… Festivalul Naţional de Comedie, ediţia a XXII-a, organizat de Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi, s-a deschis cu un spectacol aparte. De la scriitura austriacului Arthur Schnitzler la montarea româno-vienezului Geirun Ţino. Piesa în cauză, „Hora iubirilor” („Der Reigen”, în original), nu doar că a împlinit secolul, în 2003, dar are şi o istorie picantă, cu interzicerea ei de multe ori de cenzură, ba şi chemarea în justiţie a autorului şi a interpreţilor premierei de la Berlin, din 1921! Motivul? Demascarea cinismului, a falsităţii unei lumi încremenite în conformism şi fariseism, ca de fiecare dată când este vorba despre dihotomia iubire-erotism. Adept al lui Freud, Arthur Schnitzler va privi, şocant de direct, amorul liber, sexualitatea, subiect vechi de când lumea, absolut interesant şi astăzi.
… Cineva a scris că la Naţionalul bucureştean se joacă… „Stan şi Bran”. Şi unii au dat năvală, mai ales că regia era semnată de Horaţiu Mălăele, iar printre interpreţi se număra şi remarcabilul Mihai Constantin. La faţa locului însă, spectatorii au dat peste o piesă irlandeză, „S-a sfârşit cum a început” („The End of the Beginning”), de Sean O’Casey, scrisă în 1934, după o poveste pentru… copii! La urma urmei, o farsă comică, aşa, ca să nu-i zic o comedioară fără pretenţii. Ceea ce nu înseamnă că de la un Naţional nu avem întotdeauna pretenţii. Mai mari decât a te amuza şi a te gândi exagerat la acei doi comici vestiţi ai ecranului…
… „Bulandra” a deschis stagiunea cu o comedioară, „Artă”, scrisă de o franţuzoaică (Yasmina Reza), destul de răsfăţată în ultimii doi ani de scenele bucureştene („Metropolis” şi „Comedie”). Să nu-i zicem o comedie de bulevard, dar niciuna de profunzime, de referinţă, cum ne-a obişnuit teatrul condus de Ducu Darie. Avem de-a face cu o comedioară de succes şi ceea ce importă în primul rând este că publicul se desfată, chicoteşte şi chiar râde sănătos. Sigur, textul are şi el merite lui, cu situaţii caraghioase şi replici hazoase, ele fiind punctul de plecare, căci laudele se cuvin, de departe, celor care au creat spectacolul. Un regizor strălucitor (Cristi Juncu), aflat pe val, trei actori excelenţi, cu încântătoare poftă de joc (Vlad Zamfirescu, Şerban Pavlu şi Gheorghe Ifrim) şi un tânăr scenograf (Cosmin Ardeleanu) plin de inspiraţie, ridicând jocul pe un spaţiu aflat pe scena normală.
... În 1885, Teatrul Naţional din Bucureşti premia piesa „D’ale Carnavalului”, de Ion Luca Caragiale. Imediat, textul vedea luminile rampei. Ce vremuri!...
… Gata cu crize, accize, devize şi preavize, cu disponibilizări şi devitalizări, cum, necum, se ridică prima cortină în noua stagiune a teatrului românesc. Una fără mare tam-tam, dar cu suficiente puncte de atracţie, fără rabat la idei şi la nivel estetic. Consider că prima rază de speranţă ce vine dinspre teatrele noastre în acest debut de stagiune o reprezintă reîntoarcerea la texte româneşti, mai ales dincolo de Capitală.
… La noi, teatrele pornesc la un nou drum odată cu şcolile. Poate pentru a reaminti unora axioma că teatrul înseamnă o permanentă şi minunată şcoală de viaţă. Anul acesta, după atâtea viituri financiare, declanşate de un guvern potrivnic artei şi sub repetabila povară a subţierilor de efective, stagiunea a avut ca „uvertură”, în briza mării, la Mangalia (între 1 şi 4 septembrie), Gala Tânărului Actor HOP, ajunsă la a 13-a ediţie. Un veritabil festival al actorilor studenţi sau absolvenţi din ultimii trei-patru ani, 36 la număr, din toate centrele de cultură ale României. Ceea ce ridică o întrebare de fond: nu există, oare, o saturaţie de actori, din cauza puzderiei de facultăţi particulare ce scot, contra cost, oameni cu această specializare pe bandă rulantă? Interogaţie motivată şi de impresia generală că „nu vine nimic de soi din urmă!”...
… Cortina e gata să se ridice pentru o nouă stagiune. Sperăm, ca de fiecare dată, să fie una mai bună, în pofida crizei - materiale şi morale - ce s-a abătut (şi) peste teatrul românesc. Sper, ca mulţi alţii, ca noua stagiune din aceste vremuri bolnave să fie măcar mai dreaptă cu toţi creatorii. Altfel spus, e timpul să fie repus în drepturi criteriul valoric, dincolo de prietenii, obligaţii, remuneraţii, poliţe de plătit şi subiectivismele de rigoare…