de Cătălina Tăgârță
Întrucât durerile în gât pot deveni uneori extrem de supărătoare, iar cauzele acestora sunt foarte diverse, dacă persistă mai mult de câteva zile e bine ca pacienții să se adreseze neapărat medicului de familie sau unui specialist. Doctor Maria Beuran, medic primar ORL la Centrul Mediclass, la Spitalul Clinic Colțea, și șef de lucrări la UMF București, ne-a spus mai multe despre acest subiect.
„În gât sunt vreo 11 organe, și toate pot durea”
- Doamna doctor, ce ne puteți dezvălui despre faringită, rinofaringită, amigdalită? Când apar aceste afecțiuni și când trebuie scoase amigdalele?
- Elementul de compunere „ită” înseamnă inflamație, iar aceasta are în mod constant cinci semne clinice, în care durerea e simptomul constant și important. De obicei, pacientul, când ajunge la noi, se plânge de durere în gât și ne spune încă de la ușa cabinetului că „are o amigdalită”. Dar asta e uneori greșit. În gât avem vreo 11 organe, și toate pot durea, în entități diferite. Deci, pot să doară și tiroida, și esofagul, și laringele..., și numai un examen clinic și de specialitate poate confirma diagnosticul respectiv sau organul din gât care cauzează probleme.
Antibiotico-terapia e obligatorie
- Dintre cele amintite, care ridică cel mai mult probleme?
- Cea mai mare durere e cea din cadrul flegmonului periamigdalian. Acesta e o colecție între peretele și capsula amigdaliană, iar pacientul reclamă o durere foarte intensă. De altfel, poziția capului, gura întredeschisă prin care se scurge saliva, halena deosebit de fetidă ne sugerează suferința încă de la ușă, de când primim pacientul. Drenajul imediat al colecției, flegmonul periamigdalian deși e destul de spectaculos ușurează instant pacientul și durerea dispare. Sigur că antibiotico-terapia e obligatoriu să fie urmată și, de asemenea, unui pacient cu un flegmon periamigdalian îi recomandăm să scoată amigdalele după cel puțin trei săptămâni de la flegmon - pentru că problema va reveni, și aderențele pe care fiecare intervenție le formează fac amigdalectomia din ce în ce mai dificilă.
- Ce alte probleme ale gâtului mai pot fi amintite?
- Sunt anginele amigdaliene de tot felul (eritematoase, pultacee) sau esofagita, care poate da un grad de disfagie (durere în gât). Sigur că, insistând în dialogul cu pacientul, aflăm că durerea are un caracter de arsură, că dispare în timpul deglutiției, nu este exacerbată ca în cadrul faringoamigdalitelor. Mai mult, durerea asociază de cele mai multe ori o tuse iritativă, constant nocturnă.
Prin criptoliză li se poate micșora volumul
- Mai sunt și alte cauze ale îndepărtării amigdalelor?
- Atunci când se demonstrează clinic și paraclinic că amigdalele palatine sunt dăunătoare organismului, când ele sunt producătoare de streptococ, când streptococul e inclavat în amigdale de multă vreme și a îmbolnăvit organismul, la analize se vede că ASLO e crescut (peste 200 de unități pe mililitru). Și atunci, coroborat cu starea amigdalelor, cu confirmarea pacientului că răcește de zece ori pe an și nu poate mânca nimic de la frigider, că face febră mare, nu mai zic de situațiile în care s-a ajuns deja la infecțiile de focar amigdalian, adică toxinele și germenele îmbolnăvesc organe precum rinichiul, inima sau/și oasele. Mai e și situația în care ele sunt mari (hipertrofice) sau situații când sunt „agresate” fiindcă pacientul respiră cu gura închisă sau întredeschisă din diverse motive (fie că a avut polipi ori nasul înfundat). Alteori, amigdalele pot crește foarte mult și chiar se lipesc pe linia mediană, deranjează lueta (omușorul) și pacientul vorbește greu, actul deglutiției e dificil, prezintă senzație de greață, de vomă. Atunci se oportunizează ceea ce noi numim criptoliză amigdaliană - se atrofiază (micșorează) cu laserul volumul amigdalelor palatine.
„Completează bagajul imunologic al individului”
- Nu contează mărimea lor?
- Nu. Iar rolul și-l fac în continuare. Sunt situații în care, prin criptele (orificiile) cu care sunt prevăzute amigdalele palatine iese o magmă foarte urât mirositoare (cazeum). Amigdalita cazeoasă se formează încontinuu în interiorul amigdalei, iar periodic se elimină prin aceste cripte amigdaliene. La fel, și aici există oportunitatea de a se face criptoliză amigdaliană. Practic, se închid cu undă laser aceste orificii amigdaliene, atrofiindu-se puțin parenchimul amigdalian.
- În cazul în care e necesar să fie scoase, cum influențează ulterior viața pacientului? E mai predispus la diverse afecțiuni?
- Amigdalele palatine, care fac parte din inelul limfatic Waldeyer, împiedică infecțiile intercurente să coboare mai jos în căile respiratorii descendente. Ele cresc și completează bagajul imunologic al unui individ până în jurul vârstei de 7-8 ani, de aceea nu ne grăbim să le scoatem imediat ce o mămică spune: „Copilul meu răcește foarte des, face puroi în amigdale, face febră etc...”. Mai întâi vedem dacă are polipi, dacă respiră cu gura deschisă, dacă e purtătorul unui germene, căutăm alte cauze. Dar, după vârsta pubertății, chiar în mod spontan parenchimul (țesutul amigdalian) se micșorează, și, dacă e cazul, le putem scoate chiar în întregime chirurgical. Dacă nu, le putem doar micșora prin laser.
„Amigdalectomiile se fac cu anestezie generală“
- Este dureroasă intervenția de îndepărtare a amigdalelor? Se face anestezie locală?
- Noi, ca operatori ORL-iști, ne propunem să nu doară pacientul, pentru că o colaborare de o parte și de alta este foarte importantă. Dacă pe pacient îl doare, normal că nu stă cu gura deschisă și se mișcă. Astăzi, peste tot în țară, se fac amigdalectomii cu anestezie generală, deci în care pacientul e relaxat, anestezistul ne pune, pe lângă sonda lui de intubaţie, un ridicător de văl, și-atunci chirurgul vede bine loja amigdaliană, amigdala, poate apoi să controleze hemostaza și să vadă că n-au mai rămas resturi. Am prins și vremea când se făceau pe bandă rulantă, mai ales la copii, fără anestezii.
- Este adevărat că nu se făcea niciun fel de anestezie, iar după intervenție medicii chiar trimiteau pacienții să consume înghețată?
- Un singur copil am operat așa și m-a marcat pe viață. O săptămână n-am mai putut intra în sală. Chiar și acum, când vă vorbesc, îi aud parcă țipetele și îi văd ochii suferind. E cumplit. Dar asta aparține trecutului. Acum, toate spitalele din țară fac această intervenție cu anestezie generală, care durează atâta vreme cât durează operația. În mod normal, fără incidente și alte anomalii, durează aproximativ 20-30 de minute.