Main menu

header

cotnari wide

632 30 1de Cătălina Tăgârță şi Claudiu Melinte

V-ați luat casă cu ajutorul băncii și nu vă mai permiteți să plătiți ratele? Dacă nu v-ați hotărât să apelați la varianta „dare în plată”, instituția bancară poate face demersurile pentru începerea executării silite pentru a-și recupera banii. Însă, dacă banca a cesionat deja contractele neperformante către firmele de recuperare (gen „Kruk” sau „EOS KSI”), ar mai fi totuși o speranță să nu fiți executați silit, potrivit avocatului Marius Coltuc (medalion). Astfel câștigați ceva timp, perioadă în care poate vă reveniți cu banii și rezolvați problema fără să vă pierdeți locuința.

Inițial faceți o notificare către bancă

Primul pas pentru datornicul cu un credit ipotecar care vrea să apeleze la mecanismul dării în plată este să facă acea notificare pe care o prevede Legea nr. 77/2016: „În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei”, stabilește legea. Atenție însă! Potrivit avocatului Marius Coltuc, nu e indicat să stabiliți un termen foarte lung prin notificare. Ce e de făcut dacă banca ignoră notificarea? „În cazul în care creditorul (bancă sau altă instituție financiară) nu se conformează prevederilor din Legea dării în plată, atunci datornicului nu-i mai rămâne decât să meargă în instanța de judecată, unde banca va fi citată și va trebui să se prezinte. Însă partea mai supărătoare a acestui refuz, cel puțin pentru buzunarul datornicului, este că, din moment ce banca ignoră notificarea, atunci ignoră și suspendarea obligațiilor. Asta înseamnă că percepe plățile în continuare, merge înainte cu executarea silită sau cu alte acțiuni judiciare/extrajudiciare împotriva datornicului și a bunurilor sale etc.”, afirmă reprezentantul Casei de Avocatură Coltuc, din București.

Ulterior se depune acțiune în instanță

632 30 2Dacă banca nu aplică acest efect al notificării (suspendarea obligațiilor), atunci o soluție ar fi să depuneți o acțiune în instanță. „Dacă suntem în faza de executare silită, aceasta ar trebui să fie suspendată ca urmare a notificării respective, pentru că așa prevede legea. Dacă totuși executarea continuă, atunci este absolut necesar să faceţi o contestație la executare, în condițiile Codului de Procedură Civilă”, mai subliniază avocatul Marius Coltuc. În ceea ce privește banii cheltuiți, Legea nr. 77/2016 dispune că toate costurile acestei proceduri sunt suportate de datornic. Notificarea trebuie făcută fie la un notar, fie la un executor, fie cu ajutorul unui avocat. Legea a oferit datornicilor trei posibilități de a întocmi acest document, însă costurile pot să difere destul de mult de la un specialist la altul.

Cesionarul este terţă parte în întregul proces

În cazul în care creanțele au fost cesionate de bănci recuperatorilor, vestea bună e că acestea nu pot fi puse în executare! „Cesiunea creanţei rezultând din contractul de credit bancar a determinat naşterea a două raporturi juridice diferite între părţi, unul între bancă şi debitor, respectiv unul între creditorul cesionar şi debitor. Contractul de cesiune nu constituie titlu executoriu, astfel cum rezultă din dispoziţiile Codului Civil vechi (în vigoare la data realizării cesiunii), astfel că cesionarul trebuie să realizeze dreptul dobândit prin această operaţiune de achiziţionare de creanţe bancare neperformante printr-un demers procesual nou, în contradictoriu cu debitorul cedat, în condiţiile în care banca cedentă a renunţat la toate atributele creanţei rezultate din contractul de credit”, subliniază avocatul. Mai mult, potrivit acestuia, cesionarul este terţ faţă de contractul de credit. Adresându-se cesionarului, banca a renunţat la dreptul de a executa silit debitul în cauză. Intimata a dobândit un drept de creanţă împotriva recurenţilor în temeiul contractului de cesiune şi nu în temeiul contractului de credit încheiat de dumneavoastră cu banca împrumutătoare.

„Nu are la dispoziţie decât acţiunea în răspundere contractuală”

Dreptul la executare silită, acordat instituţiilor de credit prin art. 120 din OUG nr. 99/2006, nu poate fi transferat unei firme/persoane care nu este instituţie de credit. Având în vedere caracterul derogatoriu de la dispoziţiile de drept comun al OUG nr. 99/2006, aceste dispoziţii se aplică doar activităţii bancare. Contractul de credit este titlu executoriu exclusiv în ceea ce priveşte raporturile juridice dintre împrumutător şi împrumutat. „Din moment ce contractul de cesiune nu reprezintă un titlu executoriu, nici dreptul de creanţă al intimatei nu are un asemenea caracter, fiind necesară obţinerea unui titlu executoriu împotriva subsemnaţilor pentru satisfacerea acestei creanţe. Aşadar, cesionarul nu are la dispoziţie decât acţiunea în răspundere contractuală, iar executarea silită în atare condiţii nu poate fi primită”, mai subliniază avocatul. Altfel spus: „Firmele de recuperare nu pot executa direct contractul de credit, asemănător unei bănci. Acestea nu pot fi mandatari în instanța de judecată ai unităților bancare”.

Puteți obține anularea actelor de executare silită dacă dovediți măcar una dintre următoarele situații: nu vi s-a comunicat cesiunea de creanță dintre unitatea bancară și societatea de recuperare; s-a împlinit termenul de prescripție a executării creanței urmărite

Definiţia expresiei „dare în plată“

Darea în plată este o lege care le permite persoanelor care au împrumutat un credit pentru a-și achiziționa o locuință să restituie casa băncii în cazul în care nu mai pot plăti datoria către bancă. Altfel spus, atunci când clientul primește un împrumut pe care îl garantează cu locuința ce urmează a fi achiziţionată și, din diverse motive, nu mai poate sau nu mai vrea să plătească rata lunară, oferă locuința ipotecată băncii, și astfel i se stinge datoria, indiferent dacă valoarea locuinței mai acoperă sau nu datoria către bancă. Potrivit legii dării în plată, banca nu mai are dreptul să se îndrepte către alte bunuri sau alte venituri ale clientului și nici nu mai poate urmări clientul în instanță.