Main menu

header

de Elena Şerban

Pe aceste vremuri de criză, parcă nici milionarii nu mai sunt ce au fost. Mulţi dintre ei şi-au cam pierdut averile sau proprietăţile. Totuşi, unii dintre ei rezistă cu stoicism. Câteva sfaturi de la aceşti oameni, care au reuşit să facă faţă cu succes crizei şi care au ştiut să îşi conserve averile, ar trebui să fie de ajutor pentru fiecare dintre noi. De departe, sfatul oferit de mare parte a bogătaşilor este simplu, dar deosebit de eficient: nu cheltuiţi în nicio zi mai mult decât produceţi. Aceşti oameni nu se tem niciodată că ar putea fi catalogaţi drept zgârciţi, zgârâie-brânză sau Hagi Tudose. Ba dimpotrivă, unii chiar se mândresc cu asta.

Maşina second-hand, mai bună
În ultimii ani, maşina nu mai e deloc un lux, ci o necesitate. Mai ales dacă v-aţi mutat în localităţi limitrofe marilor oraşe, nu aveţi cum să vă descurcaţi fără acest mijloc de transport. Însă, aveţi grijă ce fel de maşină cumpăraţi. Sunt indicate cele cu consum redus de combustibil sau autoturismele la mâna a doua. De asemenea, este de indicat să se achiziţioneze maşinile prin preluarea unui contract de leasing de la altcineva.

Luaţi mâncarea acasă
Prânzul sau cina luate în oraş, la un restaurant, pot fi motiv de relaxare şi de bună dispoziţie. Aveţi grijă însă să mâncaţi doar o jumătate de porţie. Cereţi ospătarului să vă împacheteze pentru acasă mâncarea neconsumată. Nu doar că veţi face economii, dar veţi avea grijă şi de sănătatea şi de silueta dumneavoastră.

Profitaţi de reduceri
Toată lumea îşi doreşte haine noi, de preferat de firmă sau chiar unicat. Numai că acest lucru nu e mereu posibil. Dacă totuşi vă veţi cumpăra haine noi, cel mai bun moment este sezonul de reduceri. E bine să evitaţi produsele „de firmă”, ce sunt în general foarte scumpe şi nu mereu de calitate superioară.

Atenţie la excese!
„Suntem prea săraci să ne cumpărăm lucruri ieftine”, spune o zicală frecvent folosită în ultimii ani. Şi cam aşa e. Spre exemplu, dacă aveţi nevoie să vă cumpăraţi un calculator nou, orientaţi-vă către cele produse de firme cunoscute şi despre care ştiţi siguri că sunt fiabile. De asemenea, este foarte important să ştiţi exact la ce veţi folosi acest calculator. Spre exemplu, nu vă cumpăraţi un computer cu o placă video foarte performantă dacă nu aveţi de gând să folosiţi calculatorul la jocuri sau la programe de grafică. De asemenea, nu cumpăraţi un calculator utilat SF dacă nu îl folosiţi decât pentru mail-uri, Messenger sau pentru ascultat muzică.

Lăsaţi deoparte fiţele
Este adevărat că reprezintă o dovadă de bunăstare dacă vă achiziţionaţi gadgeturi noi imediat ce apar pe piaţă. Însă, dacă puteţi, alegeţi între fiţă şi ceva practic. Mai precis, aşteptaţi până ce acestea se mai ieftinesc.

Grija faţă de natură, o scuză lăudabilă
Dacă vă este teamă că cineva tot nu vă scoate din categoria „zgârciţi”, apelaţi la următoarea formulare: „Iubesc natura! Sunt ecologist!”. În acest fel nu va mai mira pe nimeni dacă veţi fi foarte atenţi la cantitatea de apă pe care o folosiţi şi la becurile ce stau aprinse inutil. De asemenea, nu aruncaţi oriunde bateriile diverselor aparate. Astfel, dacă veţi strânge mai multe baterii, fie le puteţi duce la un centru de colectare, fie veţi primi în loc unele noi (nu la modul una veche contra uneia noi).

Mergeţi la cumpărături doar când sunteţi sătui

Pentru a evita să daţi bani mulţi la cumpărături, trebuie să ţineţi cont, de asemenea, de câteva trucuri:
- faceţi cumpărături online. Nu doar că veţi scuti timpul aferent drumului către şi de la magazine, dar veţi cumpăra fix ce aveţi nevoie, nefiind influenţaţi de sumedenia de produse poziţionate strategic de managerii magazinelor;
- nu mergeţi niciodată la cumpărături când vă e foame. Veţi avea tendinţa de a cumpăra mult mai mult decât aveţi nevoie;
- achitaţi cash, nu cu cardul, deoarece veţi simţi mult mai acut cheltuiala şi veţi fi mai atenţi la produsele pe care le achiziţionaţi;
- mergeţi la cumpărături într-un magazin cu vânzătoare, nu cu autoservire, deoarece în acest din urmă caz coşul de cumpărături se va umple şi cu lucruri de care nu aveţi nevoie sau de care v-aţi putea dispensa.

Sfat! Aveţi grijă la promoţiile de genul mai multe produse la preţul unuia. În general, motivul pentru care se apelează la această metodă este acela că aceste produse mai au puţin până la data de expirare. Şi, fiind în cantitate mare, veţi fi nevoiţi să le aruncaţi.