de Ana Trifan
Multe dintre dulciurile pe care le preparaţi acasă, le gustaţi la mesele în oraş sau le achiziţionaţi din galantarele cofetăriilor poartă numele celor care le-au inventat sau ale celor cărora le-au fost dedicate. Ţarul rus Alexandru I, actriţa franceză Sarah Bernhardt, cântăreţul Elvis Presley sau soprana Nellie Melba sunt doar câteva personalităţi cărora le-au fost dedicate deserturi delicioase.
„Buzunărelele lui Haman” sau humăntaş
Sunt prăjituri specifice sărbătorii evreieşti de Purim, cu umplură de mac sau cu nucă. Au fost botezate după Haman, diabolicul sfetnic al regelui Persiei, care intenţiona să omoare toţi evreii.
Ingrediente: pentru aluat: 100 g zahăr pudră, două galbenuşuri, 200 g unt la temperatura camerei, 300 g faină şi coajă de lămâie rasă. Pentru umplutura cu mac: 100 g mac, 100 ml lapte, 25 g unt, 150 g zahăr şi două linguri cu pesmet. Pentru umplutura cu nucă: 150 g nuci măcinate, 100 g zahăr, două linguri cu gem de caise şi scorţişoară.
Mod de preparare: gălbenuşurile se bat spumă cu zahărul pudră, untul şi coaja de lămâie. Se adaugă treptat făină, amestecându-se bine. Aluatul se ţine la frigider 30 de minute. Din aluat se întind foi mai groase din care se decupează forme rotunde. Dacă aţi ales umplutura cu mac, untul, macul şi coaja de lămâie se pun la foc mic, timp de zece minute. Pentru varianta cu nucă se amestecă zahărul, scorţişoara şi dulceaţa, împreună cu nucile măcinate. Fiecare bucată rotundă de aluat se umple şi se lipeşte în colţuri, astfel încât să arate ca un trigon din care se vede umplutura. Se coc timp de 20-25 de minute la 180 de grade Celsius.