Main menu

header

de Cristina Tache

Deşi nu sunt prea plăcute vederii şi puţini îşi imaginează că le-ar putea consuma la masă, algele marine sunt o adevărată comoară a naturii. Asiaticii pot garanta pentru calităţile acestei delicatese, dar şi irlandezii, canadienii sau scandinavii, care le consumă în mod regulat. Sunt bogate în vitaminele A, B1, B6, C, D, E şi K, conţin multe minerale, se recomandă în anemie, rahitism sau constipaţie şi sunt foarte uşor de preparat. În plus, pot fi un aliat preţios în curele de slăbire, pentru că ele conţin doar 30 de calorii la 100 g. Dacă v-am convins să le încercaţi, vă oferim câteva idei de preparare.

Supă coreeană
Ingrediente: 50 g alge deshidratate, 6 căni cu supă de legume, 2 linguri cu ulei de măsline, sare de mare (după gust) şi o linguriţă cu usturoi pisat.
Mod de preparare: algele se lasă la înmuiat în apă timp de 10-20 de minute (până când se înmoaie), apoi se clătesc de mai multe ori cu apă. Toate ingredientele, inclusiv algele, se pun într-o oală de mărime potrivită şi se lasă să clocotească câteva minute. Se adaugă sarea după gust. În Coreea, această supă se serveşte amestecată cu orez brun fiert.

Salată cu ghimbir
Ingrediente: 50 g alge deshidratate, 3 linguri cu sos de soia, o lingură cu oţet balsamic, o lingură cu zahăr, o lingură cu ulei, 2 cepe verzi, o linguriţă cu ghimbir dat pe răzătoare şi o linguriţă cu seminţe de susan.
Mod de preparare: algele se ţin în apă timp de 20 de minute, apoi se scurg bine. Între timp se amestecă oţetul, sosul de soia, uleiul, zahărul şi ghimbirul într-un bol, până când se dizolvă complet zahărul. Se adaugă algele, se presară seminţele de susan şi ceapa verde tăiată în bucăţi mici. Salata se lasă câteva ore la frigider, apoi se serveşte.

Gustare crocantă
Ingrediente: 10 foiţe de alge rumenite (nori) sau 30 g alge deshidratate, 10 ml ulei de măsline şi sare după gust.
Mod de preparare: foiţele de alge se ung cu ulei pe ambele părţi, apoi se presară peste ele puţină sare. Se rumenesc uşor într-o tigaie de teflon (20-30 de secunde pe fiecare parte), apoi se taie în bucăţi mai mari sau mai mici, după preferinţe. Se pot servi cu mujdei sau cu alte condimente.

Cu paste şi legume
Ingrediente: o mână cu alge, 200 g paste, 2 morcovi, o varză de Bruxelles, o cutie cu ciuperci, ulei de măsline, delikat, margarină, o cutie cu smântână de soia, sare şi piper.
Mod de preparare: se fierb pastele, legumele curăţate se pun la fiert cu puţină sare, iar ciupercile se călesc în puţin ulei de măsline amestecat cu delikat. Algele se pun într-un vas cu apă călduţă, pe foc, şi se lasă aproximativ zece minute, până se umflă. Când sunt gata legumele şi pastele, se unge o tavă cu margarină şi se pun pastele şi legumele fierte, tăiate rondele, ciupercile şi la final un strat de alge. Se condimentează cu sare şi piper, se toarnă smântâna de soia şi se introduce tava în cuptor timp de 20 de minute. Algele cu paste şi legume se servesc calde.

Trase la tigaie
Ingrediente: 50 g alge marine, 10 ml ulei, 10 ml sos de soia, 2 căţei de usturoi, ghimbir şi nucşoară.
Mod de preparare: algele se lasă la înmuiat o jumătate de oră, apoi se scurg şi se prăjesc în tigaie în puţin ulei. Se adaugă peste ele sosul de soia, usturoiul tăiat mărunt, un praf de nucşoară şi puţin ghimbir. Se mai lasă două minute, se scot din tigaie şi se servesc fierbinţi.

Supă cu ciuperci
Ingrediente: 4 bucăţi de alge deshidratate, 1/2 kg ciuperci, 6 căni cu apă caldă, 2 linguri cu ghimbir proaspăt, mărunţit, 2 linguri cu vegeta, 2 linguri cu sos de soia, o lingură cu oţet de orez, 3 linguri cu ceapă verde mărunţită, usturoi (după gust), sare şi piper după gust.
Mod de preparare: se pun ciupercile şi algele într-un vas în care se toarnă două căni cu apă călduţă şi se lasă zece minute. Se scurg, iar lichidul din vas se pune la fiert într-o cratiţă. Se adaugă usturoiul, ghimbirul şi se lasă să fiarbă timp de şase minute. Ciupercile şi algele se mărunţesc şi se pun în compoziţia din cratiţă, adăugând pe parcurs cele patru căni cu apă rămase. După ce dau în clocot se reduce intensitatea focului şi se lasă să fiarbă încă zece minute. Se adaugă ceapa verde, sosul de soia, oţetul de orez, vegeta, sarea şi piperul, se amestecă şi se serveşte supa caldă.

Pont! În România se găsesc în special alge deshidratate, care se numesc „wakame”, în magazinele tip plafar. Un pacheţel de 100 g costă aproximativ 5 lei. Cu puţin efort, puteţi găsi şi foiţe de alge uşor rumenite, cunoscute sub denumirea de „nori”, care se folosesc în special la sushi.