chirurgie III, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, ne-a spus mai multe despre această boală.

Persoanele cu litiază biliară, predispuse la apariţia bolii
- Domnule conferenţiar, cum definim pancreatita acută?
- Pancreatita acută este o boală severă, în cazul căreia are loc un proces de distrucţie a pancreasului şi a ţesuturilor din jurul său de propriile enzime, cu efecte asupra întregului organism.

- Care sunt factorii de risc pentru apariţia pancreatitei acute?
- Mai ales în perioada Sărbătorilor, tubul digestiv, în general, şi pancreasul, în special, sunt suprasolicitate de consumul exagerat de alimente bogate în grăsimi, prăjite sau afumate, la care se adaugă băuturile alcoolice. Două cauze majore sunt implicate în apariţia pancreatitei acute. În primul rând este vorba despre litiaza biliară. Persoanele care suferă de litiază biliară, deci care au pietre la fiere, sunt expuse riscului de a face pancreatită din cauza consumului de alimente grase precum smântâna, maioneza, sarmalele sau „pomana porcului”. Aceste alimente stimulează golirea veziculei biliare şi eliminarea pietrelor care blochează canalul de vărsare a bilei şi pancreasului în intestin. Astfel, se declanşează o cascadă de reacţii chimice în interiorul pancreasului care produce autodigestia glandei şi a ţesuturilor din jur. În plus, se produce o alterare a stării generale ca urmare a acestei intoxicaţii enzimatice. Cea de-a doua cauză este consumul de alcool, care declanşează apariţia bolii prin distrugerea glandelor pancreatice ce determină eliberarea sucului digestiv în interiorul pancreasului.

Vărsăturile, transpiraţiile, starea de leşin, principalele simptome
- Pentru vindecare se aplică un tratament diferenţiat, în funcţie de cauză?
- Posibilităţile cele mai bune de tratament le are bolnavul cu pancreatită acută de cauză biliară. Calculii se pot îndepărta printr-o endoscopie intervenţională, care deblochează fluxul normal al bilei şi al sucului digestiv către intestin. În cazul pancreatitei acute cauzată de alcool, posibilităţile de tratament sunt destul de reduse, astfel încât aceste forme au o evoluţie mai gravă, cu risc de mortalitate mai ridicat.

- Care sunt simptomele pancreatitei acute?
- Pancreatita acută, în formă moderată, se manifestă printr-o durere suportabilă, dar persistentă în partea superioară a abdomenului şi iradiată în spate. Pot apărea şi vărsături intense, repetate, precum şi transpiraţii. Dacă pancreatita îmbracă o formă mai gravă, simptomele persistă, se agravează, sunt însoţite şi de o distensie abdominală, o durere persistentă şi, practic, o stare de şoc manifestată prin hipotensiune, cu tendinţă de leşin, o reducere a debitului urinar şi chiar apariţia icterului.

Regimul alimentar 0, prima măsură
- Cum tratăm cele două forme de pancreatită acută?
- În formele moderate ale pancreatitei acute este indicat să se urmeze un regim alimentar 0, pentru a da posibilitatea pancreasului să se refacă. Timp de una-trei zile, pacientul va bea doar apă plată, aceasta fiind o soluţie foarte bună de a pune în repaus alimentar tubul digestiv şi pancreasul. Pentru durere se poate lua un calmant sau se poate pune o pungă cu gheaţă pe abdomen, pe locul dureros, care să amelioreze evoluţia unui proces pancreatic. În cazul în care durerea nu dispare, persoana în cauză trebuie să se prezinte la medic. Formele grave de pancreatită necesită un regim de Terapie Intensivă sau chiar o intervenţie chirurgicală. Perioada critică pentru pacient este între prima şi a treia săptămână. Cei care trec de acest interval au şanse mai mari de supravieţuire şi de evoluţie fără complicaţii.

Analizele periodice pot prevesti pancreatita acută
- Cum ne putem pune la adăpost de această boală şi de neplăcerile ei?
- În primul rând, este foarte important să menţinem o greutate normală! Persoanele supraponderale sunt primele expuse acestei patologii, pentru că fac mai des litiază biliară. Foarte important este să ne facem analize periodic! Cunoaşterea şi evaluarea stării de sănătate proprii sunt foarte importante. O ecografie poate să ateste prezenţa unei litiaze biliare, care să necesite o rezolvare chirurgicală. De asemenea, analizele de sânge pot evidenţia o creştere a trigliceridelor din sânge, ceea ce poate previziona apariţia unei pancreatite.

• Aproximativ 85% dintre cazurile de pancreatită acută sunt forme moderate sau uşoare

Se recomandă să se bea mai multă apă

- Ce îi sfătuiţi pe pacienţii care au tendinţa de a face excese alimentare şi alcoolice în perioada Sărbătorilor?
- Sfatul meu este, bineînţeles, să evite abuzul alimentar şi consumul de alcool! Echilibrul alimentar este extrem de important. Astfel, chiar şi o persoană predispusă la pancreatită acută se poate bucura de masa de Crăciun dacă mănâncă moderat şi raţional. În ceea ce priveşte alcoolul concentrat, sub forma băuturilor spirtoase, acesta oferă, într-un volum mic, o cantitate crescută de stimul toxic. Pe de altă parte, este foarte bine ca oamenii să bea mai multă apă. Aportul crescut de apă diluează stimulii care ajung în stomac şi în intestin, reducând concentraţia acestora.