Main menu

header

Minunile Sfântului Nicolae

  În fiecare an, la 6 decembrie, casele noastre se umplu de cadouri şi de miros de portocale. Este ziua Sfântului Nicolae, unul dintre cei mai însemnaţi sfinţi ai creştinătăţii. Se spune că în această zi mâna dreaptă a Sfântului, dăruită de Mihai Viteazul Bisericii „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti, devine făcătoare de minuni. V-aţi lustruit ghetuţele în aşteptarea Moşului?

Mănăstirea Peştera Sfântul Apostol Andrei

  Cu hramul Sfântul Apostol Andrei - Ocrotitorul României
  La 30 noiembrie, românii îi sărbătoresc pe toţi cei care poartă numele de Andrei, sfântul cu acelaşi nume fiind declarat ocrotitorul Dobrogei din 1994 şi al tuturor românilor din 2002.

Mănăstirea Lainici - „Mireasa” din Defileul Jiului

  Cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
  Situată în Defileul Jiului, la 32 de kilometri de Târgu-Jiu, Mănăstirea Lainici poartă hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, sărbătoare rânduită în calendarul creştinesc la 21 noiembrie. Frumosul aşezământ a fost supranumit „mireasa” din Defileul Jiului, pentru faţada sa de un alb puternic. Mănăstirea Lainici a avut un trecut zbuciumat. De trei ori, biserica ctitorită pe la 1380 de Sfântul Nicodim de la Tismana a fost „pironită pe cruce“: de generalul austriac Bukow (cel care a ars 300 de mănăstiri ortodoxe), de soldaţii germani care au ajuns în 1918 pe Jiu şi de comunişti. Biserica a reînviat de fiecare dată din propria cenuşă.

Postul Crăciunului, curăţire trupească şi sufletească

Neputincioşi, bolnavi cu trupul, demonizaţi sau stăpâniţi de cumplite patimi sau oameni care pun credinţa mai presus de orice, toţi îşi găsesc vindecarea prin post şi prin rugăciune. Sfântul Post al Crăciunului, cea mai aşteptată sărbătoare de peste an, are 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie şi încheindu-se la 24 decembrie. Dacă ziua de 14 noiembrie - când se lasă sec pentru Postul Crăciunului - este miercuri sau vineri, atunci postul începe chiar la 14 noiembrie, iar sec se lasă la 13 noiembrie.

Icoana făcătoare de minuni de la Dălhăuţi

  La 14 kilometri de Focşani este situat unul dintre cele mai frumoase aşezăminte monahele din ţară, Mănăstirea Dălhăuţi. Biserica mare a mănăstirii are hramul Izvorul Tămăduirii, iar cea mică, din lemn, este dedicată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.

  Ghica Vodă a contribuit la înfrumuseţarea bisericii

  Mănăstirea, aflată în episcopia Buzăului şi Vrancei, este cunoscută şi cercetată de pelerini mai ales pentru „comoara” pe care o deţine, icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni. Din pisania sa aflăm că Ghica Vodă a contribuit la înfrumuseţarea mănăstirii: „Această sfântă şi dumnezeiască biserică s-a făcut din temelie în zilele stăreţiei sfinţiei sale Teoclit, la anul 1810, iar acum, în zilele

Palatul Patriarhiei, de la Camera Deputatilor la sfânt lăcaş

  Dacă ajungi măcar pentru o clipă în Bucureşti, pe Dealul Patriarhiei, vei simţi cum sfinţenia locului te învăluie uşor, zburând parcă din mâna Sfântului Dimitrie Cel Nou în toate colţurile lumii. Iar parfumul acesteia îţi va stărui neîncetat în minte.
  „Închinată lui Constantin“
  „În afara slujbelor bisericii nu există scară către cer. (…) Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? În biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea şi omul”, spunea odată Petre Ţuţea. Patriarhia Română. Grădina Raiului. Locul unde sfinţenia se lasă legănată de atât timp de undele Dâmboviţei. Arareori întâlneşti o istorie mai fascinantă a vreunui lăcaş românesc ca aici, la Patriarhia Română, celebra ctitorie construită în 1698, pe vremea lui Constantin Vodă Brâncoveanu!
  „La urmă merseserăm la  marginea oraşului, pe un deal înalt, ce domina împrejurimile. Acolo domnul era ocupat cu clădirea unei mănăstiri, cu o biserică măreaţă şi strălucită, semănând pe dinăuntrul cu cea de la Curtea de Argeş, numai că aceasta este de cărămidă şi în tindă are 12 stâlpi, fiecare dintr-o bucată rotundă de piatră, ca să formeze numărul celor 12 apostoli… Am făcut în ea o aghiazmă şi Prea Sfinţia Sa a stropit-o, căci nu este încă terminată. Ea este închinată lui Constantin, care este şi numele

Pelerini la moaştele Sfântului Dumitru

Noaptea de 26 spre 27 octombrie nu pare ca toate celelalte nopţi în care Dumnezeu ne îngăduie bucuria de a slăvi numele Lui. E o noapte adâncă şi răcoroasă, ca de început de lume, cu stelele atât de jos, încât parcă le poţi culege cu palma. Este noaptea Sfântului Dimitrie Basarabov, ale cărui minuni nu vor înceta niciodată.

  Călătorie în lumea cerească
  Sfântul Dimitrie a făcut din Bucureşti o cetate ecumenică spre slava lui Dumnezeu, „Cel preamărit în sfinţii Săi”, iar dealul Patriarhiei a devenit pentru mii de pelerini locul unde minunea este la îndemâna oricui. Ducându-şi canonul până la capăt, aceştia aşteaptă cuminţi ca Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului, să asculte cu urechea sa cerească plânsul lor, apoi să-şi reverse mila sa din racla de argint. Tristeţea pelerinilor se împleteşte cu bucuria din ochii măicuţelor cu mâini mirosind a smirnă şi tămâie. Toţi cei prezenţi fac acum, ca în fiecare an, o călătorie în adâncurile sufletelor, căutând amintiri de mult uitate. Unora le-a rămas doar speranţa că poate într-o noapte friguroasă de octombrie Sfântul le va aduce liniştea mult aşteptată, venită din alte timpuri.
  La racla Sfântului Dimitrie s-a rugat şi Tudor Vladimirescu împreună cu duhovnicul său, iar Cuza a îngenuncheat şi el, aducându-i mulţumire. Şi cum să nu aibă Sfântul Dimitrie milă de copiii Domnului? Un bătrân aproape orb caută să scoată din buzunar bruma de bani ce i-a mai rămas

Mănăstirea Ţigăneşti - Peninsula hărniciei şi a rugăciunii

  Între Bucureşti şi Ploieşti, pe malul lacului cu nume sugestiv, Lacul Maicilor, se ridică falnică şi frumoasă Mănăstirea Ţigăneşti. Lăcaş vestit de rugăciune, atestat documentar în anul 1780, mănăstirea este un furnicar de vrednicie împletită cu cântarea şi ruga către Dumnezeu.

  Mihai Viteazul, ctitorul mănăstirii
  Mănăstirea este atestată de documentul de donaţie şi vânzare-cumpărare din iulie 1780 al lui Matei Ţigănescu şi al Paraschivei Căplescu, verişoara sa. Referinţe despre Mănăstirea Ţigăneşti aflăm şi din hrisoavele domneşti de danii ale lui Moruzi, la 1793, Caragea, la 1813, şi Dimitrie Ghica-Voievod, la 1824. Legenda Mănăstirii Ţigăneşti, dar şi pomelnicul din biserică spun că domnitorul care ar fi pus temelia acestui aşezământ monahal ar fi Mihai Viteazul, împreună cu doamna sa, Stanca. Aceasta ar confirma şi faptul că ar fi fost construită de călugări veniţi aici de la Muntele Athos. Mai întâi, pe locul acesta, aflat între copacii falnici ai Codrilor Vlăsiei, a fost un schit cu o biserică de lemn, păstrându-se de atunci icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe. Schitul Ţigăneşti, populat în acele vremuri de călugări, a trecut sub oblăduirea Mănăstirii Căldăruşani, monahii rămânând în acel sfânt lăcaş. Ulterior, la Schitul Ţigăneşti au fost aduse maici de la Schitul Turbaţi-Siliştea Snagovului şi Schitul Maicilor din Bucureşti.

  Frumuseţea dintre ape
  Devenită neîncăpătoare, datorită mulţimii de credincioşi care îi călca pragul, biserica a fost demolată şi construită în locul acesteia, în anul 1812, actuala biserică, ce poartă hramul Adormirea Maicii Domnului. Această biserică a fost ridicată prin strădania banului Radu Golescu, a logofătului Gheorghe Florescu şi a soţiei sale, Anica, în vremea stareţului Dosoftei. Pentru a mări stabilitatea terenului, între anii 1980 şi 1984, construcţia a fost consolidată. În incinta mănăstirii se află două clădiri, construite cu  cerdacuri susţinute de coloane, chiliile, stăreţia, trapeza şi o bogată colecţie de artă bisericească şi de carte veche. Clădirea muzeului, construită în 1848, a avut la început rol de orfelinat, apoi de şcoală, arhondărie, iar în anul 1989 a fost transformată în muzeu. Este locul unde pelerinii pot găsi valoroase icoane pe lemn, pânză, sticlă şi metal, dar şi veşminte vechi, cărţi şi alte obiecte religioase.

  Clopotniţa cu trei clopote
  Mozaicul din exterior a fost făcut de pictorul Gheorghe Răducanu, iar catapeteasma a fost pictată în 1895 de Gheorghe Stoenescu şi refăcută în 1989 de Gheorghe Samoilă. Pelerinii sau simplii vizitatori pot admira la Mănăstirea Ţigăneşti adevărate opere de artă. Este vorba despre monumentele funerare vechi realizate artistic, între care cel mai valoros este cel al familiei Diamandescu, realizat de sculptorul Carol Stork în anul 1889. O altă particularitate a Ţigăneştilor este clopotniţa care adăposteşte trei clopote mari şi unul mic, precum şi un ceas cu două cadrane, adus din Germania în 1911 şi al cărui mecanism cântăreşte nu mai puţin de 1.300 kg.

  Veşminte preoţeşti din aur şi din argint
Pictura interioară din biserica mănăstirii a fost realizată în 1853, în stil neobizantin, de egumenul Eftimie. Restaurări ale picturii s-au făcut în 1880, 1895, 1911, iar în 1929, biserica a fost repictată de Dimitrie Belizarie, cel care a refăcut şi pictura din Catedrala Patriarhală. Pridvorul de la Ţigăneşti păstrează şi câteva scene din pictura originală. Mănăstirea Ţigăneşti este binecunoscută pentru atelierele de ţesătorie de stofe, din care se confecţionează veşmintele preoţeşti. Un lucru deosebit este că materialele folosite sunt de cea mai bună calitate, mătase vegetală, precum şi fir de aur şi de argint. În acelaşi timp, aici se realizează adevărate opere de artă, dacă socotim frumuseţea broderiilor ce ies din mâinile măicuţelor. În acest loc a fost lucrată, de exemplu, broderia pentru sala de marmură a Castelului Peleş.
Anda Postolache

Tradiţii – Obiceiuri – Credinţe

    - Biserica de Răsărit a suprapus sărbătoarea Sfintei Cuvioase Paraschiva peste cea a Zeiţei Venera. Popular, această zi mai este numită Vinerea Mare, Nunta oilor sau Năpustitul berbecilor. Acum se amestecă berbecii cu oile, pentru a se împerechea;
    - Se spune că de Vinerea Mare se dezgroapă vara, că este ziua în care poate să dea grindină şi să fie trăsnete mari, să ai dureri de cap dacă lucrezi, dar în acelaşi timp este ziua femeilor leneşe;
     - De 14 octombrie nu se mănâncă poame sau fructe care au cruce pe ele - castravetele şi nucile. Ciobanii nu ciopleau nimic în ziua aceasta, pentru că le era teamă că mieii vor ieşi tărcaţi. Se mai spune în popor că iarna va fi grea dacă oile dorm îngrămădite de Sfânta Vineri.

Din minunile Sfintei Cuvioase Paraschiva

La 14 octombrie, ortodocşii din ţara noastră o serbează pe Cuvioasa Paraschiva, sfânta ale cărei moaşte se află la Iaşi, în catedrala mitropolitană. Viaţa acestei sfinte, care a trecut tânără în împărăţia lui Dumnezeu, a influenţat în bine mulţi oameni, aducându-i la dreapta credinţă.

Pelerinaj la Iaşi
    Toţi cei care merg la Iaşi sunt surprinşi de felul familiar în care locuitorii „dulcelui târg al Ieşilor” vorbesc despre Sfânta  Paraschiva. Ai spune că se duc să-i dea bineţe unei apropiate. Şi, într-adevăr, le este prietenă această sfântă, prietenă, la rândul ei, cu Dumnezeu. Oamenii merg la racla cu moaştele sfintei şi se roagă să le împlinească fel şi fel de rugăminţi. Unii sunt bolnavi şi nu au altă şansă decât mijlocirea ei la tronul ceresc, alţii se roagă pentru rude sau prieteni, unii pentru iertarea păcatelor. Cei mai mulţi cer o minune. Şi dacă rugăciunea lor este din inimă curată şi sinceră, de cele mai multe ori minunile nu întârzie să apară. Mai multe astfel de întâmplări extraordinare le-am găsit consemnate în cartea „Din viaţa Părintelui Cleopa”, fostul duhovnic de la Mănăstirea Sihăstria. Vom reda aici câteva dintre acestea.

De la părintele Cleopa adunate
    „Mi-a mai povestit părintele Laurenţiu Popovici că în tinereţea lui a văzut două minuni ale Cuvioasei Paraschiva. Într-un sat din apropierea Iaşiului au apărut omizi care rodeau tot. Atunci preotul satului şi credincioşii au cerut la Mitropolie să le-o dea pe Cuvioasa, să o ducă în livezile lor, ca să-i scape de această nenorocire. Li s-a aprobat. Au mers cu sobor de preoţi şi credincioşi şi au pus-o pe Sfânta Paraschiva într-o grădină sub un copac, care nu mai avea frunze, ci numai omizi. În apropierea grădinii curgea o apă şi în partea cealaltă era şoseaua naţională. După ce au început rugăciunile, toţi au văzut cum omizile coborau din copac şi mergeau la apă, se aruncau în apă şi mureau, iar altele mergeau pe şosea, se opreau acolo şi mureau strivite de maşini şi de căruţe. Când s-au terminat Sfântul Maslu şi rugăciunile, nu mai era nicio omidă pe copac şi nici în grădini. Le izgonise Cuvioasa Paraschiva. După aceea au mai zăbovit vreo două ore de i-au adus mulţumire lui Dumnezeu şi Sfintei Cuvioase Paraschiva pentru minunea făcută.”

Tradiţii – Obiceiuri – Credinţe


- La început de octombrie se coboară turmele de la munte. Ciobanii îşi aleg oile după semne, împart brânza şi fac plăţile către cei care i-au ajutat. Fiecare pleacă astfel cu turma spre casa lui


- Calendarul oierilor de altădată era împărţit în două anotimpuri: vara pastorală (între Sângiorz, adică 23 aprilie, şi Sâmedru, adică 26 octombrie) şi între Sânmedru şi Sângiorz. Intrarea în aceste sezoane era marcată prin ritualuri: tăierea unui miel la Sângiorz şi a unui berbec la Sâmedru


- Marţolea este o reprezentare mitică a zilei de marţi. Era văzută ca având aspect de bătrână cu puteri malefice, care locuia în păduri pustii, dar şi în văzduh. Femeile credeau că Marţolea umblă pe la casele oamenilor în seara de marţi spre miercuri şi dacă le găsesc muncind în ziua de miercuri le aduc năpaste pe cap.

DVR PHARM